Revoluția Sexuală devine totalitară

O cititoare îmi scrie despre utilizarea aplicației Duolingo ca să-și ajute copiii la limba latină:

Suntem o familie de catolici care ne școlim copiii acasă și, la fel ca mulți alți catolici care respectă tradițiile, ne-am bucurat grozav să vedem că Duolingo oferă acum lecții de  latină (folosim de trei ani materialele de la Memoria Press, dar anul acesta facem limba spaniolă și am vrut să folosim Duolingo ca să ținem pasul cu deprinderile latinești). Mă rog, nu știu dacă ai folosit vreodată Duolingo, dar trebuie să parcurgi lecțiile de pe anumite subiecte, ca să poți avansa la nivelul următor. De dimineață am început unitatea de studiu despre familie și acum ne-am izbit de un obstacol.

De ce?

Pentru că două dintre propozițiile pe care trebuie să le traducem din latină în engleză sună așa:

„Femina uxorem habet” și „Maritus maritum habet” (care s-ar traduce ca „Femeia are o soție” și „Bărbatul are un soț”.

Nu pot să avansez decât după ce traduc aceste propoziții. Ceea ce nu vreau. Am umplut câmpurile de traducere mai întâi cu dojeni, iar apoi cu aiureli fără sens.

Gata.

Nu prea ai cum să scapi de chestiile astea. Până și în tutorialele de limba latină fac propagandă pentru Revoluția Sexuală. Un aspect al totalitarismului este că insistă ca tot ce există să fie politizat. Hannah Arendt, în Originile totalitarismului, vorbește despre problema „șahului de dragul șahului” din Uniunea Sovietică. Pe la începuturile perioadei staliniste, unii maeștri șahiști au rezistat în fața tentativei autorităților de a impregna șahul cu propagandă bolșevică, motivând că trebuie să joci șah pentru simpla plăcere a jocului. Președintele federație naționale de șah, numit de statul sovietic, a spus însă că totul trebuie să fie politizat și înțeles în lumina Revoluției.

La fel și cu Revoluția Sexuală. Nici măcar lecțiile de limba latină nu pot fi neutre.

Deja, însă, căsătoria între persoane de același sex nu mai ține capul de afiș. Acum, aceeași strategie de reeducare culturală prin „potop în tot spațiul”, pe care o foloseau propagandiștii drepturilor homosexualilor, este folosită pentru a înfrânge orice rezistență în fața a ceva mult mai radical decât homosexualitatea: transsexualitatea sau „transgenderismul”.

Mattel, compania producătoare de jucării pentru copii, tocmai a anunțat lansarea unei păpuși „sexoneutre”: The children’s toymaker Mattel has just announced a “gender-neutral” doll.

Mai mult:

Păpușile Barbie ale companiei Mattel reprezentau imaginea feminină tradițională, fetițele adoptând cu antuziasm pieptănăturile, moda genelor dese și cea a tocurilor-cui care însoțeau păpușa. Acum, însă, Mattel introduce pe piață păpuși care îi lasă pe copii să formeze ei înșiși exprimarea sexuală a jucăriei. Păpușa are o conformație sexuală complet neutră și poate fi accesorizată ca să arate ca un băiat, ca o fată, ca un ceva care nu e nici băiat, nici fată, sau ca un ceva care e și băiat, și fată.

Compania a scos pe piață șase păpuși având diferite culori ale pielii și părului, și articole de îmbrăcăminte diferite, botezând această linie de produse „Creatable World”, adică „Lumea creabilă” (Creatable World). Reprezentanții companiei au spus că scopul este să oglindească și să sărbătorească „impactul pozitiv al inclusivității”.

„Această linie le permite tuturor copiilor să se exprime liber și tocmai de aceea are un ecou emoțional atât de puternic printre ei”, a declarat Kim Culmone, vicepreședinta pentru design de la Mattel. „Sperăm că linia Lumii Creabile îi va încuraja pe oameni să aibă vederi mai largi în privința beneficiilor pentru copii ale jocului cu păpușile”. (Creatable World)

Firește că totul se reduce la a coloniza mințile copiilor și a-i face să accepte sminteala ideologiei de gen ca pe ceva normal. Aici vorbim despre un mare producător de jucării care contribuie la distrugerea psihologică a copiilor.

Cea mai nouă carte a lui Douglas Murray, care sparge recordurile de vânzări, The Madness Of Crowds („Nebunia mulțimilor”), se termină cu un capitol senzațional despre mișcarea transsexualistă. Murray, homosexual declarat, vorbește despre felul în care mișcarea a devenit un tăvălug neiertător, care reduce la tăcere pe oricine încearcă să i se opună. Iată ce scrie Murray:

Peste tot, sentimentul este același. În mijlocul nebuniei mulțimilor, prin care trecem în acest moment, „trans” a devenit berbecul de atac — de ca și cum ar fi, poate, ultimul lucru de care e nevoie pentru a sparge nu știu ce impunător zid patriarhal.

Murray vorbește despre cum sunt părinții păcăliți de școli, în conformitate cu politicile oficiale destinate să-i „susțină” pe copiii care cred că sunt trans. Și vorbește despre cum autoritățile medicale îi avertizează pe părinți că, dacă se opun sau pun la îndoială în orice fel dorința copiilor lor de a fi trans, riscă să-i împingă spre sinucidere. Murray scrie:

Problema cu faptul că alegerea este prezentată în acest fel — în cea mai catastrofică lumină posibilă — o reprezintă faptul că nu lasă loc pentru dezbatere sau dezacord. În loc de aceasta, din clipa în care un copil spune că el crede că s-ar putea să fie de sexul opus, trebuie să fie întâmpinat numai cu acceptare, iar începând din acel moment, doar cu un set de intervenții care îi vor schimba viața și pe care un grup crescând de profesioniști pare să dorească să-l încurajeze cu cât mai puțin efort de respingere posibil.

Capitolul despre mișcarea trans privește cu simpatie și înțelegere dificultățile pe care le întâmpină oamenii care au disforie de gen. Murray ridică obiecții nu față de fenomen ca atare, ci față de intimidarea ideologică din jurul subiectului. Nu există decât o singură opinie aprobată și cine nu o împărtășește (și nici nu tace din gură), se confruntă cu distrugerea personală și profesională.

Cartea lui Darel E. Paul intitulată From Tolerance To Equality („De la toleranță la egalitate”) spune povestea despre cum au câștigat teren drepturile homosexualilor, mai întâi prin cucerirea culturii elitelor, iar apoi propagându-se în exterior. La sfârșit, autorul meditează dacă nu cumva mișcarea trans ar putea urmări cu succes același scenariu:

Este identitatea de gen o simplă extensie logică a orientării sexuale? În unele privințe, răspunsul este evident afirmativ. Construcțiile lor sociale au fost foarte similare. Atât orientarea sexuală, cât și identitatea de gen au avansat în America grație argumentelor esențialiste. Afirmația că „așa m-am născut” a avut foarte multă greutate culturală și politică. Lucru care s-a văzut ajutat prin ridicarea sa pe temelia culturală fundamentală a individualismului radical și a sinelui sacru, nicăieri mai bine exprimată decât în opinia majoritară din 1992 a judecătorului Anthony Kennedy de la Curtea Supremă de Justiție, în speța Planned Parenthood v. Casey: „Aceste chestiuni, care presupun cele mai intime și personale decizii pe care o persoană s-ar putea să le ia pe parcursul vieții, decizii esențiale pentru demnitatea și autonomia personală, sunt esențiale din punctul de vedere al libertății protejate de Amendamentul al Paisprezecelea din Constituția Statelor Unite. În nucleul central al libertății individuale se află dreptul individului de a-și defini propria existență, sensul ei, universul și misterul vieții umane”.

Dar transsexualitatea nu e la fel ca homosexualitatea, spune Paul, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu trezește ecouri emoționale în experiența de viață a americanilor obișnuiți, așa cum o face homosexualitea. În al doilea rând, ridică probleme în raport cu feminismul (un fapt pe care propagandiștii mișcării trans își dau toată silința să-l suprime).

Transgenderismul nu este pur și simplu încă un băț util cu care să fie snopiți conservatorii religioși. El este o provocare radicală la adresa tuturor formelor exterioare de autoritate, și,prin aceasta la adresa temeliei sociale și culturale a  autorității elitei înseși. Transgenderismul este cea mai radicală formă de individualism pe care a produs-o până acum Revoluția Sexuală. Identitea de gen se auto-autentifică pe sine într-o manieră mult mai extremă decât a făcut-o vreodată orientarea sexuală. … Autoritatea legală a medicilor și a părinților se năruie în fața identității de gen care se autodefinește.

Paul continuă prin a spune:

Normalizarea rapidă a „transgenderismului” în rândul elitelor este un simptom al unei crize mai ample. Elitele nu reușesc să mai exercite autoritate. Promisiunea meritocrației este deferența în fața cunoașterii tehnologice superioare pe care se presupune că o posedă elitele, în schimbul unor rezultate sociale eficiente și eficace. Tot mai mulți americani văd acest proiect ca pe un eșec. Dovezile ne înconjoară peste tot: încrederea în toate instituțiile – fie că vorbim de Stat, de profesiile liberale sau de marile corporații – lâncezește de aproape 40 de ani la niveluri scăzute.

Eu cred că avem aici o observație insuficient apreciată. Poți să crezi ce vrei despre diplomația ucraineană, politicile de asigurări medicale, imigrație și așa mai departe, dar aproape nimic nu este în mai mare măsură fundamental pentru o societate decât felul în care privește bărbații și femeile. Chiar nu vă tulbură asbolut deloc că nu putem avea o dezbatere publică despre transsexualitate, „transgenderism”, în afară de a spune că este unul dintre cele mai mărețe lucruri din istorie sau categoric cel mai măreț lucru din istori?! Douglas Murray relatează povești oribile despre feministe/feminiști și alți militanți, care au fost zdrobiți de propagandiștii „trans”-ului și aliații lor, pur și simplu pentru că au ridicat întrebări incomode sau obiecții față de pretențiile „tranșilor”.

Aici se petrece un fenomen deosebit de sinistru, și nu e vorba doar de reducerea totalitară la tăcere a tentativelor de dezbatere. Sunt lucrurile înfiorătoare care se furișează pe nesimțite, ca programul Drag Queen Story Hour (transsexuali care le citesc copiilor povești, la școală și la bibliotecă și la librării) și felul în care Mattel îi dresează pe copii, cu ajutorul anumitor jucării, să privească fluiditatea sexuală ca pe ceva normal. Cultura elitelor zăpăcește complet și la scară mare o întreagă generație de copii, iar conducătorii noștri politici, din lumea afacerilor, din lumea universitară și din cea culturală, dau voie să se întâmple acest lucru.

Partidul Republican e aproape inutil în această poveste, fiindcă niciunul dintre lideri nu vrea să ia atitudine publică în apărarea bunului-simț rațional. Dar voi renunța la cuvântul aproape, când vorba despre ce oferă democrații. Toți candidații la președinție din partea Partidului Democrat și majoritatea democrată din Camera Reprezentanților susțin Legea Egalității, care transpune ideologia transsexuală în legislație federală. Republicanii n-o susțin. E mai mult decât nimic. De fapt, e cam singurul lucru care le-a mai rămas oamenilor obișnuiți, pentru a se apăra de statul care le bagă cu forța pe gât această ideologie.

Lumea care se întreabă de ce conservatorii creștini și alți conservatori sociali nu vor să renunțe la Trump, în ciuda comportamentului său ca președinte în exercițiu, ar trebui să stea un pic și să gândească la ce spuneam mai sus. Partidul Democrat susține în mod oficial o lege federală care declară că sexul unei persoane este orice dorește persoana respectivă să pretindă că ar fi. Această lege va avea consecințe serioase. Va însemna că Revoluția Sexuală (inteligent caracterizată de Michael Hanby ca revoluție tehnologică aplicată asupra corpului) a devenit un proiect totalitar.

Stânga ideologică a creat o lume în care medicii și profesorii conspiră împotriva părinților pentru a-i îndopa cu hormoni și a-i pregăti să-și mutileze corpurile, într-un zadarnic efort de a deveni cineva de sex opus. Pentru cei de la stânga care au acceptat deja ideologia, aceasta este o cauză dreaptă. Pentru cei care nu au acceptat-o și consideră că e de datoria lor să-și protejeze copiii de toată această sminteală, ar fi greu de înțeles de ce corupția personală a lui Trump ar fi o mai mare amenințare la adresa ordinii sociale decât nebunia transgenderistă.

Paul spune că transgenderismul este o criză de autoritate a elitelor. Nu-mi trecuse prin cap s-o privesc așa, dar are și el nițică dreptate: atunci când toți liderii de la vârfului vârfului din America – politic, corporatist, academic, mediatic, cultural – îți spun că bărbații pot să devină femei și invers, doar printr-un simplu act de voință, și depun eforturi ca să oblige societate să accepte această ideologie perversă, ba chiar să-i catehizeze pe copii în preceptele ei… păi să le ia naiba de elite. Că și-au pierdut și mințile, și autoritatea morală.

ACTUALIZARE: Cititorul Nate J.:

Nu cred că poate exagera cineva în a spune cât de multă semnificație îi oferă această porcărie absurdă a „woke”-ismului unei generații lipsite de simțul semnificației (așa cum arăta o recentă postare de a ta).

Am fost la școală cu o fată care acum se crede bărbat doar fiindcă și-a pompat la greu testosteron în corp și fiindcă și-a mutilat sânii. Pe toată perioada școlii, a fost fată. Pe toată perioada liceului, a fost fată. S-a măritat cu un bărbat heterosexual și a fost „soție”. A fost femeie pentru primii 30 și ceva de ani din viața ei și, dată fiind căsătoria, o femeie heterosexuală.

Aproape zilnic, acum, postează pe rețelele sociale ceva despre vreun bau-bau de guvern conservator de pe nu știu unde care ATACĂ DREPTURILE LGBTQ! Sau despre vreun comic de pe Internet deosebit de competent în toate care „explică” cum stă treaba cu cel mai recent termen la modă inventat de progresiști (mai alaltăieri cred că era parcă „deadnaming” sau altă prostie de același fel) sau despre viața ei ca „bărbat gay” într-o „căsnicie gay”. Asta, ultima, mereu mi s-a părut oarecum bizară, dată fiind insistența societății pe natura fixată a sexualității. Din câte se pare, soțul a trăit fericit și în deplină necunoștință de cauză că el, de fapt, a fost un bărbat homosexual în primii 5 sau 6 ani de căsătorie.

După ce am început să dau atenție conținutului postărilor și, mai ales, tonului lor, a devenit limpede cât de multă semnificație găsesc acești doi oameni în memele și în trăncănelile comicilor de pe Net și în știrile care îi fac să se simtă ca aparținând unei „Mișcări de Rezistență”. Amândoi socializează stângaci și, cum pe ea am avut-o colegă la școală, știu cât de nepopulară era ca persoană printre ceilalți. Pot spune cu oarecare siguranță că, foarte probabil, amândoi se plasează undeva în spectrul autist. După ce a început treaba cu hormonii, povestea acestei femei cu tranziția spre statutul de bărbat i-a adus enorm de multă atenție și acceptare, de nici nu-ți vine să crezi, cel puțin la nivelul superficial al validării pe rețelele sociale.

Chestiile pe care le postează au uneori o tentă inconfundabilă de poveste fantastică cu eroi pozitivi cam ca atunci când, la duș fiind, ieși victorios într-o dispută cu cine știe de adversar imaginar din capul tău. Atâta doar că sunt postate public aceste admonestări condescendente și combative împotriva unor oponenți pe care autorii postărilor nu i-au văzut sau simțit niciodată (și, grație culturii fricii și autocenzurii care există în jurul oricărei critici la adresa ideologiei actuale de gen, nici nu-i vor vedea vreodată).

Dintr-o dată, oamenii aceștia se simt eroi cutezători și martiri umili. Ei sunt cei oprimați, dar, în același timp, pentru prima dată în viața lor, și membri ai grupului de privilegiați pe care toată lumea îi admiră. Poți vedea de unde vine impulsul totalitar. De aici își derivă sensul și semnificația. Agenda lor politică este că trebuie neapărat să învingă – și să învingă în totalitate –, pentru că ce altceva mai există? Exercitarea acestei puteri culturale trebuie neapărat să-i facă fericiți – nu? -pentru că așa li s-a promis. Există tot timpul această nesiguranță, această rezistență la simpla așezare la casa lor și la a duce o viață „normală”, așa cum au în prezent toate posibilitățile din lume s-o facă.

Agenda trebuie împinsă încă un pas mai departe, pentru ca ei să rămână într-o permanentă stare de angoasă, la jumătatea drumului dintre victimă și erou. Simpla existență confortabilă nu-i destul. Pentru niște oameni care nu voiau decât „să trăiască și să-i lase și pe alții să trăiască” sau să se simtă „la largul lor în propria piele”, eu pur și simplu nu înțeleg. Nimeni care este cu adevărat împăcat nu s-ar preocupa atât de obsesiv de identitatea proprie.

                                                                                                                           Rod DREHER

Traducere din: www.theamericanconservative.com/dreher/transgenderism-sexual-revolution-turns-totalitarian/

Sursa: Reacționarii