Președintele Platformei Împreună, Mihai Gheorghiu, spune că statul român acționează împotriva Cameliei Smicală și a copiilor săi, deși aceștia sunt cetățeni români.
Acest comentariu vine după ce Camelia Smicală a acuzat statul român că refuză să-i repatrieze copiii, iar Ministerul de Externe a justificat acestă decizie printr-un comunicat contestat de juriști.
„Statul român împotriva familiei Smicală Jalaskoski
În cazul familiei Camelia Smicală Jalaskoski, statul român acționează în sprijinul statului finlandez și împotriva cetățenilor români care au făcut numeroase demersuri pentru a fi sprijiniți.
Statul român a tolerat și deci sprijinit abuzurile și ilegalitățile împotriva minorilor Mihai și Maria Smicală Jalaskoski, conducând astfel la situația de astăzi, când familia este amenințată și terorizată de autoritățile finlandeze.
Președintele României a permis și coordonat această atitudine a statului român, ca de altfel și prim-ministrul României, oricare a fost acela. Miniștrii succesivi ai afacerilor externe au urmat aceste linii directoare.
Comunicatul de presa al MAE este ridicol și mincinos prin omisiunile flagrante pe care le conține. El constituie, de altfel, dovada peremptorie a abuzului în serviciu împotriva intereselor private ale unor persoane, cetățeni români, ale căror drepturi fundamentale au fost încălcate de către un stat terț, interese și drepturi fundamentale pe care statul român nu le apară prin reprezentanții săi, încălcând astfel Constituția României și legile statului român.
Pentru aceste grave încălcări ale legislației în vigoare nu există doar sancțiunea morală a votului, ci și rigorile codului penal”, a spus Mihai Gheorghiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.