Nu cunosc
politica. Nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, nu simpatizez, dar nici nu
țintesc pe cineva, pentru că omul este la fel. Cine crede că cei dintr-o tabără,
fie ea la putere sau în opoziție, ar fi fi diferiți se înșală. Într-o zi toți
au cântat, au strigat, au plâns, au râs, au făcut afaceri, au mâncat împreună
din același ciolan... Dacă n-au făcut-o încă, o vor face imediat ce li se dă
ocazia.
Constatarea mea
este următoarea: viața politică, și nu numai, este ca urcatul pe o scară dublă.
Urcă până într-un punct și apoi trebuie să coboare, că vin alții din urmă și
trebuie să le facă loc. PSD-ul a urcat o vreme, scara nu a fost așa de lungă,
iar acum a venit momentul să coboare. Dacă urcarea este bruscă, la fel va fi și
coborârea... Vin alții din urmă și abia așteaptă să urce, se țin cu ambele
mâini, uneori calcă peste alții să ajungă repede cât mai sus, sigur, vor urca o
vreme, dar...până unde? Scara lor va fi la fel de scurtă și va veni timpul să
coboare într-o zi, vor coborî, exact cum s-a mai întâmplat în istoria recentă.
Cuvântul de înțelepciune spune: ,,Nimic nu este nou sub soare...ce a fost va
mai fi, ce este a mai fost...” (Eclesiastul)
Cine se bucură
acum prea tare, că unii coboară scara să urce ei, ar face bine să nu se
grăbească. Ar fi înțelepți să realizeze că toate pozițiile sunt temporare și să
nu se înfigă prea tare și să nu își ridice nasul prea sus, pentru că vine
vremea să își plece ochii în pământ și sentimentul va fi urât. Să
conștientizeze că Dumnezeu este Cel care
urcă și tot El coboară! Ar face bine să se țină de mână de Dumnezeu, cu
El vor fi siguri!
Dragi
politicieni, nu sărbătoriți înainte de vreme! Nu fiți amețiți de aburii
puterii. Aburii țin o vreme și apoi vă treziți la realitate și... ce veți face
atunci? Veți începe cu acuzațiile, cu scuzele, cu lamentațiile... Asumați-vă
responsabilitatea ce vi s-a încredințat pentru o vreme, fiți cinstiți față cei
care v-au trimis acolo și reprezentați interesele comune ale votanților, fără
să jucați cărțile acelora care nu au nimic cu noi sau cu țara noastră. Cei care
urcați acum, dacă nu vă veți ține de promisiuni, dacă veți lua masuri dure față
de popor, veți coborî mai repede decât v-ați așteptat, iar căderea va fi rușinoasă.
Fiți acolo pentru popor. Fiți vocea omului de rând. Nu vă atingeți de dreptul
vaduvei, de dreptul orfanului, de dreptul pensionarului, de dreptul omului
nevoiaș, sărac și lipsit. Apărați-le drepturile și nu vă apărați drepturile
voastre. Dacă vă veți schimba macazul și veți întoarce totul cu susu-n jos,
veți primi exact ceea ce veți face! Cuvântul Sfânt spune: ,,Cum ai făcut, așa
ți se va face!”
Voi încheia cu
o poveste reală.
,,O familie săracă, cu mai mulți copii,
frământată de problemele zilnice, dar cu frică de Dumnezeu, a avut o idee
interesantă. Tatăl a scris la intrare în casa sărăcăcioasă, următorul mesaj, pe
o tablă mică: ,,Nu va fi întotdeauna la
fel!” După mai mulți ani, familia s-a dezvoltat, a ieșit din sărăcie,
bogată de acum, tatăl a pus tablița pe casa nouă, la intrare. Unul dintre copii
l-a rugat pe tatăl lor să dea tablița jos pentru că nu mai e nevoie de ea... de
acum sunt bogați, au trecut de necazuri...
Tatăl le-a spus că acest lucru ar fi neînțelept și să mediteze la
mesajul de deasupra ușii și din poziția de oameni înstăriți, pentru că... ,,Nu
va fi întotdeauna la fel!”
Niciodată să nu
uităm acest lucru: Nu va fi întotdeauna așa cum e astazi!
pastor,
Sorin Cigher - Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.