O altă planșă educativă din cartea menționată începe cu mesajul „Ce este o familie? Probabil știi și tu o familie cum e cea din desenul alăturat, dar familiile pot fi și așa... sau așa...”, ilustrațiile colorate combinând personaje interesante, printre care se numără și cupluri compuse din două femei, din doi bărbați, din două mame divorțate și copiii lor sau dintr-un om și un animal.
În urma unei sesizări referitoare la cartea care îi familiarizează pe copii cu paradigma familiei compuse din doi tați, Carrefour a trimis redacției Editiedevrancea.ro un răspuns în care arată că se mândrește cu valori precum „toleranță și diversitate”, că „susține diversitatea oamenilor”, că „luptă împotriva discriminării, prejudecăților și stereotipurilor” și că îi încurajează pe „toți românii” să „îi tolereze pe cei diferiți, să îi respecte și să facă tot posibilul să evite discriminarea”.
„Mulțumim pentru sesizarea privind produsul „Prima mea carte despre familie”, disponibil în zona de librărie a magazinelor Carrefour. Această carte pentru copii le prezintă celor mici, pe înțelesul lor, ce înseamnă o familie, în forme și culturi diferite: familii formate din mama și tată, părinți biologici, părinți adoptivi, mame singure, familii vitrege, familii formate din cupluri homosexuale etc. Cartea invită la toleranță și diversitate, valoare pe care Carrefour o împărtășește. Tocmai de aceea, sesizarea site-ului editiedevrancea.ro este o ocazie bună să reamintim clienților noștri că grupul Carrefour susține diversitatea oamenilor și că lupta împotriva discriminării, prejudecăților și stereotipurilor. De-a lungul timpului, la nivel internațional și național, ne-am asumat un angajament de diversitate și oferim șanse egale tuturor angajaților, indiferent de naționalitate, etnie, sex, orientare sexuală, vârstă sau dizabilități. În concluzie, vom continua să încurajăm diversitatea și să respectăm drepturile oamenilor, în conformitate cu legislația română și europeană în vigoare, și încurajăm toți românii, fie ei clienți Carrefour, cititori ai publicației editiedevrancea.ro și nu numai, să îi tolereze pe cei diferiți, să îi respecte și să facă tot posibilul să evite discriminarea.
Vă mulțumim! Echipa Carrefour România”, se arată în răspunsul dat de retailer sesizării jurnaliștilor de la Ediție de Vrancea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.