După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

luni, 5 august 2019

Un creştin sau un ateu la Cotroceni?

Cui încredințăm țara şi viitorul copiilor noştri? Astăzi, poate mai mult ca oricând, avem alternative. A sosit momentul ca românii să decidă: vrem un preşedinte ateu sau un preşedinte creştin la Cotroceni?

Cursa pentru Cotroceni se apropie de linia de start și toate partidele principale și-au anunțat deja candidatul propus. În data de 11 august va începe strângerea de semnături pentru cea mai importantă funcție în stat, la care românii sunt chemați să decidă cine le va reprezenta interesele și valorile în următorii 5 ani. 

Din partea PMP, în mai multe rânduri, Eugen Tomac și fostul președinte Traian Băsescu au menționat posibilitatea ca unul dintre candidații din această toamnă să fie scriitorul și teologul Mihail Neamțu. Din partea USR, votul a fost copleșitor în favoarea lui Dan Barna. Cei doi sunt, de altfel, cei mai tineri candidați din cursa pentru prezidențiale şi sunt, totodată, reprezentanții a două orientări politice opuse.

Cu un istoric politic deloc stufos și destul de puțin cunoscut în mediul online, Dan Barna pare că a apărut din neant în mediul politic românesc, pe care promite să îl revitalizeze cu "energia din Star Trek" și "viziunea inspirată din Games of Thrones", aşa cum şi-a formulat recent discursul. Având de ales între pastila conservatoare și cea progresistă, Dan Barna alege, alături de USR, susținerea căsătoriilor homosexuale, respectiv adopția de copii de către cuplurile gay, după cum a declarat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show. Potrivit opiniei candidatului USR la prezidențiale, societatea românească "nu este încă pregătită" pentru acest pas, dar previzionează cu încredere că lucrurile se vor schimba în următorii ani. Ca o completare la afirmația anterioară, din punctul său de vedere, "politica responsabilă înseamnă să reprezinți comunitatea la propriu, nu să speculezi o oportunitate de un moment și să forțezi o decizie sau alta" - cu alte cuvinte, consecvența sa se reflectă foarte clar în referendumul pentru căsătorie din toamna anului trecut: un demers organizat civic, dar boicotat masiv prin "politica responsabilă", cu implicarea "oamenilor noi", care vor să aducă un suflu nou într-o "țară învechită".

De cealaltă parte, anul acesta PMP contrabalansează aducând ca alternativă un scriitor, educator și om politic vocal - Mihail Neamțu - cunoscut ca un puternic susținător al referendumului pentru căsătorie, respectiv al familiei tradiționale și al valorilor creștine. Tatăl unui copil de 4 ani, Mihail Neamțu este licențiat în filosofie şi absolvent al universității King's College din Londra, cu doctorat în Teologie şi totodată un participant activ la dezbaterea românească despre cultură, politică, valori şi societate. Consecvent în ceea ce priveşte asumarea credinței şi a spiritualității creştine ca structură de rezistență a poporului român peste veacuri, Mihai Neamțu nu a ezitat să se remarce adesea vehement în mediul public, contra curentului de stânga şi în vizibil contrast cu Dan Barna, care este un ateu declarat.

Prin acest articol, chemăm creştinii să-şi exprime opţiunile, conştienţi fiind că fericirea voastră atârnă de fericirea cetaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.