După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 10 iulie 2019

Mark Zuckerberg recunoaște că Facebook a interzis o serie de anunțuri pro-viață înainte de referendumul privind legalizarea avortului din Irlanda...

Mark Zuckerberg a recunoscut  că rețeaua de socializare pe care a creat-o a interzis o serie de anunțuri pro-viață înainte de referendumul privind legalizarea avortului din Irlanda, de anul trecut, informează breitbart.com

În cadrul unui interviu pe care l-a acordat recent la Festivalul Aspen Ideas, șeful Facebook, Mark Zuckerberg, a început să explice modul în care gigantul social media încearcă să colaboreze cu guvernele altor țări pentru a determina ce discurs politic ar trebui să fie permis pe site-uri. Zuckerberg a dat ca exemplu de interacțiune cel dintre Facebook și guvernul irlandez înaintea referendumului din 2018, privind legalizarea avortului în țară.
El a explicat că grupurile americane pro-viață doreau să ruleze anunțuri pe Facebook orientate către cetățeni irlandezi. Facebook a luat legătura cu guvernul irlandez pentru a afla dacă anunțurile ar trebui sau nu să fie permise în acel moment. Zuckerberg a declarat: „Răspunsul lor era că „în prezent nu avem o lege, deci trebuie să luați decizia pe care vreți să o luați”.

„Iar noi am decis să nu permitem anunțurile”, a declarat Zuckerberg. 

Anul trecut, în mai, irlandezii s-au pronunțat, printr-un referendum, în favoarea liberalizării avortului, adică pentru abrogarea celui de-al 8-lea amendament al Constituției Republicii Irlandeze, care prevedea „dreptul la viață al nenăscutului”. 

Facebook anunța în campanie că se va baza pe rapoartele primite de la grupările legitim implicate în campaniile pro sau contra avortului pentru a identifica acele mesaje publicitare străine și că va cenzura anumite anunțuri.

Google și Youtube au decis și ele să interzică în acel moment materialele publicitare legate de referendum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.