Ministrul german federal al Apărării, Ursula von der Leyen, a fost nominalizată marți în funcția de președinte al Comisiei Europene, potrivit Agerpres.
Aceasta este membră a partidului „Uniunea Creștin-Democrată din Germania” (CDU) din 1990, dar a devenit activă pe plan politic după 1999. În perioada 2003-2005 a fost ministru cu responsabilități de probleme sociale, familie și sănătate în Guvernul landului Saxonia Inferioară. După alegerile federale din 2005, a fost numită Ministru Federal pentru Familie și Tineret în cabinetul Angelei Merkel. După alegerile federale din 2009, a devenit Ministru federal al Muncii și Afacerilor Sociale, iar din 2013 a primit portofoliul Apărării, devenind prima femeie din Germania la conducerea acestui minister.
Într-un interviu acordat în 2011 către publicația Der Spiegel, Ursula von der Leyen s-a pronunțat în favoarea creării Statelor Unite ale Europei, după modelul unor state federale precum Elveția, Germania ori SUA. Potrivit Wikipedia, aceasta a afirmat apoi în 2015, din poziția de Ministru federal al Apărării, că urmărește ca obiectiv pe termen lung crearea unei armate comune europene.
Același ministru federal a promovat măsuri feministe și de favorizare a minorităților sexuale. Potrivit Wikipedia, Ursula von der Leyen a militat cu succes în 2013 pentru introducerea unei cote obligatorii a participării femeilor în consiliile de conducere ale companiilor din Germania, solicitând consiliile firmelor să aibă în componență 20% prezență feminină până în 2018, majorată la 40% până în 2023.
Potrivit Spiegel.de, Ursula von der Leyen s-a pronunțat în 2013 pentru acordarea posibilității adopției de copii cuplurilor de același sex, din motive de egalitate de șanse față de familiile formate din bărbat și femeie. De asemenea, în iulie 2017 aceasta a votat în favoarea introducerii mariajului homosexual în Germania, poziționându-se împotriva punctului de vedere al majorității parlamentare din care făcea parte (Uniunea Creștin-Democrată), informează Wikipedia.
Ursula von der Leyen a fost numită de Cosiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene marți, 2 iulie 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.