Se apropie curând vremea când cei neprihăniți, care
cheamă la curăție și normalitate, se vor auzi tot mai puțin sau vor tăcea
definitiv. Vor fi tot mai puțini și considerați tot mai nebuni și guralivi
chiar de cei de prin “biserici”. De acele vremuri să vă fie teamă mai ceva ca
de 10 bombe nucleare. Pentru că atunci înseamnă că Dumnezeu v-a lăsat în voia
minții voastre blestemate pe cei ce azi mâncați păcatul cu atâta poftă, iar pe cei curați îi pregătește de “lansarea spre Cer”.
Deja se
bagă pumnul în gură celui neprihănit într-un mod grosolan, Facebook-ul,
Instagram-ul, Youtub-ul nu m-au blocat (sau șters materiale) doar pe mine, ci
și pe alte milioane de oameni care au căutat să avertizeze lumea de
consecințele păcatului.
Deja lumea are un “standard” fără Dumnezeu, un “standard” pe
care dacă nu-l respecți te exclude și bine face pentru că nu vrem să ne unim cu
ei. “Standardul” acesta este împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, este
opusul, este de fapt distrugerea oricărei norme de bun simț. Standardul lui
Dumnezeu este “hate speach”, ură, răutate, iar standardul lor este gâdilarea
urechii, a păcatului și a depravării. “Standardul” acesta însumează
imoralitățile după care Antihristul va conduce lumea o foarte scurtă perioadă
de timp, astea sunt “curviile” cu care Babilonul cel mare (suma oamenilor care
vor îmbrățișa imoralitatea și o vor promova - companii, guverne și oameni de
rând) va spurca pământul. După care Hristos va da cu standardul lor de pământ
și va instaura pentru eternitate Împărăția Lui.
Va veni vremea când Dumnezeu va spune copiilor Lui: “leșiți din
mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtăși la păcatele ei și să nu fiți
loviți cu urgiile ei (Apocalipsa 18:4).”
Va veni vremea când Cristos va spune: “Cine este nedrept să fie
nedrept și mai departe. Cine este întinat să se întineze și mai departe. Cine
este fără prihană , să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt
să se sfințească și mai departe (Apoc. 22:11)!”
Ești tu din “rezistența lui Cristos”? Tu de care parte a baricadei ești? În ce tranșee te
afli? Dacă nu ești în luptă, atunci ești prins în somnul cel de veci indus de
inamic. Cine nu luptă pentru adevăr și moralitate e deja prizonier în lanțurile
dușmanului. Trezește-te!
Cu prețuire,
Toni Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.