Citind cartea Judecători am observat un lucru, atunci când evreii începeau să se strice moral, să își omoare copiii dându-i jertfă lui Moloh (avortul de azi), să nu respecte familia, ci să aleagă în schimb curvia și preacurvia, când orfanul și văduva erau ignorați, când Dumnezeu era batjocorit și luat peste picior (ca în clipul de campanie în care Hristos e batjocorit), atunci le trimitea asupritori. Zeci de ani erau jefuiți de acești prădători până când ei strigau la Dumnezeu, care le trimitea un izbăvitor.
Românii sunt și ei prădați zilnic chiar de cei care sunt ai lor. Postase cineva ieri că autostrăzile și spitalele noastre sunt în conturile celor care au fugit din România și se ascund prin țări exotice ca să nu fie prinși și judecați.
Românii sunt mințiți prin clipuri dintre cele mai penibile că votul e un fel de mesia - salvatorul națiunii. Dar românii nu au înțeles că nu votul îi salvează, ci doar Dumnezeu dacă vor striga la El. Degeaba votăm dacă în spatele voturilor sau pe buletinele de vot se află același drac de hoție și de corupție, dar cu alt chip și alt nume. De câte ori oare nu am votat și am ajuns mai rău? Oare nu am obosit să tot votăm și să nu se întâmple nimic?
Dragi români, singura noastră soluție este ca fiecare dintre noi să ne smerim înaintea lui Dumnezeu. Să ne cerem iertare pentru milioanele de avorturi, pentru sutele de mii de copii abandonați in orfelinate, să ne cerem iertare pentru cele 40.000 de videochatiste, pentru prostituatele trimise în Europa și în lumea largă, să ne cerem iertare pentru drogurile vândute în națiunea aceasta chiar și copiilor, să ne cerem iertare pentru cei corupți care închid ochii la nelegiuire și care ei înșiși fură de rup, să ne cerem iertare pentru necinstirea lui Dumenzeu prin viețile noastre pline de beție, tutun, curvii, mânie, răutate, neiertare și atunci Dumnezeu se va îndura de națiunea aceasta.
Adunați-vă în casele voastre și faceți lucrul acesta, căutați-L pe Dumnezeu, mergeți la Biserică și citiți Biblia care vă va descoperi adevărata credință! Atunci veți vedea că veți avea cu cine vota și că țara aceasta se va îndrepta. Puneți-L la încercare pe Dumnezeu, strigați spre El și veți vedea dacă poate auzi sau nu. Dacă vom fi suficient de mulți români care să facem acest lucru (chiar și fiecare separat în dreptul lui), atunci vom cunoaște eliberarea!
Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Isaia 26:12-13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.