În prima săptămână au studiat Doctrina Suferinței, unde au discutat despre întrebările importante ale lumii, cum ar fi: de ce există suferință, dacă Dumnezeu este dragoste. Studenții au avut posibilitatea să se gândească cum vor răspunde în fața suferinței apărute pe neașteptat în viața lor. Au studiat de asemenea si Prezentarea Cronologică a Bibliei. Au învățat că Dumnezeu a avut întotdeauna un plan și o dorință pentru a restaura relația omului cu El; că întreaga Biblie ne arată de ce avem nevoie de Cristos și de ce a trebuit să vină să moară pentru noi. A urmat apoi cursul de Consiliere Creștină. Dumnezeu ne-a vorbit tuturor și ne-a ajutat să înțelegem că El este interesat de fiecare rană care încă mai este deschisă în inimile noastre. La El găsim vindecare și eliberare din orice lucru. El este cel care înțelege totul cu adevărat, atinge, vindecă și ne binecuvântează inimile, trupurile și duhurile.
Studenții au început și practica, lucrând timp de o zi pe săptămână cu frați care deja implicați în lucrare. Madi lucrează la un centru în criză de sarcină aici în Suceava, folosind pregătirea de moașă pe care o are în slujba Domnului. Ruben și Liuba lucrează la Centrul Creștin Lighthouse din Siret, ocupându-se de adolescenți. Antonela lucrează cu frații de la organizația My Brother’s Keeper, sprijinind lucrarea cu copiii dintr-un sat, iar Alina ajută biserica Providența în începerea unui club de limba engleză pentru adolescenți. Studenții pun în practică ceea ce au învățat la cursuri.
În luna aprilie studenții vor începe și niște cursuri practice, cum ar fi TIC sau Primul Ajutor. Aceste cursuri vor ajuta pe oricine este chemat pe câmpul de misiune. Vor avea și un curs practic de evanghelizare, vor învăța să pregătească prezentări evanghelistice și vor merge prin satele alăturate pentru a împărtăși vestea bună a lucrării lui Dumnezeu prin Cristos.
Motive de mulțumire:
• Pentru că Domnul lucrează în inimile studenților și pentru că înțelegerea lor despre El și planul Său se adâncește.
• Pentru oportunitățile pe care studenții le au de a împărtăși Evanghelia cu oamenii din sate. Rugați-vă ca sămânța aruncată să crească.
• Pentru cursul de Consiliere Creștină predat de fratele Nelu Poenaru, curs care accentuează faptul că Biblia este cel mai bun instrument de consiliere a cuiva care trece printr-o perioadă dificilă.
Ne rugăm:
• Ca Domnul să-Și continue lucrarea în inimile studenților, vindecând unele răni care au ieșit la suprafață în timpul cursurilor Doctrina Suferinței și Consiliere Creștină.
• Ca Domnul să folosească locurile de practică ale studenților pentru a-i învăța cum să fie instrumente în mâna Sa.
• Ca Domnul să aducă lucrători care să ajute la administrarea școlii.
Pentru a citi întregul buletin informativ, vă rugăm click AICI. Domnul să vă binecuvinteze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.