Mircea Diaconu a relatat miercuri seara, la Antena 3, în emisiunea „Sinteza Zilei”, un moment sugestiv din Parlamentul European, care arată cum sunt perecepuți creștinii în legislativul UE. Și cum s-a ajuns ca în anul de grație 2019 să fie o rușine să spui că ești creștin. Europarlamentarul Mircea Diaconu a atins și subiectul migranților care vin în Europa, care o altă religie și altă cultură, pe care încearcă să le impună. „Asta e o realitate profundă pentru ceea ce înseamnă spațiul european, pentru că vin alte religii și-și impun credințele și noi nu răspundem cu același lucru”, a explicat Mircea Diaconu.
„Am făcut acum patru ani un raport despre Patrimoniul Cultural European și, la un moment dat, era vorba despre Patrimoniul Cultural Creștin, așa am scris materialul. Când am ajuns în discuții cu celelalte grupuri politice, părea că sunt nebun. Se uitau toți, se închinau, ziceau: nu ești întreg la cap, cum scrii așa ceva? Nu puteam să pricep o vreme. ”Cum creștin? Exclus! Nu e voie să spui asta”. Cum nu e voie să spun asta? Am explicat, am argumentat. Erau în fața mea niște domni și doamne, care veneau din niște țări, și le-am spus-o, care au crucea pe drapel. La nivel politic, decizional, instituțional, în UE, e o rușine să recunoști că Europa e un spațiu creștin” a spus Mircea Diaconu, la Antena 3, conform dcnews.ro.
Europarlamentarul a continuat: ”Vin niște oameni cu bărcile peste Mediterană. Unii mor, unii trec. Când trec, au toate aceste valori, religiile lor, credința lor, valorile lor, într-un spațiu european care-și distruge sistematic propriile valori. E atât de grav cât nu ne putem imagina! Mă tem că genul ăsta de pledoarie n-o să o auzim prea des. Când ajungi în PE, e de bonton să faci cum face lumea, să zici cum zice lumea, să nu contrazici. Am complotat cu președinta Comisiei de Cultură și vorbeam la ureche despre acest subiect, am scris ce am vrut noi și l-am trecut, cu chiu, cu vai, păcălindu-i până-n ultima clipă. Asta e o realitate profundă pentru ceea ce înseamnă spațiul european, pentru că vin alte religii și-și impun credințele și noi nu răspundem cu același lucru. Trebuie să fie limpede că vin într-un spațiu care are anumită credință, un mod de viață”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.