Cu tristețe constatăm că, în fiecare an când vine perioada sărbătorilor pascale, creștinii din diferite zone ale globului plătesc cu viața Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos.
În acest an au fost creștinii din Sri Lanka cei care au plătit acest greu tribut. Duminică dimineață (21.04.2019), mulți frați și surori și-au pregătit cele mai bune haine, cea mai deosebită încălțăminte și apoi s-au îndreptat spre bisercile din care făceau parte, nerăbdători fiind să se bucure împreună la celebrarea sărbătorii învierii Domnului nostru Isus Hristos.
Însă după ce slujbele au început, în trei dintre biserici și cinci hoteluri din Sri Lanka au intrat atacatori sinucigași care și-au detontat încărcăturile explozibile de pe ei. Bilanțul acetor atacuri, este momentan de 290 de morți și 500 de răniți. Atacurile au avut loc în orașele Negombo, Batticaloa și în capitala Colombo.
Caroline Mahendran, învățătoarea de școală duminicală, de la biserica Sion (una din cele trei biserici atacate), mărturisește:
„ Astăzi, la școala duminicală am abordat subiectul morții și învierii Domnului Isus și apoi i-am întrebat pe copii, câți dintre ei ar fi gata să moară pentru El. Toți și-au ridicat mânuțele. Câteva minute mai târziu am coborât cu ei ca să participe la slujba din biserică. Imediat a avut loc explozia și jumătate din copilași au murit pe loc.”
Haideți să ne unim în rugăciune pentru toți cei afectați:
Ca Domnul să îi mângâie pentru toți cei dragi care au murit;
Ca să rămână statornici pe calea Domnului, în ciuda persecuției;
Ca Domnul să aducă vremuri din înviorare și peste Sri Lanka.
Frați și surori, atunci când ne vom face vreme să ne rugăm pentru creștinii din Sri Lanka, să fim totodată mulțumitori și recunoscători Domnului pentru vremurile de pace din țara noastră. Și, dacă Domnul ne-a arătat nouă un har mai deosebit, din pricina bunătății Lui, haideți să nu irosim acest har, ci mai degrabă să folosim aceste vremuri de pace pentru a vesti învierea Domnului, mai ales printr-o mărturie personală demnă de copii a-I lui Dumnezeu.
Echipa Kairos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.