Mai
mult ca oricând înainte, disciplinarea copiilor a dat naștere la multe
controverse. De asemenea, suntem uimiți de abuzurile la care sunt supuși copiii
atât în familie, cât și în instituțiile statului, adesea în numele interesului
superior al copilului.
Totul pornește de la două abordări extreme și nebiblice. Prima,
are de a face cu ideea că părinții sunt „proprietarii” copiilor lor, așa că pot
face ce vor cu ei. A doua, are de a face cu ideea că statul are principala
responsabilitate în creșterea copiilor (copiii sunt proprietatea Statului), așa
că instituțiile statului pot defini cum vor „interesul superior al copilului”
și pot lua decizii în mod arbitrar.
În realitate, copiii sunt un dar de la Domnul, iar părinții sunt
administratori ai vieților copiilor lor. Datoria Statului este doar să creeze
condițiile în care copiii pot crește armonios în mijlocul familiilor lor.
Înainte de a vorbi despre disciplinarea copiilor vreau
săsubliniez alte trei aspecte importante în creșterea armonioasă a copiilor.
Copii trebuie înțeleși, deoarece ei sunt unici și nu vin pe lume în pachete
standardizate. Copiii trebuie acceptați așa cum sunt, la fel cum Dumnezeu ne
acceptă pe noi, așa cum suntem. De asemenea copiii trebuie iubiți, oferindu-le
afecțiune și atenție. Și desigur copiii trebuie și disciplinati.
Daca nu-ți disciplinezi copiii când greșesc, aceasta dovedește
că nu-ți iubești copiii cu o dragoste adevarată (Proverbe 13:24) și că
participi la distrugerea lor (Proverbe 19:18).
Dar, numai disciplinarea în dragoste este acceptată de Scriptură
și asigură succesul părintelui în educație.
Nu este suficientă pedeapsa, care se concentrează asupra
trecutului, este nevoie de disciplina care promovează creșterea și care se
concentrează asupra viitorului. Și încă ceva foarte important: Biblia nu
omologhează decât nuiaua blândă, nu cureaua, nu lingura de lemn, sau alte
obiecte.
Chiar și nuiaua trebuie folosită doar ca ultimă metodă de
disciplină, cât mai rar cu putință, cu înțelepciune și în dragoste. Nici o altă
abordare a disciplinei nu are suport în Sfânta Scriptură. În nici un caz nu
folosiți palmele pentru disciplinare, ele sunt făcute pentru mângâiere.
Unul din motivele pentru care unii copii crescuți în familii
creștine resping credința în Dumnezeu, este acela că au fost pedepsiți cu
mânie. Un tată creștin trebuie să știe că printr-o disciplinare nebiblică va
proiecta în mintea copilului o imagine falsă despre Dumnezeu, care este Tatăl
nostru și care este plin de iubire față de copiii Săi.
Când îți disciplinezi copiii, fă-o calm și oferindu-le un model
parental biblic (Proverbe 29:11, Efeseni 6:4). Disciplinează-i imediat, dar nu
cu mânie. Folosiți severitatea ca ultima metodă de îndreptare. Folosiți cele mai blânde metode și cât mai puțină asprime. Fiți cupătați în
disciplinare (Coloseni 3:21). Și nu uitați, copiii au un puternic simț al
dreptății, așa că fiți consecvenți, cinstiții și drepți atunci când aplicați
disciplina.
Și în final, nu uitați
să le amintiți de multe ori pe zi cât de mult îi iubiți. Mai ales, faceți-i să
priceapă că îi iubiți și când nu vă place ceea ce fac. Să nu spuneți niciodată
unui copil: „Dacă ești cuminte Isus te iubește!” Este cea mai mare minciună.
Domnul Isus iubește pe toți copiii cuminți sau mai puțin cuminți, că doar nu
prea există „copil cuminte și babă frumoasă”.
De fapt, Isus îi iubește
pe toți oamenii, inclusiv pe părinți. Maica Tereza spunea: „Știu că Dumnezeu nu
îmi va da de făcut ce nu pot face. Totuș, aș dori să nu aibă atâta încredere în
mine”. Când
Dumnezeu ne-a dat copii, ne-a arătat o mare încredere pentru că ne-a
încredințat vieți ce sunt nespus de prețioase.
Samy Tuțac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.