Trăim într-o
lume în care se pare că Satana stă la butoane, el e în juriu, el face campanie
și tot el numără adesea voturile. Am fost
martor la jocurile murdare înainte de Referendumul pentru Familie în care ni se
spunea că Domnul Dragnea ne fură Constituția dacă votăm pentru familie și o
duce pe toată la dumnealui în Teleorman (propagandă nerușinată făcută de USR,
Rezist și Declic + soldățeii lui Scaraosche, marile vedete ale României).
Au fost probleme și la Secțiile de votare unde unii au
fost împiedicați să voteze, probleme cu propangadiștii Satanei veniți să
întoarcă oamenii din drum, a apărut în plin vot un articol prin Adevărul, scris
de un tip tot propagandist al lui Michiduță , în care ni se zicea că un preot
român de prin Anglia nu votează pentru familie, pentru că are becuri de montat.
Cumva să-i luăm exemplu că asta vrea tot Universul. Demonii curviei și-au făcut
treaba, și-au mobilizat supușii, iar Biserica a văzut că lupta e serioasă, a
fost un duș rece și pentru noi.
Ieri o tânără cu o voce de înger și viață de sfânt a
concurat într-un concurs în care se pare că voturile le-a numărat tot ăla rău.
Cum să ajungă această fată crescută în credința creștină, care cântă muzică
corală bisericească, care a crescut cântându-i lui Dumnezeu, să câștige o
emisiune câștigată mai ieri de o femeie cu barbă? Cum? Păi nu s-a pus ăla rău
cu toata armata lui să o împiedice? Faptul că Laura nu a câștigat Finala
românească de la Eurovision îmi spune și mai clar că acest concurs și media în
general aparțin dumnezeului veacului acestuia.
Dar vine o vreme curând când Satana și toți soldățeii
lui, fie oameni sau demoni, vor sta înaintea unui “Juriu”. Iar acest “Juriu” va
avea ultimul cuvânt. Va arunca gașca asta de înșelători și răspânditori de
mizerie pentru veșnicie în iazul de foc. Vremea lor e aproape, fiți pe pace
pentru că binele mereu învinge!
Războiul luminii continuă, iar un verset din cartea
Daniel spune că în ziua judecății cei ce i-au învățat pe alții să trăiască în
neprihănire vor străluci ca stele de pe Cer, pentru a avea strălucire dincolo,
chiar trebuie ca aici să fii o stea în noaptea stricată a lumii.
Doamne ajută!
Tony Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.