La sfârșitul mesajului au venit trei persoane să-mi spună că în Pitești și în întregul Județ Argeș se fac cozi imense la casele celor ce fac vrăji. Și mai șocat am fost să aflu că sunt chiar oameni care se dau drept “preoți” la care te duci și pentru o sumă de bani îți “leagă” cu blestem pe cine vrei tu. Adică dacă vrei ca un copil de-al tău să nu se căsătorească cu cineva sau să nu mai facă ceva anume, te duci și “îl legi”. Practicile acestea se fac cu puterea Satanei.
A venit de curând la mine un tânăr care a consumat droguri și care a dat și prietenului său și mi-a spus că acest prieten a apelat la vrăji pentru a-l blestema ca să se răzbune. Ce îmi spunea că i se întâmplă era de-a dreptul desprins dintr-un film de groază.
I-am spus că dacă există o forță demonică care-l chinuie, atunci există și o forță a binelui care-l poate elibera, iar această putere este în Hristos. Înaintea Lui, acești demoni, care pot aduce atât de multă groază și distrugere, cad efectiv în leșin și cer milă. M-am rugat împreună cu alți oameni pentru acest tânăr și a simțit eliberarea pentru că s-a încrezut în Hristos.
Am auzit de un alt caz al unei fete care s-a întors la Dumnezeu, iar mama ei a preferat să o blesteme și să îi facă vrăji decât să o vadă schimbată, transformată de Hristos, eliberată de patimi, care i-ar fi distrus tinerețea și integritatea mintală, sufletească și trupească. Unii se consideră creștini, însă a avea un copil cuminte, care nu mai merge în cluburi și nu mai schimbă partener după partener e o ciudățenie. Mai bine să-l vadă plin de patimi scârboase decât ca un “pocăit”. Că râde lumea de el la ce cuminte s-a făcut.
Culmea este că sunt naivi care cred că este un joc, că pot să se ducă să blesteme pe cine vor, iar ei vor rămâne neatinși. Cine blesteamă va fi blestemat ne spune Scriptura, cine sapă groapa altuia cade el în ea, cu ce măsură dai ți se va da. Toți cei ce apelați la aceste forțe demonice pentru a vă răzbuna, face dreptate, pentru a vi se face voia, etc... țineți cont că aduceți în viața voastră demonicul și nu pe Cel ce este Sfânt.
Stați departe de vrăjitorie/demonism!
P.S. În versetul de alături este voia lui Dumnezeu cu privire la vrajitorie!
Tony Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.