Acum ceva vreme obișnuiam să ascult un radio cu muzică evreiască mesianică (evreii mesianici fiind acei evrei care cred în Isus Cristos ca Mesia) și, pentru că aveam un cont înregistrat pe site-ul lor, am primit acum de curând un mail de la un reprezentant de-al lor cu ultimele noutăți. Am deschis mailul și, printre altele, era și o mini-prezentare către un articol de-al acestui om în care vorbea despre avort și ceea ce spune Biblia despre asta. Am fost realmente șocat de ceea ce am aflat pentru că nu mai auzisem până atunci de acea erezie. Care este aceasta?
Ei bine, am aflat de la acest evreu mesianic că stângiștii religioși, adică cei care se consideră progresiști deși în realitate sunt regresiști, justifică susținerea avortului printr-o interpretare proprie a textului biblic din Exodul 21:22. Haideți să vedem ce spune textul:
”Dacă se vor lupta niște bărbați și vor lovi o femeie însărcinată, iar copiii acesteia se vor naște înainte de vreme, fără nicio altă nenorocire, cel responsabil să plătească așa cum stabilește soțul femeii și să dea potrivit cu ce stabilesc judecătorii.”
Versetul ne spune că dacă un copil nenăscut se naște prematur din cauza unei răniri accidentale a mamei, cel care a rănit-o trebuie să plătească femeii o amendă stabilită de către soțul femeii și judecători. Aceasta i-a condus pe unii, printre care și așa-zișii progresiști, să susțină că ”născut înainte de vreme” înseamnă avort spontan. Aceștia argumentează în felul următor: ”Ei bine, dacă rana a rezultat într-un avort spontan și doar o amendă a fost impusă, asta înseamnă că Biblia prețuiește copiii nenăscuți mai puțin decât pe oamenii deja născuți.”
Problema principală aici este ce înseamnă ”născut înainte de vreme.”
Înseamnă avort spontan și moartea fetusului sau naștere prematură copilul fiind viu? Dacă prima variantă e cea corectă, atunci Biblia ar putea prețui fetusul mai puțin decât pe un om deja născut. Dacă a doua variantă e cea corectă, atunci Biblia prețuiește fetusul (copilul nenăscut) la fel ca pe un om născut. Versetul din Exodul 21:22 arată în felul următor în limba ebraică:
וְכִי-יִנָּצוּ אֲנָשִׁים, וְנָגְפוּ אִשָּׁה הָרָה וְיָצְאוּ יְלָדֶיהָ, וְלֹא יִהְיֶה, אָסוֹן--עָנוֹשׁ יֵעָנֵשׁ, כַּאֲשֶׁר יָשִׁית עָלָיו בַּעַל הָאִשָּׁה, וְנָתַן, בִּפְלִלִים
Să ne îndreptăm atenția spre expresia ”יָצְאוּ יְלָדֶיהָ” (pronunțat ”iațu ieladeha”) care în mod literal înseamnă ”copilul iese afară.” Implică asta avort spontan? Nu! Și o să vă spun de ce. Cuvântul ebraic ”יָצְאוּ” (iațu) sau rădăcina sa sunt folosite de 1061 de ori în Vechiul Testament și doar o singură dată este folosit pentru a descrie un copil mort. Țineți minte! O singură dată din 1061 de apariții. Iar în acea singură dată în care descrie moartea, o face pentru a arăta nașterea unui copil mort și nu un avort spontan (există o diferență între nașterea unui copil mort și avortul spontan).
Revenind la argumentul pe care îl folosesc cei care susțin avortul, mai avem două probleme în legătură cu acesta și anume:
1. Acest verset descrie o rănire accidentală și nu una cauzată în mod deliberat asupra femeii sau a copilului ei.
2. Chiar dacă versetul s-ar interpreta așa cum doresc susținătorii avortului (deși nu se interpretează așa), el nu permite avortul deliberat.
Observați cum începe versetul: ”Dacă se vor lupta niște bărbați și vor lovi o femeie însărcinată...”
Acesta ne arată că femeia nu a fost lovită în mod deliberat, ci a fost o victimă colaterală. De exemplu, ca în cazul în care o soție încerca să oprească o luptă între soțul ei și alt bărbat aceasta fiind rănită accidental. Natura accidentală a rănirii nu poate fi contestată.
Avem aici o distincție importantă pentru că Legea prescrie pedepse diferite pentru crimă premeditată și ucidere accidentală. La fel este și în cazul legilor noastre moderne astăzi. Prima o numim crimă, iar pe cea de-a doua omor prin imprudență (sau ucidere din culpă). În Lege, precum și în codul penal modern, uciderile accidental aduc cu sine o pedeapsă mai mică decât crima premeditată.
(Sunt unii care ar putea spune că Vechiul Testament nu mai este valabil, dar ideea care reiese de aici nu este aceea că vechiul legământ ar mai fi încă în picioare, ci aceea că dacă Dumnezeu prețuia atunci la fel de mult viața unui copil nenăscut ca a unui născut, la fel o face și acum pentru că El nu se schimbă, ci este Același ieri, azi și în veci. Vechiul Testament este foarte valabil și astăzi. Mai sunt unii care consideră că Dumnezeu era într-un fel în Vechiul Testament și altfel în Noul Testament, mai exact rău și dur în Vechiul, bun, blând, milos și îndurător în Noul. Aceasta este o minciună și o răstălmăcire pentru că Dumnezeu nu se schimbă. El este bun, blând, milos și îndurător și în Vechiul (vezi Psalmul 145:8-9 sau Psalmul 103:8) și în Noul Testament, precum este drept și judecător și în Vechiul și Noul. Da, contrar a ceea ce mulți cred sau trăiesc cu impresia, Dumnezeu pedepsește și în Noul Testament - vedeți cazul Ananiei și a Safirei sau 2 Tesaloniceni 1:8b unde zice ”...când El va aduce pedeapsă asupra celor ce nu‑L cunosc pe Dumnezeu și asupra celor ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus”, acestea fiind doar două exemple.)
Pe de altă parte, avortul este cu totul deliberat. O femeie ALEGE să-și ucidă copilul nenăscut.
Prin urmare, acest verset se referă la nașterea prematură a unui copil viu. Astfel, nu există niciun motiv pentru ca versetul să poată fi interpretat în modul eretic în care o fac susținătorii avortului.
Mai mult, Biblia ne arată că în ochii lui Dumnezeu suntem o persoană încă dinainte de a ne naște, ba chiar încă dinainte de a fi concepuți în pântec: ”Mai înainte ca Eu să te fi întocmit în pântec, te‑am ales, și mai înainte ca tu să fi ieșit din pântec, te pusesem deoparte și te făcusem profet al neamurilor.” (Ieremia 1:5)
”Căci Tu mi‑ai întocmit rărunchii; m‑ai țesut în pântecul mamei mele.” (Psalmul 139:13)
”Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel Care te‑a întocmit în pântec.”(Isaia 44:24a)
De ce ai ucide ceea ce Dumnezeu întocmește? De ce ai ucide pe cineva pe care Dumnezeu îl cunoaște? Vedem că mâna Lui este asupra noastră încă din pântec.
Cu toate acestea, există mulți așa-ziși creștini care își înăbușă conștiința și își acoperă păcatele răstălmăcind Scriptura folosindu-se de tot felul de erezii precum și cea din subiectul de față.
În documentarea în legătură cu acest articol, soția mea a găsit fel și fel de mărturii, una mai șocantă ca alta, de-ale așa-zișilor creștini (chiar și evanghelici) care foloseau această erezie ca scuză și argument pentru păcatul lor. Spre exemplu, unele femei mărturiseau că au făcut avort pentru că nu voiau să distrugă ”planul” lui Dumnezeu pentru viața lor având în vedere faptul că acestea aveau diferite slujbe în ”biserică.” Cum să crezi că ești în voia lui Dumnezeu atunci când tu te afli în păcatul curviei și pe deasupra mai și ucizi?!
Mai mult, erau și mărturii cu conducători ai ”bisericilor” care au mers la spital împreună cu cele care urmau să facă avort și le-au uns cu untdelemn și s-au rugat pentru ele să treacă cu bine peste asta. Șocant? Sunt lucruri reale care se întâmplă astăzi în multe din așa-zisele biserici creștine.
Într-adevăr, trăim vremuri în legătură cu care Pavel l-a avertizat pe Timotei: ”Căci va veni vremea când oamenii nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să le gâdile auzul. Își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor duce după mituri.” (2 Timotei 4:3-4)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.