Cineva a postat acum cateva zile o întrebare extrem de provocatoare: "Dacă ar fi să alegeți ... (1) ați alege corupția și sărăcia pentru a păstra valori conservatoare sau (2) ați opta pentru bunăstare materială la pachet cu agenda seculară, neo-marxism, propaganda lgbtqyz?"
Mărturisesc că nu mi-am făcut timp să citesc zecile de comentarii care au urmat. Și nici nu cred că cineva ar putea face ușor alegerea corectă, dacă în situația dată există o alegere corectă. Ce valori conservatoare poți păstra într-o societate dominată de corupție? Și ce bunăstare materială poți avea cu o guvernare neo-marxistă?
România pare a avea doar două alternative: corupția sau corectitudinea politică. Amândouă la fel de rele și nu atât de separate una de cealaltă cum s-ar părea la prima vedere. Așa numita "strategie de educație parentală" stă mărturie în acest sens. Un document de sorginte neo-marxistă totalitară, cu puternice accente progresiste, destinat să distrugă Familia, este promovat de un guvern care se declară apărător al Familiei și al valorilor conservatoare.
Eu cred că România poate și trebuie să încerce a treia cale, calea ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și întoarcerea la principiile iudeo-creștine despre lume și viață, la adevăratele valori conservatoare. Aceasta este calea care va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, fără de care nicio națiune nu poate prospera. Corupția trebuie eliminată rapid și fără compromisuri, iar soluția nu este corectitudinea politică, ci apropierea de Dumnezeu.
Nici un creștin autentic nu poate accepta compromisul cu liderii politici corupți, în numele păstrării valorilor conservatoare. Așa ceva nu există în economia lui Dumnezeu. Scriptura este prea clară aici, iar cine își închipuie că Dumnezeu binecuvântează corupția sau concubinajul cu oamenii corupți se compromite. De asemenea, nici un creștin autentic nu poate susține agenda progresistă și corectitudinea politică, oricât de nobile ar părea discursurile despre toleranță și acceptarea tuturor.
Daca România vrea să se ridice din mizeria în care a fost târâtă de o clasa politică iresponsabilă are o singură șansă, binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu vine atunci când un popor se teme de Dumnezeu, se abate de la căile lui rele (corupție sau corectitudine politică) și se întoarce cu fața către Dumnezeu. Creștinii trebuie să înceapă acest demers, pentru că nu există altă cale pentru România...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.