Așa numita terapie de îngrijire anti-homosexuală, destinată minorilor, este înrădăcinată în Statele Unite și sunt mulți gay care apelează la ea, pentru a-și schimba orientarea sexuală. Statul american Washington ar putea interzice în curând această terapie „de schimbare” pe motiv că orice copil are dreptul să trăiască așa cum dorește și nu trebuie supus unei astfel de practici medicale „abuzive”, scrie newsweek.co, potrivit ActiveNews.ro.
În prezent, conform presei americane, aproximativ 57 000 de tineri homosexuali cu vârste între 13 și 17 de ani sunt supuși acestei terapii, ca și cum orientarea lor sexuală ar fi o boală.
Dacă guvernatorul democrat Jay Inslee va semna proiectul de lege deja aprobat zilele trecute de Senatul local, Washington-ul va deveni al 10-lea stat al Uniunii care interzice tratamentul homosexualilor prin aceste terapii psihologice și spirituale care au scop schimbarea orientării sexuale a minorilor, dar și a adulților.
„Copiii din statul nostru merită să-și trăiască viața în mod autentic și nu ar trebui niciodată să fie supuși practicii abuzive a așa-numitei terapii de schimbare”, a declarat JoDee Winterhof, vicepreședinte pentru drepturile omului și politică din senat. E timpul ca Washingtonul să se alăture numărului tot mai mare de state care adoptă aceste măsuri de protecție. Mulțumim legiuitorilor care au votat pentru a proteja tinerii LGBTQ de această practică periculoasă”, a mai spus acesta.
Potrivit noii legi, cei care asigură servicii de sănătate mintală și care sunt de acord să efectueze astfel de proceduri riscă amenzi, suspendarea sau retragerea licenței de a practica medicina. Modificările aduse de Senatul local includ măsura aplicabilă și consilierilor neautorizați care operează ca parte a unei organizații religioase, a unei denominațiuni religioase sau a unei biserici.
Tratamentul minorilor homosexuali este deja interzis la nivel de stat - nu federal - în California, Connecticut, Nevada, New Jersey, Oregon, Illinois, Vermont, New Mexico, Rhode Island și Districtul Columbia.
Conform unui studiu recent realizat de Williams Institute de la Universitatea din California, Los Angeles, „terapia de schimbare”, cunoscută și sub numele de reorientare sexuală, se bazează pe convingerea că persoanele care fac parte din comunitatea LGBT sunt „bolnave”.
Cei care practică această terapie în America sunt atât profesioniști din domeniul sănătății, cât și consilieri spirituali sau lideri religioși. Datele furnizate de universitate arată că 698.000 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani care aparțin comunității LGBT au făcut un tratament direct pentru a-și schimba orientarea sexuală sau identitatea de gen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.