Dragii mei frați,
Ne vom da toate silințele să avem parte de un pelerinaj binecuvântat de Dumnezeu din care, cu siguranță, ne vom întoarce fiecare schimbați, și vom avea o dorința mai aprigă de a studia Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru Oxentia Tourism - și credem că și pentru fiecare dintre dumneavoastră, cînd ne gîndim la pelerinaj imaginația merge înaintea noastră în Israel, acolo unde mai bine ca oriunde aveți ocazia să simțiți prezența lui Dumnezeu și să pășiți chiar prin locurile prin care a umblat Isus Cristos.
Aventura noastră pe pământul evreesc începe încă de la sosirea pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, unde veți avea ocazia să faceți cunoștință cu ospitalitatea poporului. Împreună vom vizita: Jaffa – vechiul port, iar în prezent, faimosul cartier al artiștilor care este Joppe (în latină), același port de unde profetul Iona a luat corabia spre Tars.
Vom avea si o surpriză, o plimbare pe Marea Galileii. Este locul în care Petru a descoperit că poate păși pe apă, pescuirea minunată și alte miracole petrecute pe această mare.
Vom avea ocazia să vizităm Nazaretul așa cum arăta el în vremurile străvechi, în perioada Domnului Isus, printr-o incursiune la Nazareth Village, muzeu recreat cu case și gospodării ca în acele vremuri.
Nu pot să nu vă amintesc de cele mai prețioase momente pe care le vom petrece în Grădina Ghetsimani, pe Via Dolorosa, în Gradina Mormântului sau în Ierusalim la Zidul Plângerii. Sunt numai câteva din obiectivele pe care aștept cu nerăbdare să le vizităm împreună. Vom avea și multe altele pe care vi le recomandăm cu mare căldură!
Doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru alegerea făcută de a călători în Israel și Iordania cu Agenția Oxentia Tourism!
În așteptarea momentului în care vom călători împreună în Țara Sfântă doresc să va transmit binecuvântări alese !
Cu aleasă prețuire și dragoste în Cristos,
Mihail Manole
Manager | Oxentia Tourism |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.