Alergarea prin viaţă ne cheamă şi să ne asumăm riscuri. Sunt riscuri asumate de soţi şi soţii, de copii, de tineri şi de bătrâni. Sunt riscuri asumate de lideri politici şi religioşi. Uneori riscăm în mod conştient, alteori ne asumăm riscuri de care nu suntem conştienţi. Biblia ne spune că oamenii lui Dumnezeu, indiferent de generaţia în care au trăit, şi-au asumat riscuri. Avram îşi asumă riscul să plece prin credinţă şi să trăiască prin credinţă. Iosif îşi asumă riscul să vorbească, să spună despre fraţii lui, despre visele lui etc. Moaşele din Egipt îşi asumă riscul să nu asculte de Faraon şi evreii în Egipt îşi asumă riscul să aibă copii. Părinţii lui Moise îşi asumă riscul să îl ascundă pe copil, iar Moise îşi asumă riscul să ţină cu evreii. Profeţii îşi asumă riscul să transmită mesajul divin, iar Domnul Isus își asumă riscul de a fi mereu pe placul Tatălui, nu al liderilor religioşi. Ce învăţăm din trecut? Când rişti în ascultare de firea pământească sau de oameni, nu merită, dar când rişti în ascultare de Dumnezeu, câştigi!
Să trăieşti astăzi ca un creştin autentic implică riscuri. Să te păstrezi curat, să te căsătoreşti biblic şi să îţi respecţi rolul în familie este riscant. Dacă îndrăzneşti să te opui răului şi ai curajul să susții adevărul, rişti mult. Nu mai poţi vorbi despre Dumnezeu, normalitate, familie, educarea morală a copiilor fără să rişti. Cine mai crede în Dumnezeu şi cine crede în totalitate învăţătura Sfintelor Scripturi riscă să fie etichetat, stigmatizat, obstrucţionat, marginalizat, considerat periculos. Omeneşte vorbind, astăzi pare că este mai bine să taci sau să te laşi asimilat şi purtat în direcţia stabilită de alţii. Am spus pare, întrucât cine nu riscă cu Dumnezeu şi de dragul Lui, riscă mult mai mult. Cine nu trăieşte cum îi cere Mântuitorul şi nu vorbeşte cum Îl inspiră Duhul Sfânt, riscă să piardă binecuvântările vremelnice şi să îşi petreacă veşnicia în iad.
Dragilor, indiferent cât de riscant ar părea, este absolut vital să fim ceea ce ne cere Domnul nostru şi să facem ce ne spune El. Creştinul trebuie să lumineze în întunericul lumii, trebuie să mărturisească Adevărul adus de Isus Cristos şi trebuie să condamne păcatul. Cine nu riscă alături de Dumnezeu, riscă să Îl aibă pe Dumnezeu împotrivă. Între riscul de a fi pe placul oamenilor, avându-L ca duşman pe Dumnezeu, şi riscul de a tremura de frica oamenilor, având prietenia şi protecţia Domnului, alegerea este simplă. Vă invit, deci, să continuăm să ne asumăm riscul de a fi ce ne cere Domnul şi de a face tot ce ne porunceşte El în Sfintele Scripturi. Abia atunci vom fi o adevărată binecuvântare pentru semeni şi pentru naţiune.
Viorel Iuga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.