Dragi prieteni şi fraţi,
În ultimile 5 luni pe care le-am petrecut aici în Pakistan, am putut trăi
versetele de mai sus în viaţa de zi cu zi. Pentru că îl iubim pe Dumnezeu şi ne
încredem în EL, Domnul se luptă în locul nostru împotriva „miilor” de probleme
zilnice. Lui putem să-i mulţumim pentru progresele mari pe care le-am putut face
în învăţarea unei limbi şi culturi străine. Deja putem să conversăm cât de cât şi ne
descurcăm la scris şi citit
Din păcate situaţia ţării s-a înrăutăţit foarte mult în ultima vreme.
De câteva
zile Pakistanul este zguduit aproape zilnic de atentate. Deja la început de an,
autorităţile ne-au interzis să părăsim oraşul fără protecţie din partea Poliţiei. Pe
lângă asta ne ferim să ieşim în timpul zilei din curte pentru a nu atrage atentia.
Dacă este necesar ieşim seara pe întuneric. Din aceste motive şi altele am încetat
să mai mergem in oraş la adunare si acum ne strângem în incinta căminului.
Ne
bucurăm că acum avem posibilitatea să împărtăşim Evanghelia mai bine copiilor.
Din nou putem trăi cum toate lucrurile, chiar şi pericolul sau teroarea, lucrează
împreună, spre binele acelora cel iubesc pe Dumnezeu.
Anul şcolar pakistanez se apropie de sfârşit. În această perioadă a anului
aducem copii noi la cămin. În fiecare an avem locuri noi deoarece băieiţii părăsesc
căminul după absolvirea clasei a-10-a şi fetele merg după clasa a-8-a într-o Şcoală
creştină cu internat. Capacitatea totală a orfelinatului prevede 50 de băieţi şi 30
de fete.
La momentul dat aici trăiesc 42 de băieţi şi 29 de fete. Pentru a putea
aduce copii noi, fiecare familie care a depus o cerere, trebuie vizitată în parte
pentru a cunoaşte circumstanţele exacte. Pentru ca să nu fie probleme, la cămin
sunt primiţi doar copii din familii creştine. De aceea este nevoie de multă
înţeleptciune şi călăuzire din partea lui Dumnezeu pentru a putea judeca bine
dacă copii vor fi primiţi sau nu.
Până acum au venit deja câţiva copii noi.
Doi dintre aceşti copii se numesc Mevil şi Shazeb. Amândoi au vârsta de 8
ani şi provin din familii diferite care trăiesc la ţară.
Pentru ca să puteţi să le
înţelegeţi mai bine situaţia, doresc să vă descriu prima dată, ceea ce înseamnă să
trăieşti la sat în Pakistan:
Casele de la ţară sunt construite de
obicei din cărămidă simplă, nu au geamuri si
nici uşi iar podeua este din lut. Majoritatea
caselor nu au apă nici curent aşa că nici vorbă
de ventilator. Este greu de imaginat cum
oamenii pot trăi în astfel de circumstanţe
având în vedere că vara temperaturile cresc
până la 50 de grade. Dacă ei se îmbolnăvesc de febră sau alte boli datorită lipsei
de igienă şi protecţie împotriva ţânţarilor, mulţi nu au banii necesari nici pentru a
merge la spitalul din următorul oraş, nici pentru ca să plătească consultaţia şi
tratamentul necesar. Astfel nu le râmâne altceva de făcut decât să trăiască mai
departe cu suferinţele lor şi să aştepte moartea. De multe ori singurul venit pe
care ei îl au este lucrul pe câmpurile de orez sau fabricile de cărămidă a marilor
proprietari. În multe cazuri au datorii mari la aceştia şi de aceea le este greu să
supravieţuiască cu salariul pe care îl primesc.
Mulţi dintre aceşti săraci sunt
analfabeţi şi nici copii lor nu au şanse prea mari să înveţe să citească şi să scrie
căci adesea părinţii au nevoie ca şi ei să susţină familia prin muncă. Ajutor social,
alocaţie şi asigurare medicală nu există într-o ţară ca şi Pakistan.
Din astfel de
situaţii asemănătoare vin Mevil şi Shazeb.
Mevil care nu mai are tată de câţiva ani, şi-a pierdut
acum şi mama. Neamurile ei nu vor s-o primească căci şi ei
luptă pentru supravieţuire.
Tatăl lui Shazeb şi-a pierdut
mână datorită unui accident cu un
utilaj agricol. Mama lui trebuie să
aibă grijă de bivolii unor oameni
pentru a putea întreţine familia.
Astfel nu-i rămâne timp se se ocupe
de copii.
Această poveste şi cele a celorlaţi copii, care sunt
câteodată mai grave, ne mişcă. De aceea ne bucurăm că
putem să-i primim aici la cămin şi astfel le putem oferi un viitor mai bun. Aici ei
pot trăi dragostea lui Dumnezeu care este Tatăl tuturor orfanilor.
În primele luni ale acestui an am fost preocupaţi, pe lângă munca zilnică, cu
dărâmarea unei clădiri vechi de pe proprietatea noastră. Toţi copii ne-au ajutat să
facem acest lucru. Ei s-au distrat foarte mult şi prin aceasta au avut ocazia să-şi
câştige şi cativa bani de buzunar.
Surprinzător a fost faptul căci cărămizile acestor
clădiri, care au o vechime de peste 100 de ani, mai sunt bune şi vor fi folosite în
construcţii noi. Prin refolosirea acestora am putut economisi în jur de 1000 de
Euro, căci cărămizile din ziua de azi sunt mai mici şi mai scumpe decât acum 100
de ani.
În 26.Mai ne vom întoarce înapoi în România. Sperăm ca până atunci să
primim informaţii noi referitoare le vizele noastre pe termen lung. Dacă ne ajută
Dumnezeu încercăm să le obţinem deja de aici din Pakistan pentru a ne putea
întoarce direct în toamnă.
Mulţumiri fie aduse Domnului,pentru ca ne simţim ca acasă şi ne bucurăm
să-I slujim aici! Vă mulţumim pentru implicarea în împărăţia lui Dumnezeu
indiferent de forma prin care faceţi acest lucru!
Cu dragoste,
Eleazar & Oana Müller
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.