Una dintre marotele activiștilor pro-homosexualitate din România, și nu numai, este aceea că aceste persoane sunt oprimate de către majoritate din cauza intoleranței, ei nefiind decât niște „biete” victime, cuminți, care nu provoacă în niciun fel.
Realitatea este însă, cu totul alta. Acest fapt este demonstrat de apariția, de câțiva ani, a unui așa-zis calendar care înfățișează bărbați ce pretind a fi preoți ortodocși, în ipostaze homosexuale sau pornografice. "Calendarul" a fost promovat de mass-media internațională, vârf de lance fiind siteul huffington.post, unul dintre cele mai anti-conservatoare din SUA.
În spatele acestei campanii, care a ajuns deja la ediția 2017, se află un personaj pe nume Lestat Monroe. Născut în Franța, dar locuiește în România, acest individ s-a făcut remarcat prin faptul că și-a dus fetița în vârstă de 4 ani, în vestiarul bărbaților de la un hotel bucureștean. Gestul a stârnit, pe bună dreptate, revolta celorlalți bărbați, care i-au cerut să scoată fetița de-acolo. Scena a fost relatată de unul dintre martori: „Sunt în bazin și-mi aduc aminte că am lăsat apa deschisă la mine acasă. Vin repede în vestiar să mă schimb. Pe băncuță, o fetiță de 4 ani, stă și se uită la fauna din jur. Mai mulți handralăi în curul gol se schimbă. Fetița e cu cei doi "părinți", tata și iubitul său. Eu trebuie să mă schimb, chiar foarte repede, problema e că nu am un prosop pe care să-l folosesc drept paravan, nu am nimic, doar șortul de pe mine. Pe care trebuie să-l dau jos. Blocaj. Viața a fost crudă cu mine și mi-a dat inclusiv această eroare. Nu mi-o doream, dar o am. Sunt pudic. Nu mă pot dezbrăca în fața unei fetițe de 4 ani”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.