Cand am citit că teologii, preoții și creștinii din Constantinopol erau preocupați de orice altceva decât de apropierea otomanilor de cetate, și că în loc să se roage pentru siguranța orașului lor ei discutau teologic pe lângă realitate, parcă nu-mi venea să cred.
Dar azi e cam la fel. Mulți creștini se trezesc prea târziu, se trezesc abia când li s-a pus sabia la gât. Cum spunea Spurgeon, creștinul trebuie sa stea cu Biblia intr-o mână și cu ziarul în alta. Adică să vorbească din Biblie pe subiect, relevant pentru societate. Azi când lumea se confruntă cu imoralitate acută și cu megaconcerte satanice, cam despre ce se vorbește prin Biserici?
De când am văzut afișul am simțit direcția trasată de acest megaconcert. Cel mai mare din Europa de acest gen. Diavolul ne servește otravă pe muzică. E ca și cum ar fura tabla și catedra unei școli de poliție pentru a-i învăța pe hoți cum să fure.
Am mers pe stradă și am văzut, cei mai împotrivitori tineri față de Dumnezeu și de Biblie sunt tinerii ăștia care poartă cu mândrie câte un tricou cu o trupă preferată de are adesea nume blasfemiator.
Cea mai relevantă imagine am văzut-o anul acesta tot la un festival din ăsta de muzică unde s-au dus așa de mulți tineri iar majoritatea nu au mai putut să iasă cu mașinile din mocirla pana la genunchi. Era un căruțaș care îi "chelea" de bani pentru a-i scoate din mocirla iar majoritatea nu mai aveau bani și cerșeau de pe unde puteau pentru că îi cheltuise pe toți pe băutură și altele.
Aceasta e realitatea, intri cu zâmbetul pe buze plin de așteptări și apoi la sfârșit te trezești în mizerie până la gât.
Doamne salvează România de păgânism cântat în cor de o generație tânără și oarbă!
Vezi si:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.