După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 4 august 2016

✡ Sorin Cigher – O călătorie memorabilă și recomandabilă

Vreau să vă povestesc despre visul meu de a ajunge, cel puțin o dată, în Țara Sfântă – în Israel, care s-a împlinit în această vară. Ne-am constituit într-un grup de peste 30 de persoane și am plecat la drum cu o companie care, aveam să-mi dau curând seama, urmărește ca așteptările fiecărui pelerin să fie satisfăcute la cel mai înalt nivel. Cu multă pasiune, atenție și profesionalism, am fost îndrumați și inițiați la fiecare popas pe care l-am făcut.

Ghidul nostru foarte bine documentat, fără de care călătoria noastră ar fi fost seacă precum stâncile din pustia Iudeii, un evreu plin de umor, ne-a înveselit permanent.

Am vizitat locuri care nu s-au schimbat, sunt aceleași ca pe vremea lui Avraam, a lui David și a Domnului Isus. Muntele a rămas același, valea nu s-a mutat din loc. Marea, tot acolo au găsit-o pelerinii de-a lungul istoriei, la fel și noi. Dar sunt și locuri semnificative a căror locație este nesigură, însă am să povestesc despre ele la momentrul potrivit.

Comerțul este agasant de bine valorificat și mulți sunt cei care sunt gata să plătească mult pentru lucruri pretinse a fi păstrate din vremea lui Isus. Este o exagerare și am fost sfătuiți să fim precauți. Sigur, omul nu devine mai sfânt și mai bun dacă pescuiește în Marea Galileei sau dacă ajunge pe Muntele Fericirilor. Nici măcar dacă merge cu barca pe mare ori dacă se scaldă în Iordan. Nu, sigur, nu acesta este scopul vizitei. Nu e relevant nici dacă omul culege frunze de măslin și le pune sub pernă ca pe talismane aducătoare de noroc. Nu, nu pentru aceasta merită să mergi în Israel. Să nu mai pomenesc despre posibilitatea de a atinge măslinii bătrâni din grădina Ghetsimani, care se presupune că datează din vremea Domnului.
Beneficiile sunt de altă natură. La întoarcerea din această țară cu multă încărcătură istorică, citești Biblia cu alți ochi. Acumulezi multă informație. Reperezi locurile pe care le-ai văzut și ai ocazia să ți le imaginezi așa cum sunt în realitate. Înțelegi puțin din cultura evreiască, care este atât de diferită de a europenilor și nu numai... Privești geografia într-un mod diferit. Urci pe Muntele Carmel, care a rămas la fel, și ți se desfășoară înaintea ochilor priveliștea câmpiei Izreel, valea Armaghedonului, Muntele Tabor și chiar, puțin mai departe, satul Nazaret, toate fiind foarte aproape. Ți se leagă perspectiva istorică într-un mod cu totul și cu totul diferit de ce ți-ai închipuit până atunci. O, sigur, nu devii alt om dacă deții informația. Nu cred că muntele te transformă, dar poate fi un capăt de ață de unde poți pleca. De asemenea, poți observa Marea Galilee care este înconjurată de satele pe unde a umblat pe jos Mântuitorul. Poți înțelege felul în care Domnul Isus a ținut predica de pe Munte și mii de oameni I-au auzit învățăturile. Observi muntele în forma unui amfiteatru și pricepi cum valurile mării au amplificat sunetele, fără nicio altă sursă de sonorizarare. Ruinele satelor au rămas mărturie că pe acolo au fost primii creștini.

Din nordul țării, din Galilea, am străbătut țara spre sud, mergând paralel cu râul Iordan. Râul în stânga și ținutul Samariei în dreapta. Pe măsura ce cobori, totul parcă devine mai uscat. Cobori dintr-o zonă înverzită, într-o zonă uscată, parcă lipsită de orice viață. Ajungi în Ierihon, cea mai veche localitate din lume, de 9000 de ani, atestată istoric, după datele deținute de evrei. Un ținut care nu seamănă cu ce am văzut prin filmele creștine sau în desenele animate, ori ce am învățat la școala duminicală. Astăzi este un oraș arab, cu multă mizerie, iar ruinele cetății vechi nu s-au păstrat. Treci pe lângă un sicomor, așa-zisul dud al lui Zacheu și nu departe, în afara cetății, se poate observa Muntele ispitirii Domnului Isus. Este un munte stâncos din Pustia Iudeii unde lipsește orice vegetație. Acolo a fost ispitit Domnul 40 de zile. Da, în asemenea loc nu poți fi decât ispitit, pentru că nu vezi decât piatră în jur...

Am călătorit și în sudul țării și am vizitat locul unde au fost descoperite sulurile de la Qumran. În această zonă trăiesc doar caprele, pe un munte de piatră roșie, cu vegetație rară și apă sărată, pentru că la doi pași este Marea Moartă. Am ajuns și la En-Ghedi, un loc istoric, unde ginerele David a fost nevoit să se ascundă de socrul său. Din această zonă călduroasă, am plecat la Ierusalim, în cea mai bogată zonă, biblic vorbind. In Ierusalim îți trebuie inimă tare, picioare puternice, râvnă și pasiune pentru a cerceta locurile biblice, pentru că sunt destule. De la Valea Iosafat la Muntele Sionului, de la Cetatea lui David la Muntele Măslinilor, din Grădina Ghetsimani pe Via Dolorosa, fiecare popas ilustrându-ne ce s-a petrecut în urmă cu 2000 de ani. Am coborât la subsolul cetății, unde pe vremea lui Solomon, blocurile de piatră au fost tăiate și pregătite pentru a constitui Templul. Am fost captivați de Grădina Învierii și de locul unde evanghelicii presupun că a fost răstignit și îngropat Domnul Isus. Această grădină și acest mormânt seamănă mai degrabă cu realitatea Scripturii, decât alte locuri aducătoare de câștig.

Călătoria în Israel este memorabilă pentru mine. Mi-ar plăcea să repet experiența. Am rămas cu amintirile unei călătorii reușite, chiar dacă nu L-am găsit pe Isus acolo. De fapt, ne-am bucurat că El a mers cu noi din țară și ne-a însoțit peste tot. Nu ne-am așteptat ca la întoarcere să ne strălucească fața și să se schimbe totul în noi, ci ne-am așteptat să vedem o țară despre care am auzit multe lucruri și din înțelepciunea căreia avem de învățat. Pot afirma, cu toată convingerea, că Dumnezeu a binecuvântat Israelul și evreii sunt un popor peste care El și-a pus Numele. Mă rog ca acest popor să-L descopere pe Mesia în număr cât mai mare! Dorința mea este ca toți pelerinii să se întoarcă cu responsabilitatea de a se ruga frecvent pentru Israel, pentru pacea Ierusalimului și să nu uite condiționarea Domnului din cuvintele spuse lui Avraam: Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta... Genesa 12:3a

Un pelerin dornic să se reîntoarcă în Țara Sfântă,

Sorin Cigher

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.