Aici sunt închişi copiii noştri. În puşcăriile lor. În închisorile care sunt mai fragile decât lagărele de concentrare, dar, din care, durerea răzbate, parcă, mai vie pentru orice ființă umană, aruncată, în secolul 21! pe cimentul rece, în Europa!, în celulele disperării.
Totul este secret. Protecția Copilului din Finlanda este foarte grijulie. Ființele acestea umane, copiii noştri, adică!, mor cu zile… Unii nu urmează nici măcar şcoala. Mor în puşcărie…
Desigur, Breivik are mai multe drepturi, ca orice criminal asupra căruia CEDO veghează conştiincios, să fie tratat cu respect, corectitudine, ba chiar cu lux dacă se poate, înveselindu-i monotonia şi gândurile-i negre.
La acea frumusețe de nedescris, la copiii noştri, CEDO n-a ajuns.
Mihai Smicală este omorât zilnic la o adresă secretă, fără niciun drept.
De atâta dragoste şi recunoştință față de torționarii săi, vrea să fugă oricând de la casa de copii unde este închis...
Este supravegheat, însă, limitat, terorizat, supus unui supliciu în fiecare zi. Este distrus psihic. Nu are niciun drept. Nici măcar la vizite. Dar niciun organism European nu reacționează. Nimeni nu a văzut celulele morții din casele de copii!
Să fie, oare, aşa că indiferența şi platitudinea au devenit atât de acute încât chiar şi morala euro-atlantică s-a preschimbat deodată în Coca-Cola pe taraba McDonalds-ului?!
Să fie, oare, acesta apogeul culturii noastre?!
Când laşi, când nici nu-ți pasă de un copil în închisoare, parcă şi evoluția transcedentală a omului s-a oprit, simt.
De ce să-ți pese de alții? De ce să vrei să salvezi un copil?!... Pentru că eşti un Om, Omule!
… Iar în Finlanda, casele de copii au câte două celule…
Nişte camere mohorâte, nişte camere reci, unde uşile grele, de puşcărie, se trântesc de pereți…
Aici sunt închişi copiii noştri. În închisorile lor.
George Alexander
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.