În asentimentul majorităţii celor peste 22 milioane de români, din interiorul şi din afara graniţelor României, vă solicit şi vă solicităm ca atunci când veţi judeca litigiile dintre Barnevernet şi familiile ai căror copii au fost luaţi de la părinţi, să hotărâţi reîntoarcerea tuturor copiilor în familiile lor, cu excepţia cazurilor în care copiii au fost maltrataţi, neglijaţi sau viaţa le-a fost pusă în pericol în orice mod, adică doar atunci când, în mod cert şi dovedit, în afară de orice îndoială şi în urma unei anchete serioase, complete şi mai ales legale, se constată că părinţii nu sunt apţi să îşi crească copiii, dar doar din punct de vedere fizic sau psihic, deoarece când părinţii nu au mijloace materiale suficiente este mai bine să fie ei ajutaţi material de către stat, nu familiile surogat, pentru că niciodată aceştia din urmă nu vor fi părinţi, ci doar deţinători de copii, iar diferenţa dintre cele două categorii este enormă, în defavoarea ultimilor.
Ca dispoziţii legale, vă solicităm să aveţi în vedere, în primul rând, actele internaţionale la care Norvegia este parte şi să aplicaţi legislaţia internă doar atunci când ea respectă aceste tratate, pentru că odată adoptate de un stat, ele au valoare de norme constituţionale, legislaţia internă trebuie să fie în acord cu ele, iar dacă nu, judecătorul este obligat să aplice normele constituţionale şi să înlăture normele interne contrare literei, dar şi spiritului celorlalte.
Vă solicităm să aplicaţi sintagma „interesul suprem al copilului” în sensul că orice copil trebuie să trăiască în propria lui familie şi că nu poate fi luat decât atunci când este maltratat, neglijat, adică când viaţa lui este în real pericol, iar părinţii sunt în mod vădit inapti să crească copii.
Vezi și:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.