Alina Mungiu-Pippidi este un „scholar”.
Alina Mungiu-Pippidi este un „Google Scholar”.
Alina Mungiu-Pippidi este un „Google Scholar” cu 1580 de citări în sistemul Google Academic.
Un „Google Scholar” este o autoritate în domeniul său de competență.
Un „Google Scholar” este credibil în domenii conexe domeniului său de competență.
Un „Google Scholar” poate să greșească, dacă atacă subiecte din afara domeniului său de competență.
Un „Google Scholar” ajunge să blufeze, dacă „și-a uitat caietul acasă” ori și-a depășit domeniul de competență.
Un „Google Scholar” poate deveni agresiv și bădăran, când i se demonstrează că „și-a uitat caietul acasă”.
Un „Google Scholar” bădăran devine o țoapă intelectuală.
Alina Mungiu-Pippidi este un „Google Scholar”.
Am citit cu stupoare răspunsul dat de dna Alina Mungiu-Pippidi în editorialul intitulat „De partea cui sunt românii în acest război?”. Fără a aduce vreun argument suplimentar (de fapt, un prim argument) în sprijinul ideii că protestatarii români anti-Barnevernet ar fi trepădușii lui Putin în războiul său ideologic cu occidentul, dna Mungiu se mulțumește să facă ceea ce englezul, cu o expresie foarte plastică, numește throwing one’s weight around. Le reproșează preopinenților ei (în cazul de față, mie și colegului Ioan Brie) că nu au vizibilitate academică. De aceea nu au dreptate.
Confuzia elementară întreținută (cu bună știință?) de dna Mungiu-Pippidi este că „expertiza” dintr-un domeniu funcționează ca baghetă magică deschizătoare de lacăte în alte domenii. În multe domenii. În toate domeniile. Drept urmare, doamna Mungiu-Pippidi se burzuluiește în contra mea cu toată greutatea academică a celor 1580 de citări de pe Google Academic, în încercarea de a desființa ceea ce nu poate fi desființat printr-un simplu apel la autoritate: informații factuale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.