Nu
ştim cine urmează!
Aseară
am fost obosit şi m-am culcat puţin mai devreme. Dimineaţă m-am trezit tot
devreme şi după ce am citit primele capitole din Apocalipsa, am deschis căsuţa
poştală. Mi-au captat atenţia imediat mesajele ce îl aveau ca subiect pe Cristi
Ţepeş. L-am cunoscut din anii liceului. Familia Ţepeş, a fost prima care m-a
primit în casa lor când am ajuns la Iaşi. Ne-am rugat, am discutat, ne-am
bucurat şi cred că am plâns împreună.
Cu toate că distanţa intelectuală între
mine şi ei era mare, relaţia a continuat şi s-a întărit. Slujirea ne-a dus în
locuri diferite, dar inima a rămas împreună. Când am văzut dimineaţă în mesaje
numele lui mă gândeam la multe, dar nu la plecarea lui. Zilele trecute mă ruga
cineva să fac tot ce pot şi să intervin pentru ca fratele Cristi să revină la
TVR cu emisiuni creştine. Nu mai este nevoie! Alergarea şi slujba lui
pământească s-au sfârşit.
Pentru că sunt doar câteva ore de când am citit
Apocaipsa şi pentru că acolo L-am revăzut pe Domnul Isus viu şi în controlul
tuturor lucrurilor, nu pot să comentez. Mâ închin în faţa deciziilor Sale,
chiar dacă pe unele nu le înţeleg.
Am înţeles însă că pot face ceva pentru
familia care a rămas. Ştiu că mulţi din cei care citiţi acest mesaj îmi sunteţi
prieteni, fraţi şi că vă rugaţi pentru mine. Vă mulţumesc frumos. Astăzi, vă rog
frumos să vă rugaţi împreună cu mine pentru toţi membrii familiei Ţepeş.
Mângâierea noastră constă în faptul că Dumnezeu ştie şi poate să se ocupe de
fiecare în parte. Binecuvântat să fie El şi în împrejurările acestea!
Ps. Ar putea fi plecarea
lui Cristi un prilej de cercetare personală? Suntem pregătiţi pentru întâlnirea
cu Dumnezeul nostru? Dragilor, să folosim harul divin pentru o trăire sfântă şi
o slujire eficientă, deoarece nu ştim cine urmează...
Viorel Iuga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.