Iubiţi fraţi,
Prin îndurarea
Domnului, în perioada 24 - 29 august 2015, a avut loc sesiunea de toamnă a
Şcolii Biblice Maranata – Biserica
Dragostei, la Tabăra “Speranța” Herina – județul Bistrița-Năsăud.
Au
participat mai bine de 100 de suflete,
din țară și din străinătate (Austria, SUA, Germania).
Au slujit cu
învăţătură:
Ioan Panican: - „Bunătatea lui Dumnezeu” – Iacob. 1: 17
Ioan Panican: - “Binecuvântarea lui Dumnezeu” – Numeri 6: 22-27
Ioan Panican: - „Viziunea și voia lui Dumnezeu pentru viața ta”– Mat.7:21-29
Ioan Panican: - „Bucuria glorioasă” – Neemia 8:10
Caracterul lui Dumnezeu înseamnă
bunatate și generozitate. Noi ne schimbăm în caracter, putem deveni buni sau
răi. Dumnezeu nu Se schimbă, El este totdeauna bun, El este izvorul a tot ce
este bun și frumos în viață. Generos ești atunci când dai și nu aștepti nimic
în schimb. Să primim toată bunătatea lui Dumnezeu în viața noastră: În adevăr, făgăduinţele lui
Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate
în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre
slava lui Dumnezeu. (2 Cor. 1:20)
Aici
pot fi fi două capcane:
- Credem că nu merităm
bunătatea lui Dumnezeu.
- Ne mulțumim cu ce
avem.
În bunătatea lui
Dumnezeu nu sunt limitări.
Să ne încredem în
bunătatea lui Dumnezeu și în timpuri grele. Domnul Și-a întins bunătatea peste
Iosif și în închisoare. Domnul
a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere
înaintea mai marelui temniţei. (Geneza 39:21)
Bunătatea nu este
produsul firii, nu vine dintr-o educație aleasă și nu este rezultatul unei
predici bune. Este roada Duhului Sfânt și trebuie practicată: “dați-vă și voi toate silințele…” 2
Petru: 1:5
Binele este mai tare
decât răul. Cei răi nu pot fi fericiți. (Ps. 1:5)
Bunătatea începe
acasă. Dacă cei din familia ta cred că ești lipsit de bunătate și aspru, nu-i
vei atrage niciodată la Hristos.
Pe măsură ce suntem
mai ocupați, ne pierdem bunătatea față de alții, nu mai suntem amabili.
Fără bunătate,
titlurile, ambițiile personale, dorința de a sluji pentru a deține controlul,
și altele, sunt nimic. (1 Cor: 13:2)
Hotărăște-te astăzi să practici bunătatea!
Isus și crucea –
sursa bucuriei noastre. Isus nu a murit pe cruce pentru ca noi să fim creștini
nefericiți. El ne dă o viață din belșug. Când avem o relație plăcută cu El,
Duhul Sfânt dă la o parte lucrurile rele din viața noastră și formează în noi
bucuria glorioasă. Bucuria le va lua locul.
Bucuria în Domnul
este tăria noastră (Neemia 8:10). Diavolul știe lucrul acesta și caută să ne
fure bucuria. Nu-l lăsa! O viață negativă, stresată, ne duce în boală. Bucuria
este alegere; este sănătatea sufletului.
Cuvântul lui Dumnezeu
ne umple de credință, și credința ne umple de bucurie și pace (Romani 15:13).
Aceasta înseamnă că tot ceea ce facem, să facem cu toată inima și până la
capăt. Când iertăm în Numele lui Isus, pentru că așa scrie în Cuvânt, Dumnezeu
ne umple de bucurie.
Paharul este creat
pentru a purta apa. Noi suntem creați pentru a purta slava lui Dumnezeu. Să se
vadă că aparținem Domnului.
Vrăjmașul știe că
dacă ne pierdem bucuria, ne pierdem puterea.
Bucuria ne ajută să
ne îndeplinim mai bine datoriile și este și cea mai bună însoțitoare în
societate. Vei fi mai căutat, mai credibil, mai apreciat. Bunătatea depinde de Împărăția lui Dumnezeu în noi. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare
şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. (Romani 14:17)
Binecuvântarea este baza existenței
noastre. După cum atmosfera cuprinde tot pământul, tot așa binecuvântarea lui
Dumnezeu cuprinde toată viața noastră.
Când Dumnezeu a creat
omul l-a binecuvântat (Geneza 1:28). Așa este binecuvântat și omul născut din
nou. Prin Isus vine peste noi binecuvântarea Domnului din Numeri 6.
Noi suntem creați
pentru binecuvântare, chemați pentru binecuvântare, răscumpărați pentru
binecuvântare.
Binecuvântarea lui
Dumnezeu vine pe măsura ascultării noastre. Satana este mincinos și hoț. Vrea
să-ți fure binecuvântarea. El zice că ești binecuvântat dacă ești mai
duhovnicesc. Minte. Biblia spune că dacă L-ai primit pe Isus, sângele Lui te-a
spălat de păcat și ești binecuvântat. Nu ești perfect, dar ești binecuvântat și
fața lui Dumnezeu luminează peste tine.
Israel a ieșit din
Egipt cu bogății. Aceasta nu a fost pentru luxul lor sau pentru plăcerile lor
egoiste ci pentru facerea cortului unde se închinau Domnului și unde Domnul Își
descoperea slava. Așa este și cu noi astăzi (Ps. 105: 37).
Când Dumnezeu i-a
deschis inima Lidiei, i-a umplut un gol pe care banii nu-l pu-teau umple. I-a
arătat că prosperitatea ei avea un scop: binecuvântarea altora.
Puținul pe care îl ai
poate deveni mult dacă îl pui în mâinile lui Dumnezeu și este binecuvântat.
Este împotrivire în
binecuvântare, dar poporul lui Dumnezeu nu va înceta să binecuvânteze.
Să ne binecuvântăm unii pe alții!
Slăvit să fie Domnul!
Din cuvântul de rămas bun al
participanţilor:
Mihail Manole – Domnul mi-a făcut mult bine în locul acesta (Ps. 119:
17-19).
Dorel Ambrău – Să nu mergem înaintea Domnului cu mâinile goale
Nicu Roman – Lucrurile
petrecute aici au fost pregătite de Domnul pentru noi. Am fost binecuvântați cu
creștere pe toate planurile.
Marius Pop – Untdelemnul strâns în locul acesta, cred că ne va fi
folositor pentru multă vreme.
Dorel Bogdan – Venind în locul
acesta avem un câștig atât de mare, încât prețul pe care trebuie să-l plătim
este nesemnificativ. Mulțumim Domnului și pentru acest așezământ minunat
(Galateni 5:1).
Karoy – Este
minunat să stai în părtășie cu Domnul și cu frați. Domnul m-a eliberat de
poverile mele și mi-a ușurat sufletul.
Elemer Muzur – M-am bucurat mult
de dragostea cu care m-ați primit pe mine și familia mea(Filipeni 4:8).
Constantin Bolba – Domnul mi-a vorbit
mult în locul acesta. Îmi doresc mult să trăiesc ce am învățat aici (1 Tes. 4:
6-7).
Cornel Băngean – Săptămâna aceasta
a fost o mare binecuvântare pentru mine și familia mea. Domnul a făcut lucruri
mari pentru noi.
Andrei Ambrău – Prin lucrarea aceasta oameni de pretutindeni
primesc speranța (1 Petru 5:14).
Călin Surdu – Când umpleam
stropitoarea bunicului și udam, mă simțeam util. Să nu fim doar consumatori, să
lucrăm spre slava Domnului (Ps. 90:12)
Florica Ambrău - Școala Maranata
este un mare dar pentru familia noastră. Am trecut de multe ori prin încercări.
Aici Domnul ne mângâie și ne întărește.
Doina Vălean – Domnul a scris o
carte de aducere aminte.
Rodica Scheel – Să prețuim mult
cuvântul umilință (2 Tes. 2: 16-17).
Zorița Roman – Miercuri, la
rugăciune, la altar, Duhul Sfânt S-a coborât peste mine. A fost cea mai fericită zi din viața mea (Isaia 43:2).
Cristina Pop – Am avut lupte mari
pentru a ajunge în locul acesta. Am citit în Fapte că toți erau nelipsiți de la
Templu. M-am întrebat ce înseamnă aceasta? Aici am aflat despre ce spune
Cuvântul Domnului în privința aceasta.
Ana Hirian – Domnul mi-a
întărit sufletul în chip minunat în locul acesta. Tânjea mult sufletul meu după
aceasta (Ps. 27:4).
Slăvit să fie Domnul!
Au slujit, în cadrul
minunatelor şezători duhovniceşti, după cum urmează: cântare: Magdalena şi Precup Nica, Rodelinda Scheel, Mirela şi
Vasile Tofan, Ami Ţiclea, Anca şi Carmen, familia Dorel Ambrău, Alin Turcu,
Ghiță Turcu, Barbara Lia Surdu, familia Elemer Muzur, Karoy Koczi, Laura și
Maria, Cristina Pop; poezie: Ami
Țiclea, Cristian Blaga, Rahela Blaga, Constantin Bolba, Barbura Lia Surdu,
Marius Pop, Ana Hirian; mărturie: Rodica
Scheel, Ioan Panican, Aurelian Fodorean, Doru Țiclea, Doina Vălean, Barbura Lia
Surdu, Mihail Manole, Ioan Pârcălab, Elemer Muzur, Karoy Koczi, Adi Arion, Petrică Sigartău,
Lenuța Sigartău, Cristina Pop, Ghiță Turcu, Cornel Băngean, Maria Buiga ș.a...
O, de ar lăuda
oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii
oamenilor! (Ps. 107: 8,15,21,31)
Ioan Panican
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.