Iosif Ţon – Esenţa noastră

La începutul secolului al XX-lea, datorită invaziei teologiei liberale germane în Statele Unite ale Americii, s-a simțit nevoia unei definiri clare a credințelor pe care trebuie să le apărăm cu orice preț. Acestea au fost numite credințe fundamentale. De aici şi denumirea de fundamentalism, iar cei ce apărau aceste credințe au căpătat numele de fundamentaliști. Mai târziu, cuvintele fundamentalism şi fundamentaliști au căpătat conotații nedorite şi de aceea nu ne mai putem sluji de ele.

La începutul secolului al XXI-lea, credem că trebuie să vorbim de credințele esențiale. Aceste credințe definesc însăși esenţa noastră. Prin urmare, care sunt credințele noastre esențiale? Iată-le înșirate aici.

1.„Creştinism” înseamnă Persoana, Învăţătura şi Lucrarea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos.

2.Persoana lui Isus Cristos este definită prin aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată creația. Prin El au fost făcute toate lucrurile din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi nevăzute… Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel dintâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a voit ca toată plinătatea să locuiască în El… În El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii şi ale științei… În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri” (Col. 1: 15-19, 2:3 şi 2:9-10).

3.După ce Dumnezeu a vorbit prin profeți în Vechiul Testament, în final „ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:2). Isus Însuşi a spus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu nu vi le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:10). Apostolul Ioan ne spune categoric: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul ( 2 Ioan v.9). Prin urmare, învăţăturile lui Isus trebuie să fie baza gândirii noastre. Numai aşa, gândirea lui Cristos este în noi (Fil.2:5). Asimilând în noi învăţăturile lui Isus ne înarmăm cu acelaşi fel de gândire ca al Lui (1 Petru 4:1).

4.În toate învăţăturile Lui, Domnul Isus a avut un singur subiect: Împărăţia lui Dumnezeu. El ne-a adus „Evanghelia Împărăţiei”, adică vestea bună că prin El a intrat în această omenire o nouă realitate: Domnia lui Dumnezeu aici pe pământ. Aceasta este o realitate în care se poate intra (Matei 11:12 şi Luca 16:16) şi o realitate care trebuie să intre în noi (Luca 17:21). Această realitate nouă în omenire este definită prin cuvintele „să se facă pe pământ voia lui Dumnezeu aşa cum se face în ceruri” (Matei 6:14).  „Voia lui Dumnezeu” este definită prin totalitatea învăţăturilor Domnului Isus (Matei 7:21 şi 26).

 „Evanghelia Împărăţiei” trebuie vestită la toate popoarele şi toate națiunile trebuie să fie educate să gândească şi să trăiască după învăţăturile lui Isus (Matei 24:14 şi 28:18-20). Predica de pe munte (Matei 5-7), completată prin predica de pe câmpie (Luca 6:20-49) alcătuiesc „Constituția Împărăţiei”. Când re-formulăm  învăţăturile din aceste predici în concepte moderne definim „cultura Împărăţiei”.

5.Pe lângă faptul că ne-a adus învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ, Domnul Isus ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu ca fiind o Triunitate: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceste Persoane există din eternitate şi între Ele sunt relații desăvârșite de bunătate, de iubire şi de dăruire de Sine pentru Ceilalţi. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a recepta în noi şi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, cu scopul de a învăţa să fim ca Ei în bunătate, în iubire şi în capacitatea de a trăi pentru Dumnezeu şi pentru semenii noștri. Nu putem aștepta să locuim cu Sfânta Treime în viaţa de dincolo dacă nu acceptăm şi nu învățăm să trăim în unire cu Ei aici şi să devenim ca Ei aici.

6.Lucrarea Fiului lui Dumnezeu începe prin faptul că S-a făcut una cu noi prin Întrupare, a continuat cu lucrarea Lui ca Învățător, a culminat aici pe pământ prin răstignire, prin care a anulat orice drept de stăpânire a celui rău asupra noastră (Coloseni 2:14-15), a făcut curățirea noastră de păcate (Evrei 1:3) şi ne-a împăcat cu Dumnezeu (Efeseni 2:12-18). El a înviat din morţi a treia zi, iar în ziua a patruzecea a fost înălțat la cer şi a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu şi de acolo conduce lucrarea pe care a început-o pe pământ „până va pune pe toţi dușmanii sub picioarele Sale” (1 Cor. 15:21-25). Dacă noi acceptăm să fim agenții Lui aici pe pământ, El ne promite că va fi cu noi în fiecare zi până la sfârşitul istoriei. Tot ce a început  să facă pe pământ, El continuă să facă acum prin noi, până va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (Romani 16:20).

7.Prin actul făcut la Cina din ultima Lui seară cu ucenicii, şi prin răstignirea Sa pe cruce, Domnul Isus a încheiat cu noi Noul Legământ, al cărui scop final este exprimat de Dumnezeu Însuşi în Aceste cuvinte: „Pentru că toţi Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi de fărădelegile lor”  (Ieremia 31:34; Evrei 8:11-12). Astfel se va împlini, profeția făcută de Dumnezeu prin Isaia: „Nu se va mai face nici un rău şi nici o pagubă pe tot Muntele Meu cel sfânt, căci pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului ca fundul mării de apele care-l acopăr” (Isaia 11:9).

8.Pe tot traseul Lui pe pământ, Fiul lui Dumnezeu a fost însoțit de Duhul Sfânt, chiar de la concepție în fecioara Maria (Luca 1:35). Apoi, la botezul Lui, „Duhul Sfânt  S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel, şi din cer s-a auzit o voce care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Luca 3:22).        

În discursul Său explicativ de la Nazaret, Isus S-a definit pe Sine prin aceste cuvinte din Isaia 61:1: „Duhul Domnului este peste Mine, căci M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să proclam prizonierilor de război eliberarea şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18). Când a eliberat niște oameni de demoni şi când fariseii L-au acuzat că folosește putere demonică, Isus a explicat: „Dacă Eu scot afară demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12. 28).

Același Duh Sfânt S-a coborât şi peste noi, ca să putem face şi noi lucrările pe care le-a făcut Isus. Iată declarația solemnă a Domnului Isus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl…” (Ioan 14:12).

Acestea sunt cele mai esențiale elemente ale crezului creştin, aşa cum ni-l definește Întemeietorul credinţei noastre.

Iosif Ţon

www.iosifton.ro