Scrisoare misionară: Familia Acatrinei, Peru

 Dragii noştri,

   Amalia şi copiii s-au îmbolnăvit de febră tifoidă... Sunt la pat şi îi duc dimineaţa şi seara la spital, pentru perfuzii... Eu am scăpat deocamdată, însă mâine trebuie să îmi fac şi eu analizele pentru orice eventualitate... Rugaţi-vă pentru noi, că parcă de când ne-am mutat în Atalaya problemele acestea, de sănătate, nu ne mai dau pace...

Oportunităţi şi... greutăţi

Ne bucurăm să vă putem saluta din nou de la mari depărtări. Deşi adesea distanţa poate fi o barieră în calea comunicării, mulţumim Domnului pentru toţi cei dintre voi care ne scrieţi, ne trimiteţi mesaje pe telefon, ne sunaţi sau ne purtaţi în rugăciune. Aşa vă simţim mereu aproape, şi slavă Lui că rugăciunea trece dincolo de timp şi spaţiu, depăşind bariere geografice, culturale, lingvistice, de natură fizică sau spirituală.

Deşi nu a trecut mult timp de la ultima noastră scrisoare, avem multe lucruri de împărtăşit, altele mai bune, altele mai puţin bune. Ne bucurăm să vedem cum Dumnezeu ne deschide uşi în multe direcţii, ne dă trecere înaintea oamenilor credincioşi sau necredincioşi, lărgindu-ne hotarele şi sfera de lucru. Suntem solicitaţi să ne implicăm în diferite lucrări şi să ajutăm lucrarea nu doar din Atalaya, ci şi din alte comunităţi, lucru care ne bucură, dar ne şi întristează în acelaşi timp. Ne bucură pentru că vedem deschiderea oamenilor de a fi ajutaţi şi învăţaţi din Cuvânt şi ne întristează, deoarece vedem lipsa lucrătorilor, dar şi lipsa de pregătire şi de maturitate a celor care deja sunt implicaţi într-o lucrare.

                                       

   Învăţatul limbii

În ciuda solicitărilor, îl rugăm mereu pe Dumnezeu să ne ajute să păstrăm un echilibru şi să nu pierdem din vedere ţinta şi scopul pentru care suntem în Atalaya. Din dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor lucrării de aici, câteodată ne „trezim” prinşi în prea multe activităţi care ne cam storc de energie şi care ne cam răpesc timpul.

Prioritatea numărul unu este învăţatul limbii ashaninka şi vrem să profităm de acest timp cât suntem în Atalaya şi încă nu am intrat într-o comunitate, ca să învăţăm cât de mult putem şi să stăpânim cât mai bine limba. Cu ajutorul lui Dumnezeu, săptămâna aceasta am găsit un profesor dispus să ne ajute. Ne-a adus câteva materiale cu care să începem şi sperăm din toată inima ca această colaborare să dureze şi să fie o binecuvântare pentru noi.

Activităţi în care suntem implicaţi

Amalia continuă cu orele de copii, se întâlneşte de două ori pe săptămână cu învăţătoarele de şcoală duminicală ca să le ajute la pregătirea materialelor şi a lecţiei biblice pe care o predau duminica. Sunt surori fără prea multă pregătire sau experienţă în lucrarea cu copiii, însă partea bună e că unele au dorinţa să înveţe şi să se pregătească. 

Eu continui să predau adevărurile de bază ale vieţii de credinţă celor două grupe de studiu cu care mă întâlnesc săptămânal, încercând să stârnesc interesul participanţilor pentru lucrurile spirituale. Majoritatea celor care asistă la acest studiu sunt tineri, care se confruntă cu o mulţime de probleme, provenind din familii dezorganizate, cu unul sau ambii părinţi necredincioşi. Le lipsesc modelele în familie, şi ceea ce e şi mai trist e că nu găsesc prea mulţi creştini model nici în biserică. Mulţi cochetează cu viaţa de credinţă pentru că nu au înţeles adevărul şi pentru că nu îl cunosc pe Dumnezeu aşa cum trebuie.

Noi provocări

De două săptămâni fac parte din echipa de pastori a bisericii, deşi am căutat să evit cât mi-a fost cu putinţă acest lucru, pentru că, aşa cum menţionam, nu acesta e scopul nostru aici, în Atalaya. Ne-am rugat, am discutat între noi şi, până la urmă, am decis să accept, singura motivaţie fiind faptul că odată implicaţi în viaţa bisericii, vom putea genera mai uşor schimbările pe care ni le dorim. Şi vorbesc aici în special de lucrarea de misiune. Dorinţa noastră este să motivăm biserica (atât cât putem) să înţeleagă şi să se implice în lucrarea de misiune.

Una dintre problemele majore din bisericile peruane e că pastorul şi-a creat o imagine de mic dumnezeu, ajungând să fie privit şi tratat ca atare. Pastorul decide dacă fratele „X” sau „Y” pleacă în misiune, dacă se implică sau nu în lucrare, dacă poate îndeplini sau nu o anumită slujbă etc. Ceea ce spune el e literă de lege şi toţi cei în cauză se supun până primesc undă verde din partea lui. Prin urmare, cei care nu fac parte din echipa pastorală, oricât de devotaţi sau calificaţi pentru o anumită lucrare ar fi, nu pot face nimic în biserică atât timp cât pastorul nu decide în dreptul lor. Închipuiţi-vă un astfel de păstor fără viziune misionară. Cum e biserica pe care o păstoreşte? Evident, fără viziune misionară.

Nici biserica unde mergem nu e implicată în misiune, aceasta pentru că îi lipseşte viziunea. Cel care o păstoreşte e mai mult interesat de creşterea numărului de membri, neglijând multe alte aspecte care ţin de funcţionalitatea bisericii ca organism viu. Făcând acum parte din interiorul ei, ne rugăm ca Dumnezeu să ne folosească şi să mişte El lucrurile în direcţia bună, nu doar în ceea ce priveşte misiunea.

Continuăm să ne întâlnim acasă la noi în fiecare săptămână şi să ne rugăm pentru lucrarea de misiune. La acest grup participă mai mulţi din adunare, printre care şi cei doi păstori ai bisericii. Acesta e un bun prilej pentru noi de a-i influenţa şi motiva în ceea ce priveşte misiunea.

Noi probleme de sănătate

Deşi un timp ne-am bucurat de sănătate, se pare că aceste probleme se ţin scai de noi. De o săptămână Debora se simţea rău, avea febră şi dureri abdominale mari, iar la analizele pe care i le-am făcut, s-a descoperit că are tifoidă. După 2 zile, Amalia a primit acelaşi rezultat. De 2 ori pe zi mergem la spital pentru perfuzii şi tratament. Dacă Debora deja se simte mai bine, Amalia continuă să se simtă rău, i-a crescut tensiunea, motiv pentru care doctorii i-au prelungit tratamentul şi i-au mai adăugat alte medicamente. Stă toată ziua în pat, pentru că nu poate sta în picioare. E destul de complicată această boală tropicală, aşa că vă cerem sprijinul în rugăciune. 

Acum, când vă scriem aceste rânduri, Mati s-a întors de la spital şi i-au descoperit şi lui aceeaşi boală. Deşi s-a simtit bine până acum şi nu a dat nici un semn că s-ar fi contagiat, se pare că el e mai rău decât Amalia şi Debora, deoarece valoarea analizelor e extrem de ridicată. Boala a fost ascunsă şi abia acum a izbucnit cu putere. Mâine trebuie să merg şi eu la spital să îmi fac analize, deoarece probabilitatea să am şi eu tifoidă e destul de mare, deşi încă nu sunt simptome.

Rugaţi-vă ca Dumnezeu să ne protejeze pe viitor de bolile acestea specifice junglei, deoarece nedescoperite la timp se pot agrava şi pot genera complicaţii. Chiar şi apa de oraş pe care o folosim e extrem de contaminată, din pricina unei canalizări neadecvate şi rău intreţinute. Şi pe deasupra aici, în Atalaya, nu sunt medici specialişti şi nici spitale în afara unui dispensar. Doar Dumnezeu e Cel care ne poate ţine departe de astfel de boli. 

Pe lângă tifoidă, Debora a fost, timp de o saptămână, cu infecţie urinară şi dureri, aşa că după terminarea tratamentului i-am repetat din nou analizele şi nu mică ne-a fost surpriza să aflăm că are calculi la rinichi. Se pare că aceasta a fost cauza care i-a provocat durerile şi infecţia. Când vom  merge la Lima, avem în plan să îi facem mai multe controale medicale amănunţite. 

Zilele acestea aveam programată o vizită într-o comunitate ashaninka, însă din pricina acestor probleme de sănătate a trebuit să renunţăm.

Vă scriem toate aceste lucruri fiindcă sunteţi parte a lucrării pe care Dumnezeu o face în colţul acesta de lume şi fiindcă noi nu putem face nimic fără sprijinul şi susţinerea voastră. Suntem recunoscători Domnului pentru că vă sţim alături de noi în această luptă a înaintării Evangheliei, luptă deloc uşoară, ţinând cont de vrăjmaşul care ne stă în faţă. Dar un lucru ştim sigur, că noi am biruit pentru că cel ce e în noi e mai mare decât cel ce este în lume.

Motive de rugăciune:

- pentru sănătatea Amaliei şi copiilor şi ca Dumnezeu să mă ferească pe mine de această boală ca să pot avea grijă de ei. Eu îi duc seara şi dimineaţa la spital, însă dacă mă voi îmbolnăvi şi eu, îmi va fi imposibil;

- pentru lucrările în care suntem implicaţi (cu copiii, studiu biblic, etc.);

- pentru învăţarea limbii ashaninka şi a nu ne abate de la viziunea noastră, implicându-ne în prea multe activităţi;

- pentru demersurile pe care trebuie să le facem în ce priveşte terenul misiunii (încă nu am avansat prea mult cu actele) şi Dumnezeu să ne dea fondurile necesare pentru începerea construcţiei viitoarei baze de misiune din această zonă.

Vă dorim multe binecuvântări în tot ce faceţi şi harul Lui să vă însoţească pas cu pas.

Cu preţuire,

Liviu şi Amalia Acatrinei 

Familia Acatrinei este membră a Bisericii Creştine după Evanghelie, nr. 4 din Iaşi. Au plecat în Peru pe termen lung în anul 2007 şi şi-au început lucrarea în tribul Asheninka, alături de familia Dumitru, tot misionari români. Sunt implicaţi în lucrarea de plantare de biserici a misiunii Segadores şi scopul lor este să ducă Evanghelia celor care nu au avut niciodată posibilitatea să audă despre Dumnezeu.

liviu_aca@yahoo.com
amy11_grace@yahoo.com
Dacă doriţi să susţineţi şi financiar lucrarea familiei Acatrinei în Peru sunt deschise următoarele conturi:

RON RO78BRDE240SV68334902400
USD RO46BRDE240SV75299172400
EUR RO22ERDE240SV87247142400

BRD, Agenţia Dimitrie Mangeron, Şos. Naţională, nr.55, Iaşi

Vezi şi celelalte scrisori misionare în pagina:

Puls misionar român