După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 22 ianuarie 2021

Recensământul populaţiei din Marea Britanie va conţine, în premieră, întrebarea despre identitatea de gen

 Recensământul populaţiei din Marea Britanie va conţine în acest an, în premieră, întrebarea despre identitatea de gen, a declarat vineri şeful Biroului Naţional de Statistică (ONS), Ian Diamond, potrivit AFP.

În afară de întrebarea privind sexul legal, "vom adresa pentru prima dată o întrebare facultativă ulterior în chestionar despre identitatea de gen", însă numai persoanelor de peste 16 ani, a precizat profesorul Diamond la BBC. Recensământul este prevăzut pentru 21 martie peste tot în Regatul Unit, cu excepţia Scoţiei, unde a fost amânat pentru martie 2022. Din cauza pandemiei de noul coronavirus, recensământul se va derula în mare parte online.

Conform ONS, această informaţie este necesară deoarece "nu există în prezent date oficiale pentru cei care se identifică printr-un gen diferit de sexul înregistrat la naştere".

Într-un plan de recomandări publicat în decembrie, statisticianul-şef din Scoţia, Roger Halliday, a declarat că întrebarea despre sexul biologic nu ar mai trebui adresată, cu excepţia domeniilor unde ea este pertinentă, cum ar fi îngrijirile medicale, deoarece încalcă viaţa privată a celor care se identifică printr-un alt gen.

Ian Diamond nu este de acord, afirmând că această întrebare este una bună: "Întrebarea despre sex este aceeaşi din 1801 şi de atunci nu am încălcat viaţa privată a nimănui".

Ultimul recensământ din Marea Britanie datează din 2011.

Mai multe ţări, cum ar fi Nepal şi Bangladesh, au adăugat în recensământ un "al treilea sex" pentru persoanele transgen.

www.stiripesurse.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.