Chris - "Quo Vadis Musica?"

În ultimii douăzeci şi cinci de ani, Dumnezeu a dat românilor evanghelici mulţi compozitori muzicali autohtoni. Ei au compus şi compun cântece în stil contemporan – fiecare compozitor având un mod personal distinct de a face muzică. Dar până la desfiinţarea comunismului, românii evanghelici au avut şi cunoşteau în România un singur compozitor muzical remarcabil: Nicolae Moldoveanu. El aparţinuse altor vremuri şi plătise cu ani de închisoare pentru curajul de a compune şi de a răspândi în România comunistă cântece cu mesaj creştinesc! Stând în închisoare, a compus aproximativ jumătate dintre cele peste şase sute de cântece care îi aparţin… Şi trebuie să reţinem că nu a avut acolo nimic de scris. A compus şi a memorat totul, pentru ca abia după ieşirea din detenţie să ofere acele cântece creştinătăţii româneşti. El este un remarcabil model pentru toate generaţiile în ce priveşte TEXT-ul cântecelor noastre. Nicolae Moldoveanu ştia să compună nu numai muzică (în stilul acelor vremuri), ci şi versuri în adevăratul sens al cuvântului. Cântecele compuse de el respectă toate condiţiile unui TEXT bine-făcut – atât din punct de vedere teologic şi lingvistic, cât şi din punct de vedere poetic!

Spre sfârşitul anilor 80, parcă sfidând comunismul (care era aproape de desfiinţare), s-a format la Cluj-Napoca grupul vocal-instrumental numit „Mesaj”. El a marcat o nouă eră în muzica evanghelicilor din România. A apărut atunci pentru prima dată în România comunistă un album al unui asemenea grup – înregistrat în acei ani pe „casetă” – care s-a răspândit în toată ţara între evanghelici. Cântecele de pe acel album erau compuse într-un stil contemporan şi aveau „mesaj”. Raportat la condiţiile acelor vremuri, erau o adevărată performanţă! Iosif Mureşan a devenit ulterior un nume cunoscut între evanghelici datorită primului studio de înregistrări audio din România post-comunistă. Dar începuturile lui au fost legate de grupul „Mesaj”, căruia i-a şi înregistrat acel prim album înainte de căderea comunismului.

Până în 1989, datorită sistemului comunist naţionalist şi opresiv, evangheicii români erau destul de izolaţi faţă de lumea muzicală occidentală. Dar după eliberarea de comunism, românii evanghelici „au importat” multe dintre cântecele care se compuneau în ţările „civilizate”. Aşa a apărut „moda” cântcelor „traduse”. Ea continuă şi astăzi.

În euforia libertăţii pe care o experimentau românii la începutul anilor 90, cântecele venite de peste ocean (la început pe acele discuri mari şi pe casete), au umplut un gol în ce priveşte nevoia de cântece noi pentru o generaţie nouă într-o Românie nouă.

Anticipând ce urma să se întâmple cu TEXT-ul cântecelor noastre autohtone, au apărut astfel cântece „traduse” care au început să mărească repertoriul noutăţilor. Era relativ uşor să ai melodia, armonia şi ritmul deja făcute, fiind nevoie doar de „traducerea” unor versuri care erau şi ele deja făcute (în engleză de cele mai multe ori). Cei mai mulţi dintre cei care au făcut „versuri” acelor cântece, au „copiat” cât au putut de fidel mesajul şi stilul originalului, încercând o versificaţie care să semene a poezie românească. Dar de cele mai multe ori nu au reuşit ce şi-au propus. A devenit evident (pentru cei care cunosc ce înseamnă poezie) faptul că pentru poetica românească, aceste „traduceri” nu sună bine. Şi aşa va fi mereu. Doar ce este 100% autohton – în ce priveşte cântecul – are şanse să fie realizat bine şi ca TEXT.

Cântecele „de import” nu ne-au adus doar problema „traducerii”, ci alte câteva aspecte pe care le vom analiza în continuare.

1. Cântecele traduse au un TEXT relativ SCURT (de regulă, o singură strofă, eventual un refren şi un „Bridge”). Este moda unor generaţii care se plictisesc relativ repede de orice – chiar şi de propriile lor realizări… A scrie o piesă muzicală care are doar o strofă – ca şi cum s-au terminat ideile sau cuvintele vocabularului folosit – este un fel de operă neterminată. Faptul că noi simţim nevoia de a continua un asemenea cântec (după ce el se termină relativ repede!), este dovada că ceva din simţul nostru muzical ne confirmă ideea afirmată în fraza anterioară. Şi astfel, am găsit „soluţia” în reluarea singurei strofe de mai multe ori – până ne săturăm de acea piesă muzicală… Din fericire, se pare că noi, românii, încă ne plictisim mai greu de ceva care sună bine în muzică! Dar „soluţia” este discutabilă.

2. Cântecele traduse au un TEXT REPETITIV. Nu doar scurt, ci şi repetitiv. Foarte multe dintre cântecele din această categorie se aseamănă nepermis de mult între ele în ce priveşte mesajul lor. Deşi Biblia – ca principală sursă de inspiraţie – conţine multe concepte şi idei care pot fi exprimate în TEXT-ul cântecelor noastre (dacă o cunoaştem!), iar formele poetice de exprimare sunt diverse, sărăcia şi scurtimea specifice textului acestor cântece conduc la repetarea nepermis de mare şi de frecventă a ideilor.

3. Cântecele traduse au un TEXT de multe ori BANAL. Ştim că orice text bine-făcut al unui cântec trebuie să aibă un conţinut ideatic distinct şi semnificativ. Cu alte cuvinte, textul unui cântec trebuie să se diferenţieze de oricare altul şi să aibă „greutate” prin conţinut şi prin modul în care se face comunicarea ideilor lui. Totuşi, o mare parte dintre cântecele „importate” nu respectă aceste reguli. Copiindu-i pe alţii, unii dintre noi am făcut acestor cântece „versuri” care sunt banale, superficiale şi mediocre în forma lor de exprimare. (Pentru exemplificare, recomandăm compararea lor cu oricare dintre TEXT-ele cântecelor compuse de Nicoale Moldoveanu!).

4. Cântecele traduse au un TEXT care conţin uneori şi ERORI DOCTRINARE (erezii). Vrând să păstreze ideile din limba de origine, „traducătorii” noştri au copiat şi au exprimat în limba română (cu fidelitate!) şi idei nerealiste. Un exemplu în acest sens, sunt următoarele versuri:

Trăim vremi de har ca Ilie,
Cuvântul divin proclamând,
Trăim iar în vremea lui Moise, profetul,
Neprihănire primind.
Deşi zi de zi încercări vin,
E foame, întuneric, război,
Rămânem un glas care strigă-n pustie:
"Pregătiţi calea Domnului Sfânt!"

Acest cântec este deja eliminat din repertoriul mai multor biserici – datorită ideilor greşite care apar în TEXT-ul lui. Este evident că nu trăim nici în vremea lui Ilie, nici în vremea lui Moise şi nici măcar în aceea a lui Ioan Botezătorul care striga în deşert „Pregătiţi calea Domnului”. Acelea au fost perioade istorice unice şi irepetabile. Ce se afirmă în aceste versuri sunt doar dorinţele unora (mai mult sau mai puţin realiste), nu neapărat adevărul. Desigur, nimeni nu mai face acum (ca Ilie) să nu plouă pe o anumită zonă de pe pământ trei ani şi şase luni, nimeni nu mai face minuni cu un toiag ca Moise (inclusiv drum prin Marea Roşie), nimeni nu mai este chemat să pregătească apariţia în lume a Fiului lui Dumnezeu ca Ioan Botezătorul – pentru că acest lucru a fost atunci, în primul secol; şi nu se repetă… Dar concepţia unor cântăreţi care au fost îndoctrinaţi cu unele idei triumfaliste, face ca asemenea versuri să apară şi apoi să fie răspândite şi traduse în multe locuri de pe planetă… Este totuşi uimitor cât de mulţi oameni cântă astăzi fără să gândească serios la mesajul cântecelor lor!

Oare ce este de făcut cu aceste cântece? Desigur, ne plac în ce priveşte partea muzicală. Şi tocmai datorită acestui aspect au ajuns să fie „importate”. Dar TEXT-ul lor le trag uneori destul de mult în jos! O soluţie ar fi aceea a abandonării lor. O altă soluţie ar fi corectarea TEXT-ului de către cei care cunosc nu doar lingvistică şi poetică, ci şi o teologie biblică sănătoasă.

Un fapt remarcat cu privire la aceste cântece este acela că TEXT-ul lor nu are „autor” (traducător) român cunoscut. Am precizat la început faptul că Nicolae Moldoveanu a fost arestat şi condamnat de comunişti la mulţi ani de închisoare pentru că a compus cântece pe care le semna. Este posibil ca „traducătorii” cântecelor compuse de alţii să fi avut la începutul anilor 90 o reţinere în ce priveşte semnarea „operelor” lor, de frică să nu revină comunismul în România. O altă posibilă explicaţie a anonimatului acestor texte este modestia celor care le-au făcut („le-au tradus”)… Dar oricare ar fi motivul pentru care nu cunoaştem autorul versurilor cântecelor traduse, s-ar impune corectarea lor în ce priveşte cele patru aspecte prezentate mai sus – dacă am vrea să le cântăm în continuare. Este soluţia de preferat celeilalte.

Legea Drepturilor de autor este edificatoare în acest sens. Ea spune, printre altele, astfel:

„Când o operă a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică.

Constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume: traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie.”

Articol preluat cu permisiunea autorului de aici: Asociatia Muzicienilor Crestini din Romania AMCR