Lupta cu patimile nu este pierdută când cazi, ci abia odată ce începi să raţionalizezi şi să justifici păcatele. Eroarea intelectuală încearcă să acopere eroarea morală şi afundă prăbuşirea, făcând tot mai grea evadarea din Babilon. Păcatul devine virtute, iar semnele creaţiei sunt inversate.
La nivel social, lucrurile nu stau altfel decât la nivel individual. Ba, mai mult, pericolul devine semnificativ mai mare când o comunitate întreagă se surpă iremediabil. Din acest punct de vedere, tribulaţiile Vaticanului din ultimul secol sunt exemplare. Recentul Sinod asupra Familiei [din 2014, n. red.] a adus o provocare suplimentară pentru cei care mai aşteptau ceva bun de la Papalitate.
Potrivit unui document preliminar al întrunirii, Biserica Catolică afirmă că “persoanele homosexuale au daruri şi calităţi de oferit comunităţii creştine”. Secretarul Sinodului şi cel care a inspirat documentul, Monseniorul Bruno Forte, a mers pe argumentul drepturilor naturale şi al deschiderii, dar sugestia, limpede pentru toată lumea, a fost că Biserică va face paşi decisivi în direcţia legitimării homosexualităţii. Chiar dacă documentul nu intră în vigoare imediat, este neîndoielnică dorinţa Vaticanului de a pregăti terenul pentru inevitabila anomalie. De altfel, chiar Papa Francisc afirma, la începutul anului, că “dacă o persoană de orientare homosexuală îl caută pe Dumnezeu, cine este el să-l judece?”.
Tot acest asalt teologic pentru justificarea păcatului vine atât în urma unei tendinţe de liberalizare din ce în ce mai pronunţate, cât şi a unei coabitări tacite cu homosexualitatea, relaţiile sexuale ilicite, pedofilie.
În noiembrie 2006, Arhiepiscopul Emmanuel Milingo, o figură controversată, ce-i drept, afirma că în interiorul Vaticanului există un cerc de satanişti care practică homosexualitatea, au copii ilegitimi, sunt implicaţi în afaceri secrete, etc. Totuşi, acuzaţiile sale nu reprezentau un strigăt singular. Malachi Martin, un “peritus” iezuit al Cardinalui Augustin Bea la Conciliul Vatican II, făcuse valuri, la sfârşitul anilor ’70, când a descris corupţia din interiorul sistemului catolic. Ulterior, Martin şi-a continuat seria de dezvăluiri susţinând implicarea mai multor personaje proeminente în scandalul preoţilor pedofili şi homosexuali. “In at least three major citites, members of the clergy have at their disposal at least one pedophiliac coven peopled and maintained exclusively by and for the clergy. Woman religious can find a lesbian coven maintained in a similar way”, afirma Martin în “Hostage to the Devil”.
Una din ţintele indicate explicit de fostul iezuit era Cardinalul Bernard Law al Bostonului. Acesta a muşamalizat mai multe cazuri flagrante de preoţi şi alţi oficiali de rang ai diocezei sale, implicaţi în pedofilie şi homosexualitate. Controversele declanşate de dezvăluirile unor copii abuzaţi de clerici, aflaţi sub jurisdicţia lui Law, au dus la îndepărtarea sa în 2002. Cardinalul a fost rechemat la Roma, unde a primit custodia Bisericii Santa Maria Maggiore.
Părintele Gabriele Amorth, exorcistul-sef al Vaticanului, timp de 25 de ani, nu diferă de Martin şi Milingo în evaluarea problemelor Bisericii Catolice. În “Memoriile unui exorcist”, publicate în urmă cu câţiva ani, el susţine aceeaşi teză a existenţei unei reţele extinse de homosexualitate şi pedofilie. Cât despre fumul satanei în altar, s-a pronunţat chiar Papa Paul al VI-lea.
În aceeaşi ordine de idei, presa a excelat în relatări ale scandalurilor homosexuale petrecute la Vatican, în ultimii 20 de ani. Cotidianul “La Repubblica” a dezvăluit, citând surse anonime, existenţa unui lobby “gay” la cel mai înalt nivel al Bisericii Catolice, iar revista americană “Vanity Fair” a publicat un reportaj amplu din lumea sordidă a clericilor pederaşti. Istoriile inavuabile au înconjurat Vaticanul încă din secolul X şi au înflorit puternic în Renaştere, când moravurile s-au relaxat suficient pentru ca, de pildă, Papa Sixtus al VI-lea să-şi numească nepotul şi iubitul în funcţia de cardinal la doar 17 ani.
Însă niciodată până astăzi nu s-a ajuns atât de departe. Acum zece ani, CBS a intrat în posesia unui document confidenţial al Vaticanului, diseminat în anul 1962, care recomandă tăcerea absolută în cazurile de homosexualitate şi pedofilie. Cu alte cuvinte, toată lumea ştia ce se petrece. Cei care spărgeau lanţul tăcerii urmau să fie scoşi în afara bisericii. Recent, Societatea lui Isus a ajuns la o înţelegere în valoare de 166 milioane de dolari cu cele 524 de victime ale abuzurilor sexuale din cinci state nord americane.
Toate aceste dovezi şi multe altele similare indică o corupţie sistemică dezvoltată şi ascunsă timp de mulţi ani. Excepţiile regretabile şi cazurile izolate nu se mai pot invoca. Vaticanul emană putreziciune şi vulnerabilitate, iar preoţii şi cardinalii implicaţi în homosexualitate, pedofilie şi relaţii ilicite nu pot face altceva decât să elaboreze documente prin care să distrugă ce a mai rămas din Biserică. În fond, fiecare justifică doar ceea ce trăieşte. Pentru credincioşii catolici documentul provocator lansat de Vatican va arunca în aer, probabil, şi ultimele certitudini. Deja mai mulţi cardinali şi episcopi au catalogat drept “inaaceptabilă” poziţia sinodului. Însă chiar dacă vor mai îndulci afirmaţiile iniţiale, traiectoria Vaticanului spre cele mai absurde poziţii pare bine determinată. În fond, Papa, care aşteaptă să boteze marţienii, are infailibilitate.
Pentru ortodocşi nu există niciun motiv de bucurie. Doar să “normalizeze” Vaticanul relaţiile homosexuale, că imediat linia frontului la noi se va muta de la religie în şcoli la acceptarea în Biserică a homosexalilor.
Ninel Ganea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.