Bisericile Penticostale din Județul Constanța își exprimă susținerea fermă pentru acțiunile Coaliției Pentru Familie, în vederea modificării Constituției pentru definirea clară a familiei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Fidele acestui crez, de-a lungul anilor bisericile penticostale au organizat marșuri în favoarea familiei, au inițiat conferințe de presă, evenimente de susținere a familiei și au adresat în scris mesaje autorităților locale și centrale.
Constatăm că la marșul planificat național pentru data de 25 Martie 2017, Biserica Ortodoxă din Constanța și-a arogat dreptul de unic organizator al evenimentului, ignorând posibilitatea dialogului cu celelalte confesiuni creștine și a sincronizării eforturilor pentru o cauză comună nobilă.
Arhiepiscopia Tomisului a decis unilateral ca inclusiv data marșului să fie modificată: în loc de sâmbătă, 25 Martie (data inițială, la care va avea loc acțiunea în zeci de orașe din România), la Constanța marșul va avea loc duminică, pe 26 Martie. Locul anunțat pentru plecare este sediul Arhiepiscopiei, după o slujbă ortodoxă și alte mesaje ținute de prelații ortodocși. Pe traseu se pare că va avea loc și o slujbă de pomenire a copiilor nenăscuți, alături de alte elemente, evident nepotrivite cu crezul nostru.
Având în vedere situația de mai sus, comunicăm faptul că, deși Bisericile Penticostale din Constanța nu au fost invitate oficial să fie parte a acestui demers, dorința noastră intensă de a transmite un mesaj autorităților din România rămâne neclintită.
De aceea, recomandăm tuturor credincioșilor să ia parte la acest marș pro-familie, alăturându-se pașnic grupului care va parcurge traseul prezentat de către organizatori, începând cu ora 13.00, după încheierea slujbei de la Arhiepiscopie.
Să punem cauza familiei creștine mai presus de interesele sau prejudecățile trecătoare ale oamenilor și să ne ridicăm vocea pentru ceea ce este drept!
În slujba lui Hristos,
Pastor Vasilică Croitor,
Președintele Comunității Regionale Penticostale Constanța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.