Pace, dragi frați și surori,
Tocmai am sosit din perioada de instruire, care a durat
două săptămâni, o săptămână de teorie și o săptămână de practică.
S-au anunțat un număr de aproape 20 de participanți, însă
în cele din urmă au venit 12,
numărul ucenicilor. Slavă Domnului! Majoritatea sunt tineri, întorși
de curând la Domnul. Mulți tineri sunt încă neîncercați, au nevoie să învețe ce
înseamnă să petreci timp cu Domnul și să înțeleagă ce vrea Domnul pentru ei și pentru
viața lor.
Perioada teoretică
Fără să cunosc cine va veni, de câte
ori mă rugam pentru această instruire mă rugam în special pentru schimbare și
pocăință în viața participanților. Domnul Și-a făcut lucrarea încă din prima zi
de instruire. A adus pocăință, reînoire și vindecare. În faza teoretică, Uday a
predat despre caracterul
Domnului, despre vocea Domnului și inima de Tată a lui Dumnezeu, iar
eu despre frica de Domnul.
Ne-am dorit ca mai întâi acești tineri să-L cunoască mai mult pe Domnul, ca
apoi să poată să fie pregătiți pentru evanghelizare. Bineînțeles că au fost
cursuri de evanghelizare, însă le-am programat la sfârșit, tocmai pentru a pune
bazele cunoașterii Lui și a trăirii cu Domnul.
La
sfârșit, o tânără participantă întoarsă
de curând la Domnul m-a îmbrățișat plângând și mi-a spus că înainte de a veni la acest curs se
gândea să se întoarcă înapoi în lume, pentru că a primit multe răni
din partea fraților. Însă venind aici a realizat că Domnul are un plan măreț cu
ea și nu o să ne uite niciodată. Eu i-am spus că Domnul o iubește și El ne-a
folosit pe noi pentru ea.
O
altă tânără de 17 ani, la
momentul mărturiilor, a spus că deși devenise creștină, nu fost atât de mult
schimbată și că acum își dorește să-și continue școala pentru că a învățat doar
până în clasa a cincea. Însă dorește cumva să continue, ca mai târziu să devină
asistentă medicală și să lucreze pentru Domnul, folosindu-se de această slujbă.
Tot Domnul ne-a pus pe inimă să o sprijinim pe această tânără.
O
altă tânără de 20 ani, pentru că i-a
murit tatăl, fiind cea mai mare din familie, a trebuit să preia
responsabilitățile familiei, așa că a început să muncească și astfel s-a depărtat de Domnul și nu s-a mai
dus nici la biserică. În timpul acestei instruiri am văzut-o cum a înflorit și am încredere că
Domnul o va folosi pe această tânără pentru slava LUI.
Un
tânăr de 20 ani a învățat că Domnul vorbește prin natură și numai atât, însă
vorbește, numai noi să avem urechi să ascultăm. În acest timp am pus foarte mult
accentul pe a petrece timp personal cu Domnul și dorim ca această disciplină să
existe în viața participanților. Mai mult de jumătate dintre ei nu petreceau timp cu Domnul și nu citeau Biblia.
Sper din toată inima că au înțeles cât este de important
să petreacă timp cu Domnul și ca El să aibă prioritate în viața lor. Am făcut
și studiu biblic simplu, încercând să le arăt studenților cât de importantă
este citirea, studierea și memorizarea.