Pe fondul atacurilor ”pe aproape toate fronturile și din aproape
toate pozițiile” asupra instituției Familiei, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, este
natural și legitim să ne întrebăm, scrutând evenimente din trecut, prezent și
care se prefigurează în viitor, dacă pot fi stabilite anumite conexiuni reale
între Războiul global împotriva Familiei și: (1.)”conspiraționistul” Protocol
de la Toronto; (2.) aprobarea ”căsătoriilor” unisex din Canada; (3.) Agenda
2030 pentru Transformarea Lumii și (4.) abuzurile Serviciului Barnevernet din
Norvegia.
Pornim în temerarul nostru demers de la un text biblic, Ezechiel
33.6, care evidențiază marea responsabilitate a străjerului, a celui care vede
pericolul venind, de a înștiința poporul: ”Dacă însă străjerul va vedea venind
sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va
veni sabia și va răpi viața vreunui om…voi cere sângele lui din mâna
străjerului.”
Așa că, articolul de față are menirea de a ne conștientiza
asupra unor potențiale pericole la care este expusă familia, în general, și
familia creștină în special, privind, fugitiv, înspre unele situații și
evenimente din trecut, prezent și viitor, spre a putea avea o viziune cât mai
completă.
Atacurile demonice împotriva căsătoriei și a familiei nu sunt
nici de ieri, nici de alaltăieri; ele își au originea, după cum se știe, încă
din Grădina Edenului. Pe parcursul istoriei, însă, războiul declanșat împotriva
primei instituții create de Dumnezeu – căsătoria heterosexuală – a cunoscut,
după anumite vremuri de acalmie, perioade de recrudescență majoră, atacurile
îmbrăcând uneori forme terifiante, precum, pe alocuri, se întâmplă și în
vremurile noastre.
Astfel că, trecând în revistă câteva evenimente și situații
semnificative din ultimele decenii de istorie, vom începe prin a menționa existența
unui document extrem de controversat, dar și extrem de provocator și de
îngrijorător, care – se spune – ar fi fost redactat cu mai bine de o jumătate
de secol în urmă, în Canada. Apoi, rămânând tot în Canada, ne vom referi la
legalizarea ”căsătoriei” unisex, în anul 2005, situație care, zece ani mai
târziu, avea să fie reeditată în Statele Unite ale Americii, prin decizia luată
de Curtea Supremă de Justiție. Vom prezenta, apoi, modul în care s-au creat,
după opinia multor cercetători avizați, condițiile necesare declanșării unui
război concertat global împotriva familiei, prin modul în care a fost întocmită
”Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii”, lansată în septembrie 2015, la sediul
ONU, de la New York. Și, în final, ne vom întreba dacă nu cumva Barnevernet
(Serviciul de Protecția Copilului) din Norvegia reprezintă unul dintre
vârfurile de lance și experimentul pilot ale implementării unei noi faze,
globale și finale, a războiului împotriva Familiei, model care se dorește a fi
multiplicat, în viitor, pe întregul mapamond.
UNU. Potențiala conexiune dintre Războiul global împotriva
Familiei și așa numitul ”Protocol de la Toronto”, Canada.
Cu câțiva ani în urmă, a apărut un document controversat, de
factură conspiraționistă, intitulat Protocolul/Protocoalele de la Toronto,
conform căruia, încă din anul 1967, ar fi fost întocmite niște planuri extrem
de riguroase și laborioase, elaborate – se susține – la comanda ”elitei”
planetei, în care, pentru realizarea unificării mondiale, era prevăzută,
strategic, atacarea cu prioritate a Familiei. Conform acestui document,
măsurile de distrugere a familiei, coroborate cu alte măsuri de natură
social-economică și politică, inclusiv folosirea O.N.U. în acest război, urma
să conducă la dezintegrarea națiunilor și, implicit, la facilitarea planului de
globalizare.
Prezentăm,
în continuare, un amplu citat din acest controversat, dar și uluitor și
îngrijorător, material, preluat de pe site-ul: www.dusmaniicrestinismului.wordpress.com
”Pentru a ajunge cu certitudine la construirea unui guvern
mondial, a unei Noi Ordini Mondiale Comunitare, în care toţi indivizii, fără
excepţie, să fie supuşi mondializării noii ordini, trebuie în primul rând să
provocăm dispariţia familiei, ceea ce va antrena din aceeaşi lovitură și
dispariţia preceptelor religioase ancestrale. În al doilea rând, trebuie să
nivelăm toţi indivizii, făcând să dispară clasele sociale, în special clasele
mijlocii. Dar trebuie să procedăm astfel încât toate aceste schimbări să pară
generate de voinţa populară și să aibă aparenţa democraţiei. Slujindu-ne de
cazuri izolate, dar amplificându-le la nivel extrem cu ajutorul contestaţiilor
studenţeşti instigate de noi înşine, al ziariştilor favorabili cauzei noastre
şi al politicienilor cumpăraţi, vom reuşi să punem pe picioare noi organisme,
prezentând toate aparenţele modernismului, cum ar fi un birou de protecţie a
copilului susţinut cu o „cartă a drepturilor şi a libertăţilor”. Pentru reuşita
planului nostru mondial, (Planul Roşu), trebuie să implantăm în toate
societăţile occidentale (ale anilor 1970) birouri pentru protecţia copilului, ai
căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de experienţă, proaspeţi
absolvenţi ai universităţilor în care sunt scoase în evidenţă principiile
noastre mondialiste, vor respecta strict, fără discernământ „Carta drepturilor
copilului”. Cine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără a fi identificat
imediat cu barbariile Evului Mediu? Această Cartă, laborios pusă la punct, ne
va permite, în sfârşit, să reducem la zero orice autoritate părintească, făcând
familia să se umple de indivizi opuşi cu sălbăticie unii altora, protejându-și
fiecare interesele personale. Această cartă îi va încuraja pe copii să-şi
denunţe părinţii autoritari, pretextând că sunt prea tradiţionali, prea
religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze
colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de o manieră
generală în societate, la o subminare a autorităţii părinteşti. Astfel, vom
reuşi, într-o primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu aceea din
Rusia anilor 1950, în care copiii îşi denunţau părinţii la Stat, şi o vom face
fără ca cineva să-şi dea seama.Transferând astfel Statului rolul patern, ne va
fi mai uşor, în continuare, să acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile
care până la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor.
Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere învăţătura religioasă
tradițională, de origine iudeo-creştină, un abuz contra copilului… Să înţelegem
bine următoarele: scopul nostru nu este acela de a proteja copiii, nici pe
oricine altcineva, ci de a provoca dezintegrarea și apoi prăbuşirea naţiunilor,
care reprezintă un obstacol major în calea punerii în aplicare a ordinii
noastre mondiale. Acesta este motivul pentru care „centrele de protecţie a
copilului” trebuie să fie învestite cu o autoritate legală absolută. Ele
trebuie să fie în măsură ca, după bunul lor plac, dar întotdeauna sub pretextul
protejării copiilor, să-i poată retrage pe aceştia din mediile lor familiale
originare şi să-i plaseze în medii familiale străine sau în centre guvernamentale,
deja atrase spre principiile noastre mondialiste. Astfel, se va realiza
spargerea definitivă a „celulei familiale occidentale”. Căci, fără protecţia şi
supravegherea părinţilor lor naturali, aceşti copii vor putea fi handicapaţi
definitiv în dezvoltarea lor psihologică şi morală, ajungând să reprezinte, în
virtutea consecinţelor fireşti, prăzi uşor adaptabile la ţelurile noastre
mondialiste.”
Fără a avea posibilitatea de a acorda credit documentului din
care am prezentat citatul anterior, nu poate să nu-l surprindă, pe orice om de
bună credință, modul în care ceea ce se întâmplă pe mapamond, la o jumătate de
secol de la presupusa redactare a strategiei în discuție, concordă, până la
punct și virgulă, cu planurile inițiale! Desigur, există și varianta ca acest
document să fi fost scris mult mai târziu, după ce evoluția evenimentelor
căpătase, deja, turnura cunoscută… Nu știm, dar dacă documentul este real, el
trebuie conștientizat cu responsabilitate!
DOI. Aprobarea ”căsătoriei” unisex, acum un deceniu, în Canada.
În 20 iulie 2005, Canada a devenit a patra țară din lume care a
legalizat „căsătoria” unisex. ”În acea zi, soarele a răsărit ca întotdeauna;
oamenii s-au dus la serviciu; misa zilnică a fost celebrată ca de obicei în
bisericile catolice” – se exprima un jurnalist, pe internet. Într-un cuvânt,
viața cotidiană a continuat să se deruleze fără perturbări alarmante. Nu a
existat, în zilele și lunile următoare, o creștere masivă a numărului de
cupluri homosexuale care să se fi „căsătorit”, cu atât mai mult cu cât aceste
căsătorii fuseseră deja legalizate, încă din 2003, în 8 din cele 10 provincii
ale Canadei. Nici speculatiile cu privire la posibilitatea unui turism dinspre
Statele Unite în Canada, cu scopul „căsătoriei” unisex nu s-au concretizat,
iar, după cum spunea același jurnalist, ”drapelul canadian nu a fost schimbat
de la frunza de artar la curcubeul LGBT”. (Se pare că cineva a ținut seama,
totuși, de această observație, pentru că, zece ani mai târziu, site-ul Casei
Albe a SUA a fost drapat în culorile curcubeului, pentru câtva timp, ca
expresie și dovadă a ”marii victorii a democrației” ce fusese câștigată prin
verdictul Curții Supreme de Justiție din iunie 2015!) Totuși, în Canada, ceva
foarte semnificativ s-a întâmplat odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex,
spun unii analiști ai drepturilor omului. Și acest lucru nu a fost libertatea
totală a homosexualilor de a se căsători, ci efectuarea unui pas foarte
semnificativ către totalitarism. Astfel, Doug Mainwaring, care se autodescrie
ca fiind un homosexual abstinent, salariat în cadrul CanaVox, consideră
eforturile de redefinire a căsătoriei drept „o forma de totalitarism
incremental”. Potrivit acestuia „homosexualii și lesbienele au fost folosiți de
către progresiști ca pioni pentru a aduce în față această chestiune de nișă,
dar care are ca scop introducerea incrementală a totalitarismului.”
Așa încât, libertatea de exprimare, drepturile părinților,
dreptul de a predica și de a practica propria religie și menținerea cuvenitei
decențe în societate, toate au fost puternic afectate din acel moment. Odata cu
legalizarea „căsătoriei” unisex, ceea ce cu doar câtiva ani înainte era
considerat aberant, s-a încetățenit ca un drept legal, iar ceea ce era o
viziune normală și naturală asupra sexualității a fost redus la statutul de
gândire retrogradă a unor bigoți vinovați de infracțiuni motivate de ură (”hate
crime”). Desigur, este vorba de noi, de creștini! Legalizarea „căsătoriei”
unisex a vizat interzicerea definirii căsătoriei heterosexuale ca normă. A
vizat legitimarea Statului de a refuza dreptul de a rosti unul dintre cele mai
evidente adevăruri cu privire la natura umană. Avem de-a face cu o conspiratie
de punere în aplicare a nebuniei colective, de cultivare a dependenței
psihologice și de atingere a controlului totalitar. Legalizarea „căsătoriei”
unisex în Canada a decimat mișcarea socială conservatoare. Adoptarea Legii
privind căsătoria civilă unisex a fost înregistrarea oficială a divorțului de
dreptul natural și de sănătatea mintală, așa cum acestea fuseseră definite până
atunci. A fost un exemplu zdrobitor de nouă revoluție politico-culturală. Dar,
la un alt nivel, a fost mai mult decât atât. Odata cu adoptarea acestei legi,
s-a înregistrat capitularea de la dreptul de a ne învăța copiii despre bărbăție
și feminitate, despre soț și soție. Pentru că, se susține, pentru activiștii
homosexuali, ținta au constituit-o dintotdeauna copiii. Practic, orice
homosexual este neobișnuit de preocupat de propria-i copilărie. Copilăria și
pubertatea sunt cele mai dinamice perioade ale dezvoltarii psihosexuale și toți
homosexualii sunt nedumeriți cu privire la sexualitatea lor. Spre deosebire de
animale, a căror sexualitate este pur instinctivă, sexualitatea umană este o
combinație între instinct și socializare. Există mulți factori care contribuie
la socializarea unui copil: familia, colegii, școala, cultura, dar toate
acestea sunt sub tutela statului, care deține puterea emiterii legilor și a
aplicării pedepselor. Revoluționarii sexuali care au făcut lobby pentru
recunoașterea juridică a „căsătoriei” unisex obținuseră deja toate beneficiile
legale, sau ar fi putut obține cu ușurință toate beneficiile legale de care se
bucura căsătoria heterosexuală, prin recunoașterea juridică egală a
parteneriatelor civile unisex – dar acest lucru i-ar fi privat de premiul cel
mai râvnit: puterea de a le refuza heterosexualilor orice pretenție de
distincție, cât și dezideratul de a-i împiedica pe heterosexuali în exercitarea
dreptului de a-și ”îndoctrina” copiii în concepția tradițională asupra
familiei. Astfel că, o dramatică fază a războiului anti-familie a avut loc în
Canada și în alte țări, iar, mai nou, s-a extins și în Statele Unite ale
Americii. Se prefigurase de mult o astfel de evoluție a lucrurilor și, deși
încă nu i se văd toate efectele ultime, până și judecători celebri din Curtea
Supremă a Statelor Unite desemnează noul regim gata de a fi instaurat, dacă
societatea civilă nu veghează, ca fiind Dictatură, Totalitarism și Teroare.
Trebuie să fim pregătiți pentru aceasta!
TREI. Omiterea referirii la ”Familie” în Agenda 2030 pentru
Transformarea Lumii.
Pentru cei suficient de bine informați asupra evenimentelor
social-politice și religioase din lume, este aproape imposibil să nu facă, în
lumina Sfintelor Scripturi, anumite conexiuni frapante între planurile globale
de dezvoltare ale societății omenești, în desfășurare, și anumite evenimente
punctuale care au loc sub ochii noștri, ici-colo, în anumite țări de pe
mapamond.
Lansarea de către ONU, la New York, în 25-27 septembrie a anului
trecut, a ”Agendei 2030 pentru Transformarea Lumii” poate fi considerat
evenimentul de cea mai mare importanță globală al anului 2015. Pentru
implementarea acestui plan, fiecare națiune de pe planetă și-a declarat
acordul, prin semnarea documentului, de către reprezentanții ei la vârf.
Așa că, prin conținutul și aplicarea acestei agende sunt vizați
toți locuitorii planetei, cu sau fără acordul și știința acestora. Ceea ce
surprinde este faptul că, deși a fost lansat un site aferent acestei agende-https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld-
mediatizarea acesteia lasă mult de dorit, inclusiv, și poate, mai ales, în
România.
Este demn de remarcat că, pentru promovarea în premieră a noilor
„obiective globale” au fost recrutate unele dintre cele mai mari staruri din
lume, oferindu-se un megaspectacol în Central Park, New York, așa-numitul
„Festival al cetățeanului global”, la care au participat mai mult de 60.000 de
fani. Și nu a fost doar industria de divertisment cea care a colaborat la
promovarea acestui nou plan al ONU pentru o lume unită, ci însuși Papa Francisc
a călătorit la New York pentru a da ”startul” acestei conferințe, prin
cuvântarea ținută în 25 septembrie 2015 în fața Adunării Generale a ONU,
înaintea adoptării documentului. Papa Francisc a considerat acest plan ca
fiind, între altele, „un semn important de speranță, venit într-un moment
foarte tulbure în Orientul Mijlociu și în Africa.” Nu este de mirare că, având
garanția celei mai mari autorități moral-spirituale a planetei, cvasi-general
recunoscută, atunci când primul ministru danez Lars Rasmussen a bătut cu
ciocănelul în masa pentru a da curs aprobării ”foii de parcurs a dezvoltării
globale sustenabile”, liderii și diplomații din cele 193 de state membre ONU
s-au ridicat cu toții în picioare și au ovaționat și aplaudat îndelung…
Agenda 2030, care cuprinde 17 țeluri (obiective) generale și 169
obiective punctuale, este atât de cuprinzătoare încât mulți susțin că este un
adevărat program de guvernare mondială. Acest plan global grandios care vizează
15 ani, 2016-2030, dacă n-ar fi susceptibil de a se asemăna leit cu planurile
utopice lansate în vremuri de tristă amintire, ar fi dea dreptul entuziasmant,
prin conținutul și prin obiectivele lui generoase. Și dacă mai avem în vedere
și multele miliarde de dolari puși în joc, anual, documentul dobândește
anvergura unui plan progresist nemaiîntâlnit vreodată în istoria omenirii. Și
ne-am dori, din toată inima, să fie așa !
Dar suntem obligați să scoatem în evidență o carență gravă a
Agendei 2030, o ”eroare majoră prin omitere”, care trezește multe semne de
întrebare și îngrijorare. Este vorba despre eliminarea din document a sintagmei
”familie”, ca element și fundament de bază al societății a cărei transformare se
dorește. În rezoluțiile ONU anterioare lui septembrie 2015, aplicabile, familia
fusese prezentată, întotdeauna, ca fiind indispensabilă dezvoltării națiunilor
și umanității.
Familia fusese cea desemnată ca având responsabilitatea
primordială pentru creșterea, protecția și cultivarea copiilor; iar copiii erau
prezentați ca având nevoie, pentru o dezvoltare deplină și armonioasă, de
creșterea lor într-un mediu familial, într-o atmosferă de înțelegere și
dragoste… În Agenda 2030, însă, stupoare ! Nici măcar conceptul de ”familie” nu
mai este menționat, explicit, ce să mai vorbim despre definirea tradițională a
acesteia, sau de menționarea principiilor protejării și a consolidării acestei
instituții. Cei care au studiat îndeaproape situația, spun că, în lungile dezbateri
din cadrul ONU, nu a existat intenția inițială a eliminării familiei din
document. S-a dorit, însă, cuprinderea în această sintagmă a categoriilor LGBT
și a ”căsătoriilor” unisex. Nereușindu-se acest lucru, adică redefinirea
conceptului de familie, s-a recurs, sub presiunea unor țări ocidentale, la
tactica eliminării complete a acestui concept din document. Această gravă
omisiune este susceptibilă de a se întoarce, dacă liderii popoarele și
societatea nu vor veghea, împotriva familiei tradiționale, cel puțin în două
moduri.
În primul rând, fondurile uriașe care puteau fi alocate
familiei, cum se întâmplase, la ONU, până în 2015, vor căpăta cu totul alte
direcții, posibil chiar potrivnice intereselor familiei. În al doilea rând,
familia – celula de bază a societății – va putea deveni ținta atacului
concertat facilitat de absența, sub semnătura celor 193 de șefi de stat și de
guverne, a unor norme general acceptate de protejare, de salvgardare și de
sprijinire a instituției familiei.
Unii analiști apreciază că mai este nevoie doar de o
”personalitate forte” care să acceadă la poziția de viitor Secretar General al
ONU, începând cu noiembrie 2016, când expiră actualul mandat, și de un context
mondial favorabil, pentru ca implementarea agendei, cu bunele și cu rele ei,
inclusiv cu dimensiunea ei potențial anti-Familie, să nu mai fie o problemă!
Situația este cu atât mai gravă cu cât, trebuie să ne reamintim,
că baza moral-spirituală a societăţii occidentale care a constat, în esenţă,
din valorile iudeo-creştine au făcut din familie cheia de boltă a oricărui
edificiu social existent până în prezent. Ori, prin atacarea și dezintegrarea
instituției familiei, însăși existența națiunilor, a coeziunii colectivităților
umane și chiar a umanității, în ansamblu, este periclitată.
Și orice om de bună credință trebuie să realizeze și să sesizeze
acest lucru ! Suntem cu totul pentru obiectivele care vor aduce bunăstare
omenirii, dar trebuie să veghem ca această ”bunăstare” să nu reprezinte, în
fapt, o adevărată nenorocire asupra umanității!
IV. Sistemele totalitariste de ”protecție a copilului” de tip
”Barnevernet”
Să nu uităm că, așa cum se menționa în citatul larg de la
început, în Rusia anilor 1950 se procedase la slăbirea familiilor prin
deteriorarea relațiilor dintre părinți și copiii, prin restrângerea drepturilor
parentale și prin exagerarea și exacerbarea drepturilor copiilor, impuse prin
serviciile așa numite de protecție a copilului. Se ajunsese la crearea unei
atmosfere de învrăjbire în sânul familiilor până acolo încât copiii ajunseseră
să-şi denunţe părinţii la Stat, un ”stat-dumnezeu”, acestuia fiindu-i transferate
responsabilităţi care până atunci au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor.
Învăţătura religioasă tradițională, de origine iudeo-creştină, conform căreia
ascultarea de părinți era o obligație naturală și normală a copiilor, a ajuns
să fie considerată, în anumite sisteme comuniste, nu doar perimată, ci tratată
ca un abuz contra copilului. Ne punem întrebarea: Nu cumva se repetă istoria în
prezent?! Nu cumva, în baza unei legislații foarte atent și tendențios
elaborate, și prin amplificarea cu ajutorul mass-mediei a unor cazuri izolate
de abuz, se va ajunge la întreținerea unei situații tensionate generalizate în
sânul familiei, cu dublu efect nefast: și asupra părinților, care nu vor putea
să-și exercite drepturile parentale naturale asupra propriilor copii,
încredințate de Dumnezeu; dar și asupra copiilor care vor ajunge abandonați,
singuri, răniți și nefericiți? Copiii nimănui, fără nicio identitate! Nu cumva
„Carta drepturilor copilului”, atunci când aceasta este incompatibilă cu ”Carta
Creatorului Divin privitoare la Ordinea în Familie”, se va întoarce tocmai
împotriva copiilor, al căror interes superior se declară că se urmărește?
Pentru că, așa cum s-a mai spus, fără protecţia şi supravegherea părinţilor lor
naturali, aceşti copii vor putea fi handicapaţi definitiv în dezvoltarea lor
psihologică şi morală, ajungând să reprezinte o pradă uşoară pentru pornirile
lor instinctuale primare. Nu cumva ținta Diavolului devine însăși ținta
legislației tendențios formulate, care reduce la zero orice autoritate
părintească, făcând familia să se umple de persoane opuse unele altora,
protejându-și fiecare interesele proprii ? Părinții pe ale lor, copiii pe ale
lor; aducând blestem, în loc de binecuvântare…Nu degeaba în ultima carte a
Bibliei, în profetului Maleahi, se vorbește despre necesitatea ”întoarcerii
inimilor părinților spre copii și a inimilor copiilor spre părinți, pentru ca
țara să nu fie lovită cu blestem”, perspectivă nefastă spre care, cu pași
repezi, se vede că ne îndreptăm…
Pe de altă parte, angajații instituțiilor de protecție a
copiilor, considerând că au niște responsabilități ”mesianice” vis-a-vis de
copii, de a-i scăpa de tirania părinților lor abuzivi, și dispunând de legi
favorabile, sau abuzând de acestea, ajung să aibă dreptul de a-i retrage pe
copii, după bunul lor plac, din familiile lor originare şi de a-i plasa în
medii familiale străine, sau în centre guvernamentale de ocrotire, acțiuni
comise sub pretextul protejării intereselor copiilor.
Ei bine, smulgerea din sânul familiei româno-norvegiene Bodnariu
Marius și Ruth, a celor cinci copii, inclusiv a bebelușului de 3 luni, la data
de 16 noiembrie 2015, fără o grijă și preocupare minimă de asigurare a
legalității, de către ”atotputernica” organizație pentru protecția copilului norvegiene,
Barnevernet, ne conduce, în mod natural, la o întrebare legitimă: Nu cumva
Barnevernet-ul din Norvegia este un ”vârf de lance”, respectiv un ”experiment
pilot” al unor forțe diabolice care-și propun distrugerea Familiei și a
Creștinismului și încercarea de ”ucidere a lui Dumnezeu” din inimile oamenilor
?
Și, mai mult, privind situația atât prin prisma unor evenimente
din trecut, cât și a unora care se prefigurează în viitor, este legitim să ne
întrebăm: Nu cumva ”Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii”, în absența unui
respect minimal față de Dumnezeu; în dispreț total față de a conceptul și
principiilor familiei naturale, tradiționale; în absența valorile
iudeo-creștine, în loc să conducă la bunăstarea mult râvnită și trâmbițată, va
conduce la o societată alienată, alcătuită din părinți și copii răniți și
nefericiți? Ne-am dori din toată inima ca viitorul să poată fi zugrăvit în
culori mai puțin sumbre, dar fără veghere, rugăciune, acțiune și fără
intervenția divină nu putem vorbi, din nefericire, despre altceva!
În orice caz, considerăm că modul cum va fi rezolvat cazul
familiei Bodnariu, și nu numai acest caz, va da un răspuns edificator la
întrebarea: Avem dea face doar cu o ”aberație de moment a unei instituții care
și-a pierdut direcția”, sau ”este vorba tocmai de direcția nefastă prestabilită
spre care ne îndreptăm”. O direcție stabilită, cu siguranță, nu doar de către
niște nefericite autorități Barnevenet norvegiene locale, ci de cu totul
altcineva!
Fie, deci, să ne rugăm pentru protecție divină, și să milităm ca
abuzurile comise împotriva acestor familii să înceteze, iar lumea noastră să
păstreze o minimă doză de normalitate, care să ne îndreptățească să mai putem
avea speranțe pentru viitor, așa cum îl construiesc oamenii! Altfel, vom avea dea
face cu un ”Babel Redivivus”, despre care ne vorbește Apocalipsa…
Cu toate acestea, Sfintele Scripturi ne arată că chiar dacă se
prefigurează un ”mâine” care plânge, acesta va fi urmat de un ”poimâine” care
râde, de un viitor veșnic și fericit împreună cu Dumnezeu. Pentru că, să nu
uităm, Dumnezeul Cel Atotputernic, Domnul Cerului și al Pământului are ultimul
cuvânt asupra Universului în care trăim!
Și Dumnezeu ”va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume,
va da viață veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și
nemurirea și va da mânie și urgie, celor ce din duh de gâlceavă se împotrivesc
adevărului și ascultă de nelegiuire. Necaz și strîmtorare va veni peste orice
suflet omenesc care face răul…Slavă, cinste și pace va veni, însă, peste
oricine face binele… Pentru că înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața
omului.” (Romani 2:6-11)
Să ne încredem, așadar, în Tatăl nostru iubitor, să acționăm în
conformitate cu voia Sa, și să contăm pe El, pentru că El este Dumnezeul
Istoriei și Dumnezeul Armatelor Cerești.
Suveranul Universului va ști cum și când să-Și implementeze
fericita Lui Împărăție pe care, cu dor, ar trebui, mult mai mult, să o așteptăm
și ”să o grăbim”. Așa să fie!
Pastor Iacob Berghianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.