România Liberă.ro: De ce Patriarhul trebuie să plece

Am aşteptat să se mai calmeze spiritele, pentru a aborda un subiect care mi se pare deosebit de important: revolta străzii împotriva conducerii Bisericii. Acel „Jos Patriarhul!”, strigat de sute de oameni pe străzile Bucureştiului, într-un moment de doliu naţional, de tristeţe profundă pentru moartea unor copii, a sunat ca un trăsnet peste cupola Patriarhiei. Un trăsnet care poate prevesti o furtună devastatoare.

„Nu învăţaţi dumneavoastră Biserica ce rol are ea. Învăţaţi mai bine ce-i credinţa ortodoxă. (...) Să vină lumea la biserică, nu la club”. Cuvintele Patriarhului Daniel spuse, la nervi, unor oameni (jurnalişti) prea insistenţi cu întrebările legate de absenţa sa din zilele imediat de după dezastru, au generat dezbateri. Şi au durut foarte tare. Din păcate, de data asta nu s-au supărat doar ateii sau duşmanii consacraţi ai Bisericii, care exultă de fiecare dată când conducătorii BOR îşi arată slăbiciunile omeneşti. Aici nu a fost vorba doar despre slăbiciunile unui om, care poate fi lacom sau înfumurat, ci despre transmiterea răspicată a unui mesaj cutremurător: „dacă aveţi nevoie de Biserică, veniţi VOI către Biserică, pentru că Biserica nu este dispusă să vină către voi”. Cu alte cuvinte, dacă vrem să ne păstrăm legăturile cu cele sfinte, chiar şi atunci când moartea loveşte lângă noi, ar trebui să învăţăm mai întâi ce-i cu credinţa ortodoxă şi apoi să mergem în bisericile de pe teritoriul României, pentru că doar acolo se aude cuvântul Domnului.

Veţi spune că a fost doar o greşeală de comunicare a Patriarhului Daniel sau că declaraţiile acestuia au fost prost interpretate. „O greşeală strategică”, au numit-o alţii. E drept că, la câteva zile de slobozirea porumbelului pe gură, şeful Bisericii a revenit cu precizări dar, aşa cum a remarcat şi Andrei Pleşu în articolul „Despre smerenie şi surâs”, scuzele au fost ceva de genul: iertaţi-mă că n-aţi înţeles nimic”.

Continuarea pe www.romanialibera.ro

Ziarişti Online.ro: # COLECTIV – Recviem pentru un vis. Mărturisirea unui ex-rocker

Muzica nu-i pentru tractoriştii spiritului.

În anii 90 am început să cânt cu o trupă death-black metal, pe atunci singura trupă care promova ortodoxia, din tot peisajul acustic al vremii. Eram convinşi că slujim lui Dumnezeu şi că facem ceva bun pentru spiritualitatea românească. Ţineam cu toţii post, mergeam la biserică, aveam versuri în care proslăveam pe Dumnezeu. Cu toate acestea, totuşi nici unuia dintre noi, şi nici fanilor noştri – pentru că am fost una din cele mai bine cotate trupe metal ale acelor ani (multe premii, concerte, festivaluri, vânzări de albume) – nu ne-a trecut prin cap că stilul în sine, substanţa sonoră şi spiritul stilului nu aveau puterea de a eleva sau de a edifica, ci doar de a se „răzbuna” împotriva neputinţei faţă de dorinţa de plenitudine, elan care, neaflându-şi o cale ascendentă reală, prindea forma unor catharsisuri fără finalitate constructivă. Noi nu ne dădeam seama de asta atunci. Ne rugam înainte şi după concert, înainte şi după ce urlam şi făceam cât mai multă dizarmonie psihică posibil, şi nu vedeam deloc că nu era suficient să strigi la Dumnezeu sau despre Dumnezeu, că ar fi trebuit să şi FIM în Dumnezeu.

Pe vremea aceea eram încă la liceu şi cântam în paralel şi alte genuri, şi aveam aceeaşi concepţie şi despre Bach sau Mahler, ca şi despre Slayer sau My Dying Bride: anume că orice expresie muzicală, dacă nu este un simplu exerciţiu comercial, este o comunicare între conştiinţă şi ceea ce e dincolo de ea, un Celălalt: Lumea, Dumnezeu, sau Dracul. Cu fiecare dintre aceşti trei posibili “celălalt” e o anume inspiraţie, o anume umplere a sinelui, o anume modalitate de revărsare a sinelui. Orice muzician face aceste diferenţe, dacă e atent, şi nu doar intoxicat cu emoţia momentului. Muzica are menirea şi puterea de a asigura, de a facilita transcederea, ieşirea din aici-şi-acum, şi zborul sufletului către ceea-ce-e-dincolo.

Orice gen de muzică are datoria să încerce asta, şi să reuşească! Altminteri e doar zgomot organizat. A transcede, adică „a trece dincolo” nu înseamnă neapărat că acel dincolo este sfânt, cum în ultimul veac şi jumătate se tot crede, în mod greşit, în muzica occidentală şi nu numai. Acel dincolo e un loc al spiritului. Iar spiritul poate fi bun sau rău, toate culturile lumii ştiu asta, mai puţin modernitatea post-modernistă. Din păcate, extrem de rari sunt cei care chiar fac diferenţa: mai precis, numai o persoană educată spiritual poate discerne diferenţa dintre o stare de extaz sau beatitudine care ţine de sfinţenie, de adevăr, de Realitatea ultimă, şi o stare care doar seamănă cu ea, dar este iluzorie, rătăcitoare, entropică, demonică adică.

Continuarea pe www.ziaristionline.ro

Asociația Polițiștilor Creștini din România la Biserica Baptistă Betel Mediaș

Ziua Recunoștinței la Biserica Sfânta Treime Bacău

La Ordinea Zilei: Prima tipărire a Bibliei în limba română

Interviu cu pastorul

 Paul Negruț,

psiholog si profesor, pe tema:

10 Noiembrie 1688: S-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. 

Textul a fost definitivat din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Munteniei.

Rubrică realizată și furnizată de către Ioan Ciobotă

Franklin Graham la Forumul Internațional al Religiei și Păcii de la Moscova

Recent, s-a incheiat a treia editie a Forumului International al Religiei si Pacii – o adunare a liderilor din intregul spectru politic si religios international – care s-a desfasurat in Sala Mare a Hotelului President din Moscova si a inclus oameni de stiinta, functionari publici si lideri religiosi ortodocsi, protestanti, catolici, islamici si ai comunitatii evreiesti.

Tema principala dezbatuta a fost „Lupta impotriva pervertirii religiei”, numarul celor care folosesc limbajul credintei pentru a justifica violenta si terorismul, fiind in crestere in intreaga lume.

La incheierea forumului participantii au adoptat o rezolutie prin care isi exprima profunda ingrijorare cu privire la cresterea extremismului religios si au solicitat comunitatii internationale o implicare mai mare in rezolvarea problemelor comunitatilor crestine din Orientul Mijlociu si Africa. De asemenea ei si-au exprimat solidaritatea cu toti cei care sufera persecutii din cauza credintei lor. 

Conferinţă de tineret cu Emil Meștereagă la Biserica Penticostală nr.5 Albini Cluj-Napoca

Expoziţie de Biblii la sala Muzeului Catedralei Mitropolitane Timişoara

Nelu Mureşan la Pagu Internațional Bistrița

✉ Scrisoare misionară: Ana Frîncu, Madagascar

„Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.” Geneza 28:15

Dragii mei,

Aceasta este promisiunea pe care am experimentat-o în timpul petrecut în Madagascar. Dumnezeu este credincios și niciodată nu Își ia Cuvântul înapoi.

În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru rugăciunile pe care le-ați înălțat înaintea Domnului pentru mine în această perioadă. Am simțit mâna Lui peste mine în fiecare clipă; am avut un timp foarte aproape de Domnul, în care nu puteam face altceva decât să depind de El. Și El nu m-a dezamăgit niciodată când m-am încrezut în puterea Lui.

Sunt recunoscătoare Domnului că El mi-a dat această minunată oportunitate de a călători în Madagascar pentru a-L sluji pe El.

Am fost implicată în cea mai mare parte în lucrarea cu copiii și cu liderii de copii. Deși în România lucrez de mult timp cu copiii și iubesc să fac aceasta, în Madagascar a fost diferit.

E destul de dificil să te apropii de copii, deoarece ei sunt foarte timizi cu străinii; de asemenea, faptul că nu vorbeam limba lor a fost o mare piedică în comunicarea cu ei. Ceea ce m-a ajutat să mi-i fac prieteni au fost jocurile și telefonul mobil cu care le făceam poze și de care erau extrem de entuziasmați (cred că mulți dintre ei nu mai văzuseră o poză în care apăreau ei înșiși).

În ceea ce privește liderii de copii, pot spune că sunt mulți doritori, însă majoritatea nu au parte de instruire înainte de a începe să se implice, astfel că rezultatele reale sunt relativ puține. Problema este că nu prea există nici persoane care sunt pregătite să instruiască.

Într-una dintre călătoriile prin Madagascar am cunoscut o misionară din Elveția care, în momentul despărțirii noastre, mi-a spus: „Suntem foarte ocupați și foarte obosiți! Avem nevoie de ajutor!” Până în momentul acela îmi doream să mă reîntorc în Madagascar, însă, la aceste cuvinte, am simțit că mi se frânge inima! Nu pot să stau nepăsătoare când știu că nevoia este așa de mare, iar eu aș putea ajuta la împlinirea acesteia. De aceea, dorința mea pentru anul viitor este să merg din nou să ajut în lucrarea din Madagascar, dacă aceasta este și voia Domnului meu.

Sorin Sabou – Nenorocire și compasiune

 Nenorocirea de la Clubul Colectiv din București este sfâșietoare. În secolul 21, într-o capitală europeană, mor arși de vii tineri care participă la un concert de muzică hard rock. Are ceva de spus biserica creștină față de acest eveniment nimicitor? Da, are!

Creștinii sunt împotriva oricărei forme de corupție. Creștinii nu încurajează concertele de muzică hard rock. Însă creștinii au compasiune față de orice persoană, indiferent de etnie, educație, religie, orientare politică. De aceea, creștinii îi iubesc pe toți oamenii și le arată greșelile, cerându-le să se lase de ele.

În aceste zile de doliu și durere, și noi ne rugăm și plângem cu cei ce plâng, și căutăm să-i ajutăm în suferința lor.

Mila lui Dumnezeu să fie peste noi toți!

Sorin Sabou

† Pastorul Victor Kloes (Călinescu) a plecat la Domnul!

A trecut la Domnul acela care a fost Fr. Victor Kloes. A avut varsta de 99  ani si 6 luni. Domnul i-a dat ani multi si frumosi. A avut 10 copii (o fată a murit). 

Cei noua au venit si s-au intalnit cu tatal lor care inca era in viata... 

Pentru mine, fratele Victor a fost un adevarat parinte. Acum 52 ani era pastor in Bucuresti, Biserica Mihai Bravu..

Sursa: Daniel Brânzei