luni, 30 noiembrie 2015

Summitul Global de Conducere la Timișoara

Detalii și înregistrări: www.glsromania.ro

Târg de Crăciun la Liceul Baptist Timișoara


† COMUNICAT: Recursul Familiei Bodnariu – 30 Noiembrie 2015

Recursul familiei Bodnariu împotriva acuzației a fost respins. Deocamdată, conform deciziei tribunalului regional, Marius și Ruth îl pot vedea pe Ezekiel (bebelușul) de două ori pe săptămână câte 2 ore. Ruth poate să-i vadă pe Ioan și Matei o dată pe săptămână. Pe fetele mai mărișoare nu le pot vedea.
În următoarele câteva ore, căutând fața Domnului, împreună cu familia și echipa de consultare și acțiune legală se va lua o hotărâre cu privire la demersurile care se impun în această situație.
Continuăm să postim și să ne rugăm, încurajați de făgăduințele Domnului că ne va da biruință!
Intenționăm, în următoarele două, trei zile, să vă comunicăm planul de acțiune.
Susținem în continuare familia Bodnariu, convinși de dreptatea cauzei lor și nevinovăția lor înaintea Domnului și a oamenilor.
Pastor Cristian Ionescu

Pastor Samy Tuțac – Ziua Sfântului Andrei, Ziua Națională de Mulțumire a României

Lansez astăzi din nou, de ziua Sfântului Apostol Andrei, provocarea de a ne uni eforturile pentru legiferarea acestei zile importante pentru poporul român, ca zi națională de mulțumire. De ce tocmai ziua Sfântului Andrei? 

Mai întâi, pentru că Tradiția Bisericii spune că Andrei a vestit Evanghelia mântuirii prin Cristos în Dobrogea. Dacă este așa, atunci responsabilitatea noastră de a vesti Evanghelia este imensă. Urmând exemplul Sfântului Andrei avem datoria de a-i aduce la Cristos pe cei din neamul nostru, dar și pe aceia la care ne trimite Cristos.

Dar mai este ceva. Dacă Dumnezeu ne-a făcut harul să primim Evanghelia de la unul din apostolii Domnului, avem motive în plus, față de alte națiuni, să celebrăm, în fiecare an, o zi națională de mulțumire.

Un al doilea motiv pentru care susțin această inițiativă are legătură cu faptul că următoarea zi este 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Consider providențial faptul că cele două zile urmează una după cealaltă. De Ziua Sfântului Andrei, să ne întoarcem cu fața către Dumnezeu, mulțumindu-i pentru toate binecuvântările primite și recunoscând autoritatea Lui peste națiunea noastră. Iar de 1 Decembrie să ne bucurăm de modul minunat în care Dumnezeu a vegheat la formarea națiunii noastre. 

Lansare de carte la Bookafé Oradea: Credinţa creştină - de Dănuţ Jemna


Conferinţă pentru femei cu Corina Sandor-Martin la Casa de Cultură Oradea


✡ Mărturii Video din Israel

Mărturie pastor Victor Şuteu la Zidul Plângerii

Mărturie pastor Marius Ianc la Capernaum

Mărturie pastor Victor Şuteu la Capernaum

Conferinţa "O Evanghelie pentru lumea întreagă" la Arganda del Rey, Spania

Click pe afiş pentru mărire!

VIDEO: Botez la Sala Cireșarii Beiuș (29 Noiembrie 2015)

✡ Conferinţa "Profeţiile despre Israel" cu Daniel Stanger la Biserica Vineyard Ungheni, Republica Moldova


Conferinţa "Ecclesiology and Ethnography: Two Worlds or One?" la Bucureşti


Ionel Tuțac & Grace Singers – Turneu evanghelistic: Cisnădie, Constanţa, București și Ploiești


Florin Ianovici – Cei ce-L iubesc sunt ca soarele (Mesaj biblic la Biserica Baptistă nr. 2 Timişoara)


BCB2-Cei ce-L iubesc sunt ca soarele-Florin Ianovici-part.I

BCB2-Cei ce-L iubesc sunt ca soarele-Florin Ioanovici-part.II

Iosif Ţon – Rețeta fericirii (Mesaj biblic la Biserica Betel Bucureşti)

Vezi şi alte resurse în pagina
Iosif Ţon

duminică, 29 noiembrie 2015

Rev. Dr. Lazăr Gog – Strategie ucigaşă (26 Noiembrie 2015)

Vezi şi alte resurse în pagina
Lazăr Gog

Evenimentul anual BBSO 2015 – LIVE

LIVE – AICI


Foaie de informare audio Noiembrie 2015 - Familia Șaitiș Marcel și Ioana: Misiune Madagascar


Vox Dei: Nevoia evanghelicilor români din Italia

Ziua României la Biserica Siloam Sânmihaiu German, în județul Timiș


Adevărul.ro: Preafericitul Daniel. Portretul unui patriarh controversat: „Mă duc la pocăiţi şi mă fac mare predicator!“

Cum a ajuns Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din „simbolul unui viitor mai pur, scutit de jalnica derivă a oportunismului“ să fie „imaginea aroganţei unei instituţii“.
 
Este imaginea ortodoxiei la români. La sărbătorile religioase oficiate pe dealul Patriarhiei, credincioşii întind mâna să-i atingă sutana, sperând la iertarea păcatelor şi la mântuirea sufletului. Are un parcurs fulminant în ierarhia Bisericii, fiind ales, la doar 38 de ani, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar la vârsta de 56 de ani, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Este considerat unul dintre cei mai instruiţi prelaţi din istoria ţării – pregătirea sa academică în Franţa, Germania şi în Elveţia, cele peste 1.000 de articole, studii şi cuvântări, alături de sute de proiecte realizate pentru o mai bună viaţă bisericească adunate în CV-ul său ar stârni invidie printre mulţi dintre politicienii români.

Şi totuşi, „Jos Patriarhul Daniel!“ a fost strigătul la unison al oamenilor ieşiţi în stradă în urmă cu câteva săptămâni. „O stradă“ care a forţat semnături pentru demisii în lanţ. În vreme ce biografia sa este incontestabilă, atitudinea oamenilor simpli, dar pretenţioşi, faţă de Patriarhul Daniel s-a deformat, treptat, de la nepăsare la furie colectivă. Lunga tăcere publică în care s-a închis Patriarhul Daniel în ultimii ani a sporit şi mai mult apariţia numelui său în dezbaterile publice. Proiectul ambiţios al Patriarhiei – construirea Catedralei Mântuirii Neamului – a înfierat opiniile care critică bugetul său, mai ales că o bună parte din bani provine din buzunarele noastre. Fragmentele despre credinţă şi păcate din manualele de religie au făcut turul Facebook-ului, iar imaginea Patriarhului a fost din nou şifonată. Au avut de câştigat doar site-urile de satiră care-şi calculează zilnic traficul în funcţie de originalitatea poantelor despre Preafericitul Daniel.
Citeste mai mult: adev.ro/nyinse

✡ Shalom ISRAEL 2016

ATENTIE !!! 
ATENTIE !!! ATENTIE !!!
============================

Care este scopul acest pelerinaj in Israel ? :
·         Dorim sa va aratam locurile biblice pentru a intelege cat mai profund Sfanta Scriptura
·         Dorim prin vizita  in Israel sa indragim poporul evreu, ca sa intelegem porunca: Rugati-va pentru pacea Ierusalimului. Ps. 122
·         Dorim ca aceasta calatorie in Israel sa fie o binecuvantare pentru Israel, pentru dstra si nu doar o simpla calatorie
·         Rog sa va rugati Domnului pentru calauzire cu cine sa mergeti in Israel, pentru a fi cu adevarat binecuvantati!


Știri creștine: Mapamond creștin (29 Noiembrie 2015)


Din sumarul ediției:
  • S-a descoperit cea mai veche carte evreiască de rugăciuni
  • ''Darul Bellei'': povestea familiei Santorum
  • Au căsniciile nefericite șanse de reabilitare?
  • Mahane Yehuda: piața în aer liber din Ierusalim
  • Chemarea afro-americanilor la misiune
  • Situatia crestinilor din Orientul Mijlociu - Vicarul Bagdadului cere sprijin in rugaciune din partea romanilor
ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

✉ Scrisoare misionară: Uday şi Silvia, India


Multă pace și binecuvântări!

  Dragii noștri, de luni până sâmbătă Uday împreună cu echipa merg din nou în vestirea Evangheliei în Dooars. Aceasta este prima acțiune pentru a începe împlinirea chemării pe care Domnul I-a făcut-o lui Uday și anume de a ajunge cu Evanghelia în 100 de sate sau coumunități. În ce mă privește, eu stau acasă împreună cu nepoata noastră, deoarece este în perioada de examene și trebuie să o ajut.
      Așa că vă rugăm să mijlociți pentru noi în ceea ce privește protecția fizică și spirituală, pentru înțelepciune, călăuzireși - cel mai important – cât mai multe suflete să se întoarcă la Domnul. 
     Am înțeles că în micuța bisericuță, unde Uday și echipa vor fi găzduiți, nu este electricitate și, în plus, trebuie să caute lemne pentru a găti. Domnul să dea putere vitejilor Lui în ce privește munca fizică, dar mai ales cea spirituală!
            Macrapara
     
  Sunt vești bune și din celelalte locuri unde am fost acum două săptămâni, în special într‑un loc, și anume Macrapara. Oamenii sunt interesați de Evanghelie și au început să-i pună pastorului tot felul de întrebări. Slavă Domnului! Să ne rugăm în continuare pentru aceste suflete. 


Vladimir Pustan & David Lela la Biserica Penticostală Sion Graz, Austria


✡ Jerusalem Dateline - Știri creștine din Israel: Cea mai fatală zi din actualul val de violențe

Săptămâna aceasta la ''Jerusalem Dateline''... 
  • Israelul a trecut prin cea mai fatală zi din actualul val de violențe. 
  • În Paris,Franța își plânge morții, urmărește teroriștii SIIL și declară război Statului Islamic după cel mai groaznic atac terorist de pe teritoriul francez de după cel de-al Doilea Război Mondial. 
  • Israelul declară că va fi alături de Franța, în timp ce America se pregătește pentru un posibil atac între granițele ei.

Moldova: Ziua Naţională de Rugăciune pentru Biserica Persecutată

De două mii de ani au existat mulți creștini care au păstrat credința, îndurând persecuția și chiar moarte pentru Cristos. Creștinii continuă să fie urmăriți, persecutați și supuși violenței și presiunii chiar și în timpurile noastre. Ideologii ca islamul, ateismul, budismul și naționalismul hindus creează o mare presiune asupra bisericii, pun viața creștinilor în pericol, care adesea devin victime ale agresiunii în regiunile în care ei reprezintă o minoritate religioasă.

Ionel Tuțac și Vasile Micula la Biserica Baptistă Speranța Ohaba Forgaci, județul Timiș


Pastor David Nicola şi Orchestra Glasul Iubirii la Biserica Baptistă nr.2 Timişoara


Chemare la post și rugăciune pentru țară - 1 Decembrie 2015

„Alfa Omega TV" și „Rețeaua de Rugăciune pentru România"
lansează acest apel pentru a ne uni în post și rugăciune în data de 1 Decembrie 2015.
Chemare la post și rugăciune - 1 Decembrie 2015 - Ziua Naţională a României!

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Conferinţa Pastorală “O nouă atingere divină” la Biserica Baptistă Isus Salvatorul Chișinău


ActiveNews.ro: Polițistul ucis în atacul de la clinica de avorturi era și pastor!


Un bărbat înarmat a deschis focul la ora 11:38 la o clinica de avorturi Planned Parenthood din Colorado Springs, din motive încă necunoscute. Potrivit locotenentului Buckley citat de LifeSiteNews, patru sau cinci ofițeri de poliție și un număr necunoscut de civili au fost împușcați, un ofițer și doi civili fiind uciși. 

Polițistul este Garret Swasey. Acesta era și pastor, foarte apreciat pentru curajul și credința lui. Swasey era căsătorit, avea doi copii de 10 respectiv 6 ani, iar cel mai bun prieten a spus despre el că punea întotdeauna salvarea vieților celorlalți mai presus de viața lui. A participat adesea la misiuni riscante. Domnul Dontanville, un alt membru al bisericii unde era pastor Garret Swasey, a afirmat că deși acesta nu era de acord cu industria avortului, totuși a fost acolo pentru a salva viețile celor afectați de incident.

Continuarea pe www.activenews.ro

Sărbătoarea Mulțumirii la Biserica Baptistă Moldovenească Seffner, Florida


Va invitam sa sarbatoriti ziua multumirii impreuna cu noi.

Programul festiv se va incepe la 10:00 AM cu participarea grupului de copii, cintare corala si mesaj special urmate de o masa delicioasa.

✔ Botez la Biserica Casa Tatălui Londra


Duminica seara, 29/11/15, incepand cu ora 18:00: Botez nou testamental
Ne va sluji in cantare fratele Cornel Cuibus iar in predica pastor Adrian Munteanu (Biserica Adonai) si fratele Danci Ovidiu.

Conferință Județeană de Tineret la Biserica Betel Oradea

De ziua națională a României , dorim să sărbatorim în prezența lui Isus, de aceea , invităm toți tinerii din județ și nu numai , să participe la acest eveniment pentru a ne bucura împreună . 

În cadrul conferinței vom avea seminarii cu diferite teme , începând de la orele 16 până la 18 , iar invitații care vor susține seminariile sunt : Iosif Berce, Radu Mariș, Ghiță Mocan și Iuliu Centea . 

În urma seminariilor, vom avea un timp de Lauda și Închinare fiind conduși de trupa Profides (București) și Oradea Praise ,iar mai apoi vom asculta ceea ce Dumnezeu ne va vorbi prin Adi Mocan . 

Vă așteptăm în număr cât mai mare și nu ezitați să vă invitați și prietenii .

"Revoluția Bunătății" la Biserica Penticostală Speranța Timișoara


Ziua Mulţumirii la Biserica Deo Gloria București


✉ Scrisoare misionară: Mirela Pașcalău, Etiopia

Într-o duminică stăteam în Biserica Evanghelică Internațională din Addis Abeba și mă uităm la o prietenă misionară din Statele Unite, ce era vizitată de un grup din țara ei. Mă uităm cu jind la ei și mă gândeam:

Oare Dumnezeul Cel Mare e numai Dumnezeul americanilor sau și al românilor? De ce la mine nu vine nimeni?
Ce mult m-aș bucura sa fiu și eu vizitată de frați și surori… dar nici nu îndrăznesc să le propun acest lucru…
Cu siguranță, venind doar pentru câteva zile, în vizită, nu pot face mare lucru, nu pot să aducă o mare schimbare…

Da! Dar venind într-o țară africană, cei ce i-ar vedea ar știi că ei nu pot fi, decât, ori oameni de afaceri, ori misionari… și văzându-i în grup, plini de dragoste și modest îmbrăcați, cu siguranță ar recunoaște că sunt creștini…

Așa gândeam, văzând dragostea care și-o arătau unii altora frații americani și plângeam în inima mea și îmi doream foarte mult ca frații mei români să vină să mă viziteze. Aș fi fost mult încurajată și aș fi adus o puternică mărturie celor în mijlocul cărora trăiam acuma. Simplul fapt că talpa piciorului lor ar călca pe pământul acestei țări, ar declara Domnia lui Hristos și aceasta ar fi îndeajuns!

Dar… după un timp, un alt gând a venit în mintea mea.

De ce să vină și să cheltuie banii? Mai bine îmi dă acei bani să-i folosesc în lucrarea în care sunt implicată.

Conferința Flacăra Închinării 2015 la Alba Iulia

www.conferinta.flacarainchinarii.ro

Luigi Mițoi – Valoarea mulțumirii şi fericirea (22 Noiembrie 2015)

Vezi şi alte resurse în pagina

Pastor Radu Câmpean şi Grup Betania Sibiu la Biserica Baptistă nr.2 Timişoara


Întâlnire regională de tineret la Biserica Penticostală Gurahonț, județul Arad


Păstor: Coraș Dorel
Tema: Cu cine lucrează Dumnezeu?
Grup muzical: TCG Band

Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, la orele 18.00


Sunteți așteptați cu toată dragostea! 
Fiți binecuvântați!

Vox Dei: Interviu cu Florin Ianovici

Un interviu realizat de păstorul Ionel Tutac cu păstorul Florin Ianovici despre chemare, lucrare, pericolele succesului și capcanele păstorilor. 

Narcis Vlașin la Biserica Harul Lugoj


✔ Botez la Biserica Betel Constanța


Cu ajutorul Domnului, duminica aceasta incepand cu ora 09.00, in Biserica Betel vom oficia a doua slujba de botez din anul 2015.


Daca doriti sa va bucurati alaturi de noi, sunteti cu toti bineveniti!



Este un prilej bun ca sa aducem alaturi de noi si persoane care nu au mai avut parte de o asemenea experienta si care cu siguranta ar fi curioase.


✔ Botez la Biserica Filadelfia Paris

În data de 29-11-2015, Duminică, vom avea un botez Nou-Testamentar, în cadrul căruia un număr frumos de tineri îmbrăcați în haine albe, vor mărturisi înaintea tuturor celor prezenți, pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor în viețile lor! 

Vă așteptăm cu drag, să ne bucurăm de acest timp în prezenta Domnului.

ActiveNews: Nu vor să ofenseze alte religii! În câteva școli italiene s-au interzis colindele și crucifixurile

Un scandal care mocnește la foc mic a izbucnit în aceste zile, înainte de Sărbătoarea Nașterii Domnului, în Italia. În unele școli italiene, direcțiunea a decis să impună linia laică și să renunțe la simbolurile creștine ale sărbătorii.

Scandalurile se țin lanț în școlile din Peninsulă. După ce zilele trecute presa scria despre decizia unei școli de a nu-i mai lăsa pe elevi să cânte celebrul "Adeste Fideles", colind renumit în Occident, ieri conducerea unei alte instituții de învățâmânt din Milano a hotârât să anuleze Concertul de Crăciun și să dea jos Crucifixul.

Cei care s-au revoltat au fost părinții. Ei i-au acuzat pe șefii Institului Garofani di Rozzano din Milano, o școală publică, de faptul că anulează "Sărbătoarea Nașterii Domnului". În fiecare an, aici se ținea un concret de Crăciun, la care luau parte copiii și profesorii, cântând colinde și imnuri dedicate acestei sărbători, scrie ziarul Il Giornale.

Continuarea pe www.activenews.ro

Ioan Ciobotă – Oare ce este în sufletul lui Marius și Ruth Bodnariu?

Oare ce este in sufletul lui Marius si Ruth Bodnariu cand intra in camera copiilor si vad patuturile goale? Cand vad jucariile pustii? Cand stau la masa SINGURI, SINGURI, SINGURI... 

Oare ce gust are mancarea pentru ei? Oare ce culoare are toamna? Oare ce miros au hainutele copiilor lor, cand isi scalda fatza plina de lacrimi in aceste hainute triste???... Doamne, te rog sa le fii TU aproape. Doamne, nu-i lasa sa ajunga la disperare. Doamne, da-le un somn linistit, si lor si copilasilor lor, oriunde ar fi. Inclusiv bebelusului de 3 luni, rupt incredibil de brutal de la sanul mamei lui.

Ajuta-i sa se roage si sa-i iubeasca cu dragostea ta pe toti cei care le-au facut rau. Nu-i lasa coplesiti de ura si resentimente, ci pur si simplu inunda-le TU, Tata Ceresc, inima, cu dragostea Ta de Dumnezeu Atotputernic, singurul Dumnezeu viu si adevarat.

Si Doamne, te rog frumos ai Tu mila de multe alte familii din Europa si din lumea intreaga, care au trecut prin aceste situatii teribile, datorita unor legi nebunesti, care nu vin din Duhul Tau.

vineri, 27 noiembrie 2015

"Familia de vis" la Biserica Filadelfia Suceava


† Decizie amânată în procesul de judecare a familiei Bodnariu!

Audierea de azi a durat mult mai mult decât în alte cazuri și s-a încheiat cu amânarea deciziei pentru ziua de Luni.

În aceste situații, orice ezitare a comisiei de judecată de a se pronunța ferm și prompt în favoarea acuzării este un semn pozitiv pentru noi.

Pentru serviciile divine de Duminică din bisericile evanghelice, chemăm întreaga frățietate la rugăciune fierbinte, ca Domnul să dea înțelepciune, un spirit de adevăr și dreptate, dar și curaj judecătorului care va lua această decizie. 

Rugați-vă și pentru Ruth și Marius ca Domnul să-i mângâie și să-i întărească! Menționăm că acest proces este în faza regională de acțiune.

Pentru ziua de Luni, toți cei ce pot, vă rugăm să aducem din nou o zi de post și rugăciune pentru acest caz!

Vă mulțumim și vă rugăm să rămâneți alături de noi!

Cu deosebită recunoștință și apreciere,
Daniel Bodnariu în numele familiei.

Evanghelizare la Biserica Penticostală Carmel Oradea

  • Duminică, 29 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Biserica Penticostală Carmel din localitatea Oradea va avea loc o seară specială de evanghelizare. Invitat să vestească Cuvântul lui Dumnezeu este fratele pastor Dănuț Așchilean din Cluj. Pastorul și biserica vă așteaptă cu drag!

Concert Cătălin Ciuculescu Band la Biserica Baptistă Pecica, județul Arad


TimpOnline.ro: Bistriţenii, invitaţi să devină voluntari în Peru

Chirurgul de origine germană dr. Klaus John, care administrează împreună cu soţia lui, dr. Martina John, un spital misionar în Peru, dar şi o şcoală şi un centru media, s-a aflat, joi, la Bistriţa, pentru a recruta bistriţeni dornici să devină voluntari în Peru, unde peste 80% din populaţie trăieşte într-o sărăcie lucie.
La invitaţia doamnei Lidia Murza, preşedintele Asociaţiei Benita, dr. John le-a prezentat bistriţenilor interesaţi de Lidia Murzaproiectul său spitalul misionar interdominaţional, şcoala şi centrul media pe care le-a înfiinţat, împreună cu soţia sa, în regiunea Curahuasi din Peru.
Într-un interviu acordat Timp Online, domnia sa a spus că a construit încă de acum 10 ani un spital foarte modern pentru descendenţii incaşilor din Peru, iar acum se află în România pentru a căuta voluntari care să lucreze aici, de la medici, asistenţi medicali, până la personal administrativ.
Continuarea pe www.timponline.ro

La Ordinea Zilei: Toleranţă şi intoleranţă



Interviu 
cu pastorul
 Nicolae Geantă,
profesor şi publicist,
pe tema anunțată
Rubrică realizată și furnizată de către Ioan Ciobotă

Pastor Beni Drădici – Şi eu sunt un „creştin radical”

Cazul familiei Bodnariu din Norvegia, cărora le-au fost luaţi copiii şi ce ironie, tocmai de o instituţie ce se autodenumeşte Protecţia Copilului, a făcut să se aprindă multe lumini într-o Europă ce-şi doarme somnul nepăsării, al indiferenţei şi al cinismului, legănată de amăgirile materialismului şi hedonismului.
Să-ţi vină acasă autorităţile unui stat democratic, şi cu legea în mână să-ţi ia copiii, din care unul este de doar trei luni, şi să-i ducă cu ei pentru a-i proteja de aceşti părinţi consideraţi periculoşi pentru bunăstarea şi protecţia acestor minori, depăşeşte toate limitele unei înţelegeri raţionale. Care au fost motivele acestei acţiuni, pe care dacă ar fi să o calificăm în vreun fel, ar trebui să forţăm limitele dicţionarului? Părinţii acestor copii, Marius şi Ruth Bodnariu, au fost consideraţi „creştini radicali care îşi îndoctrinează copiii”, probabil consideră ei, cu idei învechite şi periculoase pentru viitorul lor.
M-am uitat în mai multe dicţionare ce înseamnă „radical” şi am înţeles că acest termen vine de la cuvântul latinradix care înseamnă rădăcină, iar DEX-ul îl defineşte (ca adjectiv): De bază, fundamental, esențial; şi (Adverbial):Din temelie, cu desăvârșire, complet (sursa DEX). De aici derivă cuvântul radicalism care exprimă: tendinţa politicii radicale de a realiza schimbări esențiale, de la rădăcină. Acest termen exprimă nu numai hotărâre nestrămutată și consecvență, a atitudinii politice ci și conținutul direcției prin programul de măsuri de atingerea scopului care poate fi de natură politică sau economică. (sursa Wikipedia)
De aici derivă bineînţeles asocierea termenului cu diverse domenii ale vieţii sociale, printre care şi cel religios. A fi radical, înseamnă a merge până la rădăcină, a te conforma unui standard bine definit, fără a face nici un fel de concesie şi fără a permite ca standardul să fie alterat de presiunile culturale ce sunt într-o continuă schimbare de la o generaţie la alta. Acum, dacă aplicăm definiţia la religia creştină, standardul la care trebuie să ne conformăm, rădăcina crezurilor noastre,  este Sfânta Scriptură. Învăţătura Scripturii din punct de vedere doctrinar şi moral, nu permite nici un fel de rabat de la perceptele ei de bază, iar apostolul Pavel, conştient de presiunile culturale ce vor veni, scrie în Romani 12:2 – Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită, sau în traducerea BVA – Să nu vă conformaţi modelului oferit de lumea acestui secol; ci să vă transformaţi prin înnoirea modului vostru de gândire, ca să puteţi avea abilitatea de a înţelege ce doreşte Dumnezeu de la voi. Iar dorinţa Sa este bună, plăcută şi perfectă.
Continuare pe www.benidradici.com