După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 12 martie 2015

Pastor Cristian Florea în Bucovina

Pastorul Florea Daniel Cristian (fost preot ortodox) slujeste in perioada 12-15 martie 2015 in Bucovina in urmatoarele biserici:
Joi 12  martie - Biserica Crestina dupa Evanghelie Negostina, ora 18
Vineri 13 martie - Biserica Crestina dupa Evanghelie Radauti, ora 18
Sambata 14 martie - Biserica Crestina dupa Evanghelie Gulea, ora 17
Duminica 15 martie - Biserica Crestina dupa Evanghelie Siret, ora 9
                                - Biserica Crestina dupa Evanghelie Horodnic de Jos, ora 17

Va asteptam cu drag!

Pastor Daniel Perijoc la Surani și Ploiești


Pastor Petru Lascău - ”Înjunghierea în duhul” sau căderea pe spate

Vezi și:

Prin anul 1981, la Oradea, am primit vizita unor misionari din Finlanda, care mi-au povestit cum la ei în biserică, atunci când pastorul sau alți lucrători își pun mâinile peste oameni, aceștia cad la pământ. Unul din ei era foarte dornic să-mi transmită și mie un asemenea ‘‘dar’‘. Era tentant să predici Evanghelia și atunci când îți întinzi mâinile peste public acesta să cadă la pământ în fața ta. Pentru că mi s-a părut suspect, am refuzat inițierea, spre dezamăgirea sa.
După ce am sosit în Statele Unite am participat la o serie de întruniri ale penticostalilor americani, unde am văzut că aceștia cădeau pe spate în urma rugăciunilor pentru ei de către evangheliști sau pastori. Am stat și eu la rând pentru a fi ‘‘slain in the spirit’‘, dat nu s-a întâmplat nimic, în ciuda faptului că predicatorul s-a cam străduit să mă arunce la podea. Am rezistat cu încăpățânare împingerilor sale până l-am dezamăgit și a trecut cu ‘‘binecuvântarea’‘ la alții.
Cu câțiva ani în urmă am vizitat o biserică americană, iar la sfârșitul serviciului, după ce corul bisericii noastre a cântat câteva cântări, s-a format lanțul rugăciunilor ‘‘la altar’‘. Pentru că erau foarte mulți dornici să primească ‘‘atingerea Domnului’‘, pastorii prezenți au format un coridor pentru ca credincioșii să treacă printre ei, în timp ce aceștia se rugau și-și puneau mâinile peste ei. Unul după altul, americanii cădeau la dușumea, sprijiniți de ‘‘prinzătorii’‘ care așteptau momentul ca să-l așeze pe cel ‘‘înjunghiat’‘ pe covor. Aveau și pături pentru aceia, și mai ales pentru acelea care doreau să zacă mai mult ‘‘înjunghiați’‘. Ciudățenia serii s-a accentuat atunci când am observat că dintre cei aproape 50 de români nu căzuse niciunul. Aceștia stăteau parcă grupați și speriați într-o anume parte a sălii. Ei nu cădeau, probabil că pe ei nu i-a învățat nimeni că atunci când vine cercetarea Duhului Sfânt, trebuie să cazi la pământ. Ei tremurau. Pe ei îi învățase cineva că în prezența Duhului Sfânt trebuie să tremuri, pentru a ști și alții că tu ești ‘‘sub putere’‘. Nu am altă explicație, pentru că știu că Duhul Sfânt nu face discriminări nici rasiale și nici etnice. 

Concursul Expoziției "Confesiuni"

Dragi iubitori de frumos, artiștii de la Atelier + din cadrul expoziției "Confesiuni", vă invită la expoziția de artă pentru a vă oferi un tablou cadou.
Se organizează un concurs de comentarii, iar cel mai valoros comentariu al lucrărilor va fi premiat.

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Scrierea unei impresii sau a unui comentariu asupra unei lucrări din expoziție.

Acesta se va realiză pe un cartonaș care îl veți găsi la intrarea în galerie, unde vă veți trece datele de contact.
Expoziția este deschisă în fiecare zi, de luni până vineri între orele 11 și 15.
- Comentariul va fi pus în urna de la fața locului, până la data de 25 martie.
- Premiul se va acordă în data de 26 martie, ora 18, la Galeria "Paul Sima", Clubul Casei Universitarilor, str. Em. de Martonne nr.1, Cluj-Napoca, cu ocazia încheierii expoziției.
- În data de 26 martie, ora 18, când se vor citi primele trei comentarii, prezența concurenților este obligatorie pentru a primi premiul.

În cazul în care autorul comentariului câștigător nu va fi prezent, premiul va fi cedat celui de pe locul al doilea.

Cele mai reprezentative comentarii vor fi postate pe pagina galeriei de artă:https://www.facebook.com/ogaleriedearta

Expoziția se va desfășura în perioadă 4 - 30 martie 2015, și va putea fi vizionată de luni până vineri, între orele 11.00 și 15.00.
Expoziţia conţine experimente plastice ca explorare a portretului interior.

Au expus pentru dumneavoastră: Liviu Bumbu, Iurie Cojocaru, Valentin Dodică, Eugen Fărcaș, Eunice Gall, Dănilă Incze, Katalin Julia Hajdu, Petru Leahu, Cristina Marian, Liviu Mocan, Radu Pop și Imola Shentpeteri.

La expoziție, în cazul în care nu intervin schimbări, puteți să întâlniți următori artiști în intervalul orar, 13.00 și 15.00 conform datelor:


Joi, 12 martie -  Liviu Mocan
Vineri, 13 martie - Petru Leahu
Luni, 16 martie - Cristina Marian
Marți, 17 martie - Dănilă Incze
Miercuri, 18 martie - Dănilă Incze
Joi, 19 martie - Dănilă Incze
Vineri, 20 martie - Dănilă Incze
Luni, 23 martie - Ioana Gavrilovici
Marți, 24 martie - Liviu Bumbu
Miercuri, 25 martie - Ioana Gavrilovici
Joi, 26 martie - Liviu Mocan
Vineri, 27 martie - Dănilă Incze


† Slujbă duhovnicească pentru persoanele cu dizabilităţi la Ploieşti

Click pe imagine!

Pastor Samy Tuţac: Trăind prezentul din perspectiva viitorului

Veniți să umblăm în lumina Domnului! (2)

Niciodată apelul lansat de profetul Isaia:„Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!” (Is. 2:5), nu a fost mai necesar decât în această generaţie. Chemarea la a umbla în lumina Domnului este lansată în contextul unei crize spirituale majore (Is. 2:6-9). Profetul se adresează unei societăţi în care domnea un haos spiritual fără precedent:„...sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii şi se unesc cu fiii străinilor.” (Is. 2:6) Cu alte cuvinte, copiii lui Dumnezeu au făcut tot ceea ce Dumnezeu le poruncise să nu facă. Au făcut legământ cu păgânii, deşi Dumnezeu a spus NU. Dumnezeu a dorit ca ei să fie sfinţi, separaţi de păcat, să fie diferiţi de celelalte naţiuni păgâne, să fie altfel. Poporul lui Dumnezeu, însă, a ajuns „ca filistenii,” s-a identificat atât de mult cu naţiunile păgâne, încât şi-a pierdut identitatea şi astfel s-a trezit într-o criză spirituală profundă. Cum s-a ajuns aici? Au nesocotit cuvântul lui Dumnezeu şi au pus omul în locul lui Dumnezeu. Asemenea lucruri se întâmplă și astăzi. Dintr-o dată Isaia face un salt brusc de la haosul prezentului la judecăţile din Ziua Domnului (Is. 2:10-22), când trufia omului va fi smerită, idolii vor fi aruncaţi şi „numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.” Mesajul adresat poporului lui Dumnezeu este atât de direct: iată ce aţi făcut în trecut şi iată în ce haos spiritual trăiţi în prezent, dar priviţi la gloria viitoare şi haideţi să trăim prezentul în lumina viitorului glorios care va veni.

Mesajul lui Isaia este extrem de relevant pentru credincioşii evanghelici din România secolului XXI. Cu toate încercările noastre de cosmetizare, trebuie să recunoaştem că ne aflăm într-o criză spirituală fără precedent. Ceea ce predomină astăzi în bisericile evanghelice este mai mult o religie de suprafaţă, sau cum ar spune apostolul Pavel:„o formă de evlavie,” dar fără putere. Am pus şi noi la fel ca şi evreii din vremea lui Isaia, omul în locul lui Dumnezeu. Influenţele umanismului şi relativismului secular se văd la tot pasul. Fiţi doar atenţi la rugăciunile şi cântările noastre şi la predicile mustind de umanism, care se aud de la amvoanele bisericilor. Avem de toate, dar ne lipseşte adevărata închinare, glorificarea lui Dumnezeu. Cu bună ştiinţă sau nu, am orientat slujirea noastră doar înspre împlinirea nevoilor oamenilor şi am uitat că suntem aici ca să:„slujim de laudă gloriei Sale.” În timp ce privim la lucrurile spirituale cu o superficialitate strigătoare la cer, credem că suntem cei mai spirituali de pe întreg pământul. Dintotdeauna, creştinii români ortodocşi  au fost convinşi că ei sunt cei mai buni creştini din lume iar evanghelicii români le calcă cu succes pe urme (creştinii ruşi sau ucrainieni au aceleaşi convingeri despre ei). Şi totuşi, cât de spirituali suntem noi, românii? Voi prezenta pe scurt trei mărturii despre spiritualitatea românească care evidențiază foarte bine discrepanța majoră între ceea ce credem că suntem și ceea ce suntem de fapt.

Proiect de tineret la Biserica Maranata Timișoara

Sunt tânăr Doamne, tânăr… 
trimiți pe cineva să-mi răspundă la întrebări???

Dacă facebook-ul a devenit o prelungire a identității noastre și o modalitate de cunoaștere și de relaționare între oameni, și dacă Dumnezeu este o persoană care se poate cunoaște și care dorește să relaționeze cu noi, este normal să ne întrebăm dacă: are Dumnezeu cont pe facebook? 

De fapt, întrebările pot fi nuanțate. Are Dumnezeu nevoie de cont pe facebook? Îl cunoaștem pe Dumnezeu prin intermediul facebook-ului? Putem începe de pe facebook și apoi să cultivăm o relație personală cu Creatorul? Dacă și-ar face Dumnezeu cont de facebook ce poză de profil ar folosi? Câte like-uri ar strânge pagina Lui Dumnezeu de facebook sau câți friends ar avea? 

Acestea sunt doar câteva întrebări cu care ne vom confrunta în cadrul primei întâlniri de duminică seara, cu specific pentru tineret, ce va avea loc la Biserica Maranata din Timișoara, pe 15 martie 2015, orele 18.00

De fapt, din această lună martie, începem un proiect numit: Sunt tânăr Doamne, tânăr... și în a treia duminică seara, merg la MARANATA să mă confrunt cu contemporaneitatea! Este o întâlnire lunară pentru tineret, care își propune să aducă în discuție întrebări specifice ale generației noastre. Vom încerca să descoperim dacă există principii vechi, pentru vremuri noi!

Deci, dacă ești tânăr și dacă vrei să primești răspunsuri la întrebări specifice și să ai părtășie și cu alți tineri, te așteptăm în fiecare a treia duminică seara din lună, la orele 18.00, la Biserica Maranata din Timișoara, de pe str. Versului, nr.5, la o întâlnire de 90 de minute, de închinare și de confruntare a REALITĂȚII CU... ADEVĂRUL.

Vorbitorul va fi Remus Runcan, doctorand în sociologie la Universitatea de Vest din Timișoara, cu teza de doctorat: “Comunicarea virtuală și efectele ei asupra relațiilor interumane.” În cadrul acesti întâlniri va fi aplicat și un chestionar privind spiritualitatea celor care alunecă pe facebook și totul se va încheia cu o agapă pentru tinerii prezenți. 

Turneu de evanghelizare: Cristian Barbosu & echipa de închinare Harvest Metanoia

Cristian Barbosu împreună cu echipa de închinare a bisericii Harvest Metanoia vor susţine un turneu de evanghelizare în perioada 19-22 martie. Cu această ocazie va fi lansat și al doilea cd/album Adorare Vol 2, cu melodii din repertoriul de închinare al bisericii. Vă invităm să participaţi şi voi împreună cu noi:
  • 19 martie – Oradea: Seară de tineret: Biserica Penticostală Speranța: ora 18:00
  • 20 martie – Cluj: Seară tineret: Biserica Baptistă Betel: ora 19:00
  • 21 martie – Bistrița: Sala Conferinte Hotel Metropolis: ora 17:00
  • 22 martie – Gherla: Biserica Penticostală Speranța: ora 9:30
  • 22 martie - Dej: Casa de Cultură, ora 17:00

Ecranizare: "Nefarious - Negustorul de suflete" la Complex Leul Cluj-Napoca


Contrast Media organizează în parteneriat cu eLiberare şi Centrul Crestin Caleb ecranizarea documentarului Nefarious: Merchant of Souls care explorează realitatea exploatării sexuale şi a traficului de persoane.

Intrare gratuită.

Mărturia Ramonei Ciobanu, misionară în Mozambic

De la minutul 1:05:55

A apărul ghidul de rugăciune pentru Biserica persecutată pentru 2015!

Open Doors furnizează informaţii actualizate despre țările unde Biserica este cel mai persecutată. Toate informaţiile despre populaţia fiecărei ţări, religia, sursa persecuţiilor şi motivele de rugăciune concrete sunt cuprinse într-o broşură care îşi propune să fie un instrument de folos pentru cei care au înţeles nevoia de rugăciune pentru toate naţiunile pământului.

      Află cum poţi să te rogi în mod eficient pentru ţările unde creștinii sunt cel mai persecutați, comandând broşura World Watch 2015 la adresa secretariatkairos@gmail.com.

Pret: 3 lei buc. 

Seri de evanghelizare la Biserica Penticostală Filadelfia Bistrița


Seri de evanghelizare la Biserica Baptistă Traian Vuia, județul Timiș


Deschiderea librăriei creștine "Învățătură din Cuvânt" la Chișinău


Misiunea ”Precept Ministries Moldova” a deschis miercuri, 11 martie 2015, prima librărie, numită “Învățătură din Cuvânt”. Organizatorii își propun astfel să pună la dispoziția publicului materiale, care să-i ajute să studieze individual și profund Biblia.
În librărie sunt expuse peste 130 de titluri de cărți atât în limba română, cât și în limba rusă, pentru toate vârstele si preferințele.
Participanții la eveniment au apreciat pozitiv ideea unei librării creștine publice. Unii dintre ei au făcut astăzi primele achiziții de cărți.
În incinta librăriei este amenajată și o clasă de studiu biblic unde, ghidați de profesori cu experiență, doritorii vor putea să studieze Sfintele Scripturi.
Librăria “Învățătură din Cuvânt” va activa de luni pînă vineri și este amplasată în subterana din sectorul Ciocana, strada Alecu Russo 59/6. Misiunea ”Precept Ministries” își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova de aproape 20 de ani.