Începutul
În 20 ianuarie 1994, Biserica Toronto Airport Vineyard Fellowship, păstorită de John Arnott a început o serie de patru întruniri la care a fost invitat să predice Randy Clark, pastor al Bisericii Vineyard din St. Louis, Missouri. După ce acesta suferise o depresie și lucrarea sa intrase într-un fel de stagnare, a căutat noi mijloace să-și împrospăteze lucarea, particpând la întrunirile organizate de Rodney Howard-Browney la Biserica Rhema Bible Church, a lui Kenneth Hagin, din Tulsa, Oclahoma. Acolo a primit „ungerea” lucrării „râsului sfânt”, pe care l-a adus bisericii sale. Când știrea s-a răspândit, oamenii au început să vină la biserică din pricina fenomenului, și apoi au început invitațiile de a „molipsi” și alte biserici cu „beția duhovnicească”. Astfel se face că în 20 ianuarie, după predica lui Randy Clark, John Arnott și conducerea acestei biserici s-au simțit copleșiți de uimire văzând întreaga congregație răspunzând chemării pentru rugăciune la altar. Ceea ce a urmat a fost perceput ca o puternică cercetare a Duhului Sfânt, caracterizată prin manifestări fizice, care includeau căderi la pământ „odihna în Duhul”, tremurături, smucitiri, râs zgomotos, plânsete și gemete, o stare ca de beție, o intensă activitate fizică a participanților, ca fugă prin sală, sau sărituri pe loc, sunete de animale, prorocii, sau vedenii și o serie întreagă de alte experiențe mistice. Cu toate că manifestările de aceste gen nu sunt o noutate pentru cercurile penticostale și charismatice, martorii susțin că ele au fost mult mai intense și numărul celor cuprinși de ele mult mai mare.
Întrunirile cu Randy Clark au continuat timp de zece seri în loc de patru planificate inițial, ca apoi să fie planificate și conduse de pastorul John Arnott și echipele sale, în fiecare seară. Se consideră că din ianuarie 1994 și până în 1996, peste 300,000 de creștini din multe țări ale lumii au făcut pelerinaje la Toronto. Dintre ei cam 10% au fost din Marea Britanie. Foarte mulți din pelerini au fost pastori împreună cu soțiile lor, lucrători care mărturiseau că erau obosiți și plictisiți de viața lor creștină și slujbele lor lipsite de viață. Unii au descoperit că întorși acasă fenomenul se repetă cu credincioșii din bisericile lor, care experimentează aceleași manifestări ca la Toronto. De fapt liderii de la Toronto nu se feresc să spună că „ungerea” este transferabilă, sau contagioasă.
O serie de biserici din Anglia au devenit focare de răspândire ale fenomenului Toronto Blessing, cum ar fi Holy Trinity, Brompton, Queens Road Baptist Church, Wimbledon și Southerland Christian Centre.
În Anglia se consideră ca Eleonor Mumford, soția lui John Mumford supraveghetorul din partea de sud-vest a Londrei, din cadrul confesiunii Vineyard, care s-a întors de la Toronto în mai 1994 și a vorbit bisericii anglicane Holy Trinity Brompton, unde soțul ei era și pastor. La terminarea serviciului mulți au experimentat același fenomen ca la Toronto, unii mărturisind că au fost vindecați sau împrospătați în Duhul.
În raportele engleze se admite că peste 5000 de biserici au fost afectate de fenomenul de la Toronto.
De obicei cei ce participă la Toronto sau la alte întruniri de acest gen, ascultă predica presărată cu o sumedenie de glume, mai ales pe seama celor care nu cred lucrarea râsului”, pe seama tristeții vieții lor, presărată cu argumente biblice în favoarea râsului și bucuriei în Duhul, după care oamenii sunt invitați să vină „la altar” sau în față, unde în urma rugăciunilor lui Arnott și a echipelor sale, cad la pământ să „se odihnească în Duhul”, fiind sfătuiți să stea acolo unde se află și să se „îmbibe” cu Duhul, în timp ce echipele de mijlocitori se roagă pentru ei din nou și din nou. Au loc diferite manifestări care au cuprins mii și mii de vizitatori la biserica din vecinătatea aeroportului din Toronto – râs necontrolat, numit și „beția în Duhul”, plânset puternic, căderi la pământ, convulsii și tremurat, sărituri și țopăituri, strigăte și răgete, lătrat sau grohăit ca porcul, vedenii, prorocii, etc. Sunt rapoarte prin care femei căzute la pământ trec prin dureri și manifestări similare nașterii. Sunt îndemnate să „nască”, probabil noua ungere sau manifestare pe care o experimentează.
După aproximativ 6 luni de la începutul „trezirii râsului” din Toronto, numărul celor care participaseră la întruniri a depățit cifra de 50.000 de credincioși. Mișcarea a atras atenția mediilor de informare în masă, ea devenind curiozitatea buletinelor de știri și a paginilor ziarelor. Evident că atracția principală au fost întotdeauna manifestările bizare ale celor „băuți la bodega lui Ioel”. Descrierile ziarelor abundă de o terminologie inexistentă până acum în legătură cu biserica creștină, cum ar fi „menajerie”, „grădină zoologică” etc.
Să avem oare de-a face într-adevăr cu o „trezire a râsului”, sau să fie vorba doar de „râsul unei treziri”, o trezire a lumii prin râs, sau o trezire de râsul lumii?
Ceea ce distinge fenomenul de la Toronto de alte experimente de acest gen, sunt de fapt două inovații. În primul rând râsul necontrolat, isteric ce însoțește întrunirile de la Toronto. Dacă altă dată, pe vremea lui Wesley el a fost catalogat ca o influență străină, demonică, el dispărând imediat ce Wesley s-a rugat pentru victimele lui, acum râsul isteric este considerat o „beție sfântă”, cel căzut pe jos în convulsiile lui fiind îndemnat să bea în continuare din „fântâna lui Ioel”. O a doua caracteristică a acestei „treziri” este că oamenii umblă prin sală scoțând sunete animalice, în special lătrat de câine și răgete de leu. Dacă răgetele de leu sunt văzute ca manifestări ale „Leului din Iuda” (Domnul nostru Isus Christos), pentru lătratul de câine și grohăitul de porc nu ni se dau explicații.
Vezi şi ultimele noutăţi în pagina
