La începutul secolului al XX-lea, datorită invaziei teologiei liberale germane în Statele Unite ale Americii, s-a simțit nevoia unei definiri clare a credințelor pe care trebuie să le apărăm cu orice preț. Acestea au fost numite credințe fundamentale. De aici şi denumirea de fundamentalism, iar cei ce apărau aceste credințe au căpătat numele de fundamentaliști. Mai târziu, cuvintele fundamentalism şi fundamentaliști au căpătat conotații nedorite şi de aceea nu ne mai putem sluji de ele.
La începutul secolului al XXI-lea, credem că trebuie să vorbim de credințele esențiale. Aceste credințe definesc însăși esenţa noastră. Prin urmare, care sunt credințele noastre esențiale? Iată-le înșirate aici.
1.„Creştinism” înseamnă Persoana, Învăţătura şi Lucrarea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos.
2.Persoana lui Isus Cristos este definită prin aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată creația. Prin El au fost făcute toate lucrurile din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi nevăzute… Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se țin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel dintâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a voit ca toată plinătatea să locuiască în El… În El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii şi ale științei… În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveți totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri” (Col. 1: 15-19, 2:3 şi 2:9-10).
3.După ce Dumnezeu a vorbit prin profeți în Vechiul Testament, în final „ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:2). Isus Însuşi a spus: „Cuvintele pe care vi le spun Eu nu vi le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:10). Apostolul Ioan ne spune categoric: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul ( 2 Ioan v.9). Prin urmare, învăţăturile lui Isus trebuie să fie baza gândirii noastre. Numai aşa, gândirea lui Cristos este în noi (Fil.2:5). Asimilând în noi învăţăturile lui Isus ne înarmăm cu acelaşi fel de gândire ca al Lui (1 Petru 4:1).
4.În toate învăţăturile Lui, Domnul Isus a avut un singur subiect: Împărăţia lui Dumnezeu. El ne-a adus „Evanghelia Împărăţiei”, adică vestea bună că prin El a intrat în această omenire o nouă realitate: Domnia lui Dumnezeu aici pe pământ. Aceasta este o realitate în care se poate intra (Matei 11:12 şi Luca 16:16) şi o realitate care trebuie să intre în noi (Luca 17:21). Această realitate nouă în omenire este definită prin cuvintele „să se facă pe pământ voia lui Dumnezeu aşa cum se face în ceruri” (Matei 6:14). „Voia lui Dumnezeu” este definită prin totalitatea învăţăturilor Domnului Isus (Matei 7:21 şi 26).
„Evanghelia Împărăţiei” trebuie vestită la toate popoarele şi toate națiunile trebuie să fie educate să gândească şi să trăiască după învăţăturile lui Isus (Matei 24:14 şi 28:18-20). Predica de pe munte (Matei 5-7), completată prin predica de pe câmpie (Luca 6:20-49) alcătuiesc „Constituția Împărăţiei”. Când re-formulăm învăţăturile din aceste predici în concepte moderne definim „cultura Împărăţiei”.
5.Pe lângă faptul că ne-a adus învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ, Domnul Isus ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu ca fiind o Triunitate: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceste Persoane există din eternitate şi între Ele sunt relații desăvârșite de bunătate, de iubire şi de dăruire de Sine pentru Ceilalţi. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a recepta în noi şi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, cu scopul de a învăţa să fim ca Ei în bunătate, în iubire şi în capacitatea de a trăi pentru Dumnezeu şi pentru semenii noștri. Nu putem aștepta să locuim cu Sfânta Treime în viaţa de dincolo dacă nu acceptăm şi nu învățăm să trăim în unire cu Ei aici şi să devenim ca Ei aici.