După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

duminică, 9 noiembrie 2014

Pastor Cristian Șoimaru: Apel către românii din diaspora

Românii din străinătate au un rol decisiv și în alegerile prezidențiale din acest an. De aceea vă rog să vă planificați să participați la votul din 16 noiembrie la secțiile de votare din țara unde vă aflați și să dați un vot pro Iohannis, deci contra lui Ponta.

În cele ce urmează vreau să vă ofer mai multe explicații și informații despre acest apel către voi.

În 7 zile România își va alege un nou președinte, cea mai importantă poziție de putere și vizibilitate in statul român. Felul de justiție, de politică externă sau de poziționare pe care le vom avea ca țară depind într-o mare măsură de persona care va fi aleasă în funcția de președinte la alegerile din 16 noiembrie.

În link-ul de mai jos găsiți lista cu toate secțiile de vot din străinatate. Știu că mulți dintre voi va trebui să parcurgerți o distanță considerabilă până la cea mai apropiată secție de vot și să stați ceva la coadă până vi se va permite exercitarea dreptului de vot. Dar se merită, iar prezența voastră masivă va transmite un semnal clar care nu va putea fi ignorat.

Mulți ați auzit despre opreliștile pe care le-au avut mulți români care au dorit să voteze în primul tur al alegerilor în diverse orașe mari din vestul Europei. Numărul insuficient de cabine/ștampile de vot nu a fost doar rezultatul incompetenței unor funcționari, ci și o tactică de limitare a votului din partea cetățenilor care nu sunt fani PSD. Avem ocazia ca în 16 noiembrie să nu cădem în capcana delăsării și apatiei, ci prin mobilizarea noastră să facem o surpriză frumoasă. De aceea vă rog să mergeți la vot cât mai repede posibil pe parcursul zilei de votare și să nu vă dați bătuți dacă trebuie să stați ceva timp la coadă. Atașat acestui email puteți găsi și o imagine cu declarația tipizată ce trebuie completată pentru ca să puteți vota. La anumite secții completarea greoaie a acestor formulare (introduse parcă voit pentru a decuscuraja pe unii de la vot) a dus la anumite întârzieri în 2 noiembrie. Dar românii sunt bătăioși și inventivi, căliți în lupta cu birocrația (de pe timpul lui Ceaușescu și a “tranziției”). Așa că vă rog să printați și să completați formularul respectiv ca să-l aveți la voi când mergeți la vot, dar fără a-l semna (semnătura se dă în secția de votare, în fața unui membru al biroului electoral).

Ca să puteți vota în 16 noiembrie aveți nevoie de un act de identitate valid emis de autoritățile române. Deci, mergeți la vot cu un buletin/carte de identitate sau cu pașaportul românesc valabil.

Mulți dintre voi știți déjà despre prim-ministrul Victor Ponta și de ce nu este adecvat ca el să fie ales președinte al țării. Pe scurt, vreau să menționez motivele principale pentru care opțiunea Ponta este una chiar nefericită pentru România:

1. Atitudinea și gesturile sale față de domnia legii și independența justiției sunt de natură a ne provoca temeri justificate. A declarat că vrea să schimbe conducerea și activitatea DNA (procurorii care investighează cazurile grave de corupție și care au dovedit o buna eficiență în ultimii ani), a dat ordonanțe de urgență și a promovat proiecte de legi dubioase care încalcă principiile și prevederile democratice și constituționale, a promovat mai ales oameni nepotriviți și docili în funcții cheie (Procuror General sau Avocatul Poporului).

2. Prin activitatea sa profesională, politică și de când este prim-ministru Ponta s-a dovedit a fi un personaj alunecos, care minte adeseori, plagiator dovedit, superficial și incompetent.

3. Ponta este susținut și promovat în aceste alegeri mai ales de oameni care reprezintă partea întunecată a puterii. Printre aceștia se remarcă politicieni corupți și anchetați (gen Dragnea, Șova, Mazare sau Duicu), combinatori politici care au tot făcut jocurile de putere în acesti 25 de ani (Hrebenciuc, Ilie Sârbu - care-i este și tată socru, Ioan Rus) sau “afaceriști” (cu banii statului) care doresc mai multe putere și influență (gen Sebastian Ghiță sau Dan Voiculescu) și, nu în ultimul rând, protectorii săi politici (Adrian Năstase și Ion Iliescu).

4. Victor Ponta s-a arătat mai degrabă interesat de o apropiere de China, decât de o consolidare a parteneriatului strategic cu USA și de conlucrarea bună cu partenerii tradiționali ai României.
Iohannis, contracandidatul lui Ponta în turul 2, este omul de votat în 16 noiembrie. Nu este un om politic ideal, dar prin ceea ce făcut ca primar al Sibiului (de 14 ani), prin activitatea sa publică și prin stilul personal serios s-a dovedit a fi un lider eficient, echilibrat și cu mai mult respect față de oameni, legi și valorile democratice.

Atunci când am făcut referire la rolul decisiv pe care voi, românii aflați în străinătate, îl aveți și în alegerile din această lună nu mă gândeam doar la votul direct pro democrație și stat de drept pe care îl puteți exprima în 16 noiembrie, ci și la influența pozitivă pe care o puteți exercita față de rudele și prietenii din țară. De aceea ar fi util ca în zilele următoare să contactați bunicii, părinții, unchii, colegii de școală și prietenii din țară pentru a-i ruga să participe la votul din 16 noiembrie și să voteze pro Iohannis, opțiunea decentă pentru cei care vor ca România să fie o democrație constituțională și nu una “originală”.

Prezența voastră masivă la votul din 16 noiembrie va trimite un semnal puternic și către parlamentele și guvernele țărilor în care vă aflați privitor la desfășurarea procesului electoral din țară și despre năzuința noastră de a fi tratați cu respect și de a aparține unui națiuni libere și civilizate, și nu unei populații manipulate cu “ulei și zahăr”. E o ocazie ideală pentru a da semnale lumii că românii nu ies în evidență doar prin fapte reprobabile (după cum suntem prezentați adeseori), ci printr-un spirit civic redescoperit.

Vă invit să vizionați și filmulețul - de duminică - de la acest link despre felul în care se votează în anumite sate din România în care diverși “baroni” și rețele locale pervertesc procesul democratic. Nu ar fi păcat ca astfel de manevre să decidă votul pentru noul președinte în timp ce voi ați fi descurajați să participați la votul decisiv din 16 noiembrie?!

Mulțumesc pentru atenție și pentru că veți pune și voi umărul la acest efort civic național în 16 noiembrie. Dacă considerați potrivit, vă rog să împărtășiți acest mesaj și cu alti români din Diaspora.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Cu prietenie,

☉ Conferința "Bucuria de a conduce familia și biserica" la Susani, județul Timiș


Noutate editorială: "Cornilescu - Din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi”


Sursa: AICI

Judecătorii din SUA renunţă la slujbe şi carieră pentru credinţa lor

Încă patru judecători din Carolina de Nord şi-au dat demisia din cauză că au refuzat să oficializeze nunţi între persoane de același sex.

      Pe data de 10 octombrie 2014 în Carolina de Nord a fost legalizată căsătoria gay. De atunci, şase judecători au refuzat să oficializeze aceste „căsătorii”. Ei au declarat că nu vor să meargă împotriva credinţei lor creștine și nu pot oficializa căsătorii între persoane de acelaşi sex.

     Săptămâna trecută judecătorul Rockingham County, judecătorul Ioan Kallam Jr. și judecătorul Gilbert Breedlove au demisionat din funcție din cauza legalizării căsătoriilor între homosexuali. Imediat mass-media a descoperit că încă cel puţin patru judecători au făcut acelaşi lucru.

    Toţi cei şase judecători: Kallam, Breedlove, Bill Stevenson (Judecătoria din Gaston), Tommy Holland (Judecătoria din Graham), Gayle Myrick (Judecătoria din Union) și Jeff Powell (Judecătoria din Jackson) declară că așteaptă îndrumarea Lui Dumnezeu în ceea ce priveşte viaţa şi cariera lor de acum înainte.

      Căsătoria cuplurilor gay a devenit legală în 30 de state, după decizia Curţii Supreme din USA. Stevenson este cel mai recent judecător care a demisionat din funcție tot datorită acestei legi. Deși tocmai acum a fost făcut public adevăratul motiv al demisiei sale, el a demisionat încă din data de 16 octombrie 2014, după doar 6 zile de la intrarea în vigoare a acestei legii. „A fost ceva ce trebuia să fac din conștiință”, a declarat Stevenson pentru un cotidian afiliat la NBC. „Nu am putut să încalc poruncile Domnului şi să oficializez căsătorii între persoane de acelaşi sex, nu am putut să fac asta. La ce-i ajută unui om să câștige toată lumea, dar să-și piardă sufletul?”, a declarat Stevenson.

    Deși Stevenson a fost judecător doar un an și jumătate, el nu este îngrijorat de faptul că și-a pierdut locul de muncă (plătit cu mai mult de 50.000 de dolari pe an), după cum a relatat ziarul Winston‑Salem.

    În vârstă de cincizeci și opt de ani, judecătorul Holland, care este, de asemenea, baptist, a spus că știa că va trebui să demisioneze de îndată ce va primi un memoriu din partea statului în care se spune că magistrații ar trebui să aplice noua lege referitoare la căsătorie, indiferent de ce vor ei și de convingerile lor personale cu privire la căsătoria între persoane de același sex.

    „Atunci când judecătorii federali au decis că este legală căsătoria gay și în Carolina de Nord, iar una dintre atribuțiile unui judecător este de a efectua ceremonii de căsătorie, am știut că nu pot aplica această lege," a declarat Holland pentru The Christian Examiner. „E împotriva convingerilor mele. E împotriva a ceea ce spune Biblia... Am fost crescut într-o familie de creștini. Dumnezeu a avut mereu grijă de mine.”

     Myric, în vârstă de 64, a declarat, de asemenea, că nici ea nu putea merge împotriva propriilor convingeri: „Despre căsătorie eu cred că a fost rânduită de Dumnezeu între un bărbat și o femeie", a declarat Myrick pentru The Christian Examiner. „Pentru mine, să fac ceea ce statul a zis că trebuie să fac, sub sancțiunea legii, ar însemna să merg împotriva convingerilor mele, iar eu nu sunt dispus să fac asta. Vreau să onorez ceea ce spune Cuvântul Domnului."

    Powell, care este acum fost judecător în regiunea Jackson, iar în prezent este pastor la biserica Tuckasegee Wesleyan, a confirmat pentru câteva surse că el a demisionat din cauza problemei căsătoriei între persoane de același sex, dar a refuzat să comenteze mai mult.

    În timp ce acești judecători sunt doar șase din cele 670 de judecătorii din toate regiunile care servesc în Carolina de Nord, alți judecători creștini, care nu au demisionat, au declarat că nu vor pur și simplu să oficializeze căsătorii între persoane de același sex, conform legislației în vigoare, ceea ce ar putea avea drept consecință demiterea lor.

    Conform ziarului Winston-Salem, senatorul statului Carolina de Nord, Phil Berger, alături de alți 27 de republicani au solicitat Oficiului de Administrație a Instanțelor din Carolina de Nord să protejeze funcționarii de stat care refuză să participe la căsătoriile gay din cauza convingerilor religioase.

    Berger a spus, de asemenea, că va elabora un proiect de lege care va acorda protecție pentru funcționarii de stat care nu sunt de acord cu căsătoriile gay, din convingeri religioase. „Aici, în Rockingham County, forțând Magistratul Kallam să renunțe la libertățile religioase pentru a salva slujba lui este pur și simplu greșit", a spus Berger.

     Avocații căsătoriilor gay nu sunt de acord cu poziția lui Berger și susțin că magistrații trebuie să fie dispuși să susțină și să interpreteze în măsura deplină a legii.

   „În timp ce noi înțelegem oamenii având propriile convingeri religioase, noi nu credem că e vorba de discriminare religioasă. Este vorba mai mult despre magistrații care trebuie să își facă treaba lor și să respecte legea", a declarat Rick McDermott, un membru al consiliului de administrație al grupului de avocați, Equality NC, care susțin căsătoriile gay.

Surse: www.persecution.org
            www.christianpost.com
   via Agenția Kairos

Mărturie Marian Popa - De la religie la Hristos

Florin Ianovici - Mantaua lui Rut (4 Noiembrie 2014)


Vezi şi ultimele noutăţi în pagina

Știri creștine: Mapamond creștin (8 noiembrie 2014)


Din cuprins:

  • Creștinii duc Evanghelia luptătorilor de gherilă
  • Interviu cu Joshua Wong, tânărul care luptă pentru libertate în Hong Kong
  • Pastori africani spun America este într-o stare de „comă spirituală”
  • Viața își continuă ritmul în Londra în ciuda amenințărilor teroriștilor
  • Situația din Fâșia Gaza și decizia ONU - DIN JD
  • Nicolae Moldoveanu a fost în atenția timișorenilor în cadrul simpozionului Cântările Harului

Cursul "Umblarea sub ungerea Duhului Sfânt" la Oradea și București

Ellel Romania

✡ Poza și gândul zilei

Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm. (Psalmii 147:1)

NewsNet Creştin işi propune să vă amintească zilnic că Biserica trebuie să se roage pentru binecuvântarea, trezirea spirituală şi mântuirea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Prin urmare, împreună cu un gând biblic,  postăm zilnic o imagine din Israel, convinşi că şi prin acest mod inimile multor creştini pot fi (re)aprinse pentru susţinerea spirituală a aceastei naţiuni pe care Dumnezeu nu a lepădat-o nici o clipă...

Pozele sunt preluate cu aprobare din pagina de Facebook a misiunii Creştin ProIsrael.

Cu un singur click pe imagine sunteţi direcţionaţi spre poza cu dimensiunea iniţială. Pentru vizualizarea intregului album, click aiciSă vă fie cu folos!