M-am așteptat ca domnul Ponta, actualul prim-ministru, să folosească în discursul dumnealui argumentul religios pentru a-și lovi „adversarul”. M-am așteptat, dar nu pot spune că nu m-am întristat. Pentru că acest eveniment mi-a zugrăvit din nou o realitate tristă: confesiunea ortodoxă, de altfel respectabilă și cu valori adânci, e folosită de liderii țării noastre nu ca un cadru al întâlnirii omului cu Dumnezeu, așa cum s-ar dori să fie orice religie, ci drept un mijloc de manipulare a maselor. Psihologic vorbind, a te ascunde în spatele unei etichete, „eu sunt doctor”, „eu sunt politician”, „eu sunt ortodox și ortodox voi muri” denotă o mare tulburare în sfera imaginii de sine. Te așezi sub umbrela unui statut ca să te arăți mai puternic, pentru că ești un iepuraș nesigur pe tine, care tremură din toate încheieturile când e vorba de sine. Când nu te ai pe tine, când nu te simți valoros prin tine însuți, intrinsec, simți automat nevoia să pui în prim-plan titluri, onororuri, realizări, diplome (doctorate), instituții și chiar apartenența religioasă. De fapt, impozanții fanatici religioși au grave deficiențe la capitolul imaginii de sine. Pentru Klaus Johannis însă, lucrurile stau cu totul altfel. Dumnealui nu simte nevoia să pună în față astfel de argumente xenofobe. Nu epatează nici cu titlurile academice, nici nu se folosește de religie sau de etnie, terfelindu-le în jocul pervers al obținerii puterii cu orice preț; măcar că poporul german este unul dintre cele mai respectate și respectabile ale lumii, măcar că Biserica evanghelică luterană este cultul majoritar în cele mai civilizate și prospere economic state ale lumii, cele nordice. Domnul Johannis nu amestecă politicul cu religiosul din bun-simț, din corectitudine și principialitate. Când vine la mine un pacient nu așteaptă un discurs politic sau religios, vine să-și afle vindecarea. Aceleași așteptări le am și eu, alegătorul, de la un om politic: nu mă interesează religia domnului Ponta, nici la ce biserică merge duminica, dacă o face vreodată în afară de perioada campaniei electorale. Iar dacă se și mai laudă cu mirobolanta-i identificare cu nația română și cu cât e de spiritual, începe chiar să devină deranjant pentru mine. Am avut, de la căderea monarhiei încoace, numai președinți români și ortodocși. La ce ne-a folosit? Nu îi votez religia în care este, nici nu-i pot acorda un vot pentru că este născut român. El e acolo să mă reprezinte ca om politic, nu să mă evanghelizeze sau să mă „românizeze” mai mult decât sunt. Nu sunt, pentru mine, etnia și religia argumente valide. Din contră, aducerea lor în discuție e o frapantă deraiere de la normalul funcției la care un om politic aspiră.
Dar dacă tot e să vorbim despre confesiunea evanghelică luterană, haide s-o facem! Dintr-o perspectivă corectă și documentată istoric și teologic, nu din bârfe și lozinci animate de o încăpățânată și mândră rezistență la schimbarea-n bine, veche meteahnă de neam. E chiar așa o crimă să fii evanghelic, protestant (sau „neoprotestant”, ca să-l citez pe domnul premier, în dezinformata-i confuzie între culte :) )? Ce este Biserica evanghelică din România? Ce valori aduce cu sine?
1. Biserica evanghelică luterană este o biserică creștină. Face parte din aceeași religie, religia creștină, cu bisericile ortodoxe, catolice, protestante și protestant-revizioniste. Crede în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treime Sfântă și nedespărțită. Crede în Isus, Fiul lui Dumnezeu, nașterea Lui din Fecioară, moartea Lui pe Cruce, învierea din morți, înălțarea la dreapta Tatălui, mijlocirea pentru noi, revenirea în slavă spre înnoirea tuturor lucrurilor. Crede în Rai și Iad, mântuirea tuturor celor care s-au născut din nou, primindu-L pe Isus în viețile lor ca Mântuitor și Domn.
2. Biserica evanghelică luterană are minunate lăcașuri de cult, edificii de o monumentală valoare, unele dintre principalele atracții turistice ale străinilor veniți să viziteze Ardealul. Simplitate și profunzime, solemnitate și căldură, forme și fond, înălțime și apropiere, sunt doar câteva elemente ce descriu felul în care creștinii luterani au știut să-și trăiască credința și să o exprime în toate modurile, inclusiv vizual.
3. Biserica evanghelică luterană este o platformă de dialog și de întâlnire între confesiuni diferite și religii diferite. Posibil să-i reproșezi unele lucruri instituției Bisericii luterane. Unde este om, nu se poate să nu existe și greșeală. Dar un singur lucru nu-i poți imputa: fundamentalismul. Creștini de diverse orientări se întâlnesc adesea, la rugă pentru reconciliere și unitate în diversitate, în lăcașurile de cult ale Bisericii evanghelice. În niciun caz, nu vei auzi, cum au unele culte obiceiul a spune, că numai protestanții sunt buni și că ceilalți sunt răi, că numai luteranii ajung în Cer, iar ceilalți, de alte confesiuni, sunt sortiți Iadului. Un luteran te va considera întotdeauna fratele său de credință, uneori chiar când tu nu ești dispus la o asemenea apropiere.
4. Biserica evanghelică luterană ajută oameni de pretutindeni, fără a ține seama de etnie sau denominație. Asociații pentru alcoolici anonimi, pentru bolnavii de cancer, pentru persoanele cu dizabilități fizice și psihice, pentru cazurile sociale – sunt multe lucruri mari, făcute cu smerenie, departe de ochiul presei, de o mână de oameni, sași evanghelici, dedicați slujirii semenilor.
Lista ar putea continua, dar mă opresc aici. De o jumătate de mileniu, Biserica evanghelică din România dă mărturie despre sine. Evident, în spiritul civilizației spiritualității occidentale, o face cu delicatețe, discreție și respect pentru celelalte biserici. Klaus Johannis nu are de ce să se considere rușinat de apartenența-i confesională. Din contră. În tainica-i întâlnire cu sine, poate își iubește denominația și se simte bucuros de formarea-i creștin-evanghelică. Și eu nu-l pot învinovăți pentru asta. Din contră. Mă simt bucuros pentru dumnealui. Dar, încă o dată o spun, îl apreciez pentru că-și știe atribuțiile, responsabilitățile și limitările funcției. Nu am nevoie de un președinte „român”, „italian” sau „francez”. Nici de un președinte „ortodox”, „catolic” sau „baptist”. Am nevoie de un președinte care să-și cunoască fișa postului și să-și facă treaba. Alte aspecte, ce țin de exterior, nu mă interesează, câtă vreme interioritatea dumnealui inspiră încredere și conferă garanții. Klaus Johannis e evanghelic. Și ce dacă?
Andrei Pătrîncă,
Medic psihiatru, Consilier analitic-existențial
