După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 9 iulie 2014

Peter Rong la Biserica Elim Ploieşti


Vezi și articolul 


Biserica africanilor baptişti din Bucureşti

Notă: Articolul a apărut in revista Dilema Veche in luna ianuarie 2010, unde poate fi citit integral numai cu logare!

Cum faci dreapta din Piaţa Giuleşti, dai peste o clădire cu un etaj, pe a cărei culoare galben-pai iese în evidenţă o cruce mare, maro. O cunoştinţă din zonă mi-a spus cîndva că vede duminical adunîndu-se acolo „nişte negri. Habar n-am ce este, cîteodată, cînd trec pe lîngă ea, se aud cîntece din alea de-ale lor, religioase, cum sînt prin filmele americane, deci poate să fie o biserică. Sau o fi vreun consulat african? Deşi, ce să caute un consulat prin zona asta?“. 


Într-o duminică, la prînz, misterul a fost elucidat pentru mine. Biserica baptistă „Spiritual Revival Church“ are un spaţiu pentru credincioşii români, la etaj. La parter, se poate întîlni una dintre cele mai neobişnuite comunităţi religioase din Bucureşti.

Un grup eteroclit
Liderul ei spiritual este un sudanez – pastorul Peter Rong. Un bărbat înalt, longilin, cu o fervoare religioasă ieşită din comun. Plecat din ţara natală în urmă cu 17 ani şi rămas de atunci în România. A absolvit teologia la Institutul Baptist din Bucureşti şi aici a întîlnit-o pe viitoarea sa soţie, româncă, studentă la asistenţă socială în acelaşi institut. S-au căsătorit şi au doi copii. Refugiat el însuşi, pastorul a lucrat o vreme în Centrul pentru refugiaţi din Bucureşti. Aici a desfăşurat şi activitate de misionariat, care nu s-a limitat la spaţiul centrului: a continuat-o de cîte ori avea legătură cu organizaţii pentru imigranţi şi refugiaţi. A mers şi printre românii şi romii din Giuleşti. Aşa se face că acum comunitatea este formată, pe lîngă africanii majoritari veniţi din Congo, Camerun, Coasta de Fildeş, Angola, Sudan, Etiopia etc., din sîrbi, sri-lankezi, români, romi, americani care lucrează în Capitală – şi, probabil, dacă ai căuta mai în detaliu, lista poate continua. Nici că se poate imagina grup mai eteroclit din punct de vedere rasial şi cultural. Paradoxul este – cum aveam să constat – că acest grup e cum nu se poate mai unit, iradiază o atmosferă ce se poate numi, fără exagerare, de familie. O adunare care s-ar fi putut transforma uşor în Turnul Babel a reuşit să păstreze caracteristicile unei comunităţi.
Slujba multilingvă
Slujba, lecturile biblice şi imnurile religioase sînt oficiate în română, engleză, franceză şi lingala – una dintre cele cinci limbi oficiale din Congo. În mod ciudat, trecerea de la o limbă la alta se petrece totuşi firesc, fiindcă oamenii s-au obişnuit cu această desfăşurare. Pastorul vorbeşte de obicei în engleză, pentru grupul de africani anglofoni, este tradus de un asistent român, iar congolezii (cei mai numeroşi dintre africanii veniţi în România) se ocupă de partea franceză şi lingala, secondaţi în aria francofonă de ivorieni. Copiii albi mai mari supraveghează bebeluşi negri – şi viceversa. În mini-orchestra de tobe, două chitare şi sintetizator cîntă doi adolescenţi romi şi doi adulţi negri. Alături de ei, sînt prezenţi întotdeauna 4-5 cîntăreţi veniţi dintre credincioşii din sală, o formaţie de obicei cu o componenţă jumătate albă-jumătate neagră. Printre interpreţi – cunoscuta moderatoare TV de origine congoleză Mbela Nzuzi, care vine alături de soţ şi cîţiva prieteni. Mbela a avut o formaţie de muzică africană cu membri refugiaţi de pe continentul negru, vreme de cîţiva ani. Aceasta s-a desfiinţat – dar lidera continuă să cînte, cînd are ocazia, la biserică.
Refugiaţii

Pastorul Daniel Brânzei răspunde acuzațiilor

"Ha, ha, Ha! Cred că în România se suferă grozav de o nouă maladie: conspiraționismul (sau conspiraționalismul?). Eu am citit postul amintit mai sus în biserică, pentru ca să se poată bucura de el toți cei ce s-au rugat pentru mister C, atunci când a venit pe la noi. Singura legătură pe care o am cu CFR-ul este aceia de la Căile Ferate Române … sau, mă rog, cu Rapidul.
Ha, ha, ha! Iertați-mă, dar nu mă pot opri din râs. Dacă vă luați chiar în serios cu ceea ce ați scris unii mai sus, voi începe să scriu doar în limba engleză. Înseamnă că România este dincolo de orice speranță de ,,normalitate“.
Marinel, sper că există o mare doză de umor voluntar și de ironie în ceea ce spui că bănuiești. Altfel este o întreagă tevatură care seamănă ca două picături de apă cu ,,Conu Leonida față în față cu reacțiunea“ sau cu acel explicativ de final: ,,E lăsata, secule!“ România este o țară uitată de lume de la marginea civilizației. Chiar crezi că se merită ca ,,cineva“ să aloce resurse și personal pentru distrugerea ei? Mai este ceva de distrus? Mai sunt doi oameni care să gândească și să acționeze la fel. Mai este cineva care să aprecieze sincer ceva în România?
Răzvan, regret părerile bune despre mine pe care nu le-am validat și pentru care m-am retras din dialog. Se vede că nu am nici o șansă să revin. Domnul cunoaște inima fiecăruia dintre noi.
Cu ceilalți nu vreau să intru în dialog. M-au încercat un timp pe blog și, vorba lui nenea Richard când era bolnav la pat, le-am spus că nu sunt acasă.
… Și totuși, mai lăsați-mă o dată să râd cu poftă … Bine a zis cine a zis: ,,Lumea e simplă pentru oamenii simplii și complicată doar pentru ceilalți“
Pentru documentare: cunosc familia Mocanu de când eram pe la Bacău, păstor fără recunoaștere la o adunare fără recunoaștere. S-a botezat când eram eu acolo. O familie respectabilă și acolo și în USA. Clement a luat-o prea sus și așteptăm (familia lui și cu mine) să revină le cele smerite și să se gândească la mântuirea sufletului. A fugit din România ascuns într-un transport de la fabrica de confecții. L-am sponsorat din Italia unde a ajuns mai mult mort decât viu. Un om foarte harnic și priceput, ca toți ceilalți din familie. A ajuns foarte repede unul din cei mai căutați contractori din aria San Francisco. El i-a făcut casa lui Irinel și tot el ne-a plătit sejurul la hotelul din Tahoe Lake.
Toate acestea au o explicație prozaică, fără organizații secrete și fără legături obscure cu rețele comuniste și masonice.
Lăsați-mă să fiu ceea ce sunt: un neînsemnat român pribeag prin America și dornic să-i călăuzească spre cer pe cei din jur. Nu mă băgați în nu știu ce combinații malefice mondiale sau cel puțin … transatlantice.
Lucrarea mea la Christian Aid for Romania m-a pus în postura unui om de legătură cu cei de acolo. Atât. Alții au făcut mult mai mult și mult mai bine pe această relație. Osteneala lor, a lui Silvia Tărniceriu, a lui Viorel Clintoc, a lui Elena și Cornel Mârza, a lui Viorel Ursache din București, a lui Cristian Bădeliță și a tuturor celor de la Suceava nu va putea fi răsplătită decât de Dumnezeu ,,în ziua aceea“. Eu doar am ținut locul fratelui Petru Popovici care m-a rugat să fac parte din bordul lui Christian Aid pentru că dânsul era prea bătrân și prea ocupat ca să le facă pe toate. După câte aud, s-ar putea ca mister C să fie botezat de fratele Vasile Taloș. Sper să nu-l băgați și pe el sub lentila bănuielilor voastre obsesive.
Ha, ha, ha! Îmi este foarte greu să mă opresc din râs. După ce termin de scris am să mă duc să mă uit în oglindă ca să văd și eu cum arăt de am putut să fiu bănuit că aș fi o persoană așa de importantă, cu legături … care se leagă … și care leagă. Doamne, iartă-mă că glumesc cu seriozitatea voastră.
Și eu scriu cărți, dar n-am crezut că, dialogând cu voi, intru într-un roman polițist, plin de fantezie și cu tente științifico-fantastice. Credeți ce vreți, dacă ceea ce credeți vă face să vă simțiți mai bine, mai importanți și să aveți o părere mai bună despre voi, arbitrii tuturor celor ce se petrec sub soare și judecători care s-au deslănțuit înainte de … Judecată. Probabil că batjocorind pe unii din cei mari, vă credeți cel puțin la nivelul lor. Este și aceasta o refulare psihologică a celor nerealizați. Eu vorbesc de jos, din smerenie, când amintesc de Rick Warren, de John MacArthur și de alți lideri din lucrarea lui Dumnezeu de aici.
Vă las o temă de meditație: România nu are nevoie să fie atacată și coruptă din exterior. Cel mai mare pericol care o paște este acesta: să fie lăsată pe mâna … românilor (vezi și alegerile prezidențiale care vor veni …). 
Doamne ajută!”
- DANIEL BRÂNZEI, PASTOR ROMÂN DIN CALIFORNIA.
Sursa: AICI
Vezi și articolul:

Daniel Brânzei: Mister „C” se botează !!!

Florin Ianovici: Adio excepționalului! Bun venit obișnuitului!

Excepționalul!

Vas de cinste, mireasmă de viață, lumina lumii, sarea pământului, cetățeni cerești, ambasadori ai harului, toate acestea definesc excepționalul.

Cred că există diferențe între oameni, diferențe datorate înzestrărilor genetice, datorate mediului educațional și bunăstării materiale, contextului social și cultural.

Dar mai mult ca orice cred în schimbarea dată de pocăință. Cred că orice om care s-a pocăit devine purtătorul unui destin unic și excepțional. Cel născut din Dumnezeu dobândește natura lui Dumnezeu care înseamnă măreție, înțelepciune sau într-un cuvânt: extraordinar.

Lipsa extraodinarului, a excepționalului e de fapt rezultatul unei pocăințe care a început să șchioapete. Extraordinar nu înseamnă spectaculos, nu înseamnă vedetism ci înseamnă răspuns dumnezeiesc în pământescul luptelor noastre.

Lipsește măreția, lipsește exclamația de uimire pentru că deși rânduiți unui destin de excepție practicăm o pocăință de duzină. Cred că oricine practică o pocăință biblică – rugăciune, lepădare de sine, urmarea crucii lui Hristos, strângerea Cuvântului sfânt în inimă, părtășia frătească, frângere pâinii, slujirea Lui – rodește în extraordinar, trăiește în extraordinar, devine extraordinar…!

Obișnuitul!

Mă uit la răspunsurile pe care credincioșii le dau vieții și nu pot să nu gândesc cu tristețe: adio excepționalului, bun venit obișnuitului!

Când pocăința înseamnă supraviețuirea de pe o zi pe alta, cănd pocăința înseamnă frică de necazuri, cănd pocăința înseamnă rutină și lehamite, când pocăința însemnă doar privirea spre sine toate acestea înseamnă obișnuitul!

În pestrițul lumii noastre credinciosul obișnuit nu iese în evidență, nu strălucește, nu înfioară, nu uimește, nu îți taie respirația. Și toate acestea se datorează unei pocăințe care nu a fost înțeleasă pe deplin.

Mediocritate!

Dar mai grav ca obisnuitul credinciosului este faptul că au început să apară norii mediocrității. Credinciosul mediocru iese în evidență, din nefericire, prin absurdul felului său de a fi, prin stupiditatea unor afirmații și o ,,gândire‘’ care te blochează și te face să fugi cât te țin picioarele. Mediocritatea are pretenții, e sonoră și nu tace, îți dă lecții și te pândește cu un ochi critic. Ea apare atunci când ,,pocăința’’ este de fapt o înșelăciune a celui rău. E o pocăință fără cruce, fără Damasc, fără Tabor.

Între extraordinar, obișnuit și mediocru stă un singur cuvânt: pocăința!
Prezența pocăinței aduce extraordinarul, șchiopătarea pocăinței ne ține în obișnuit iar falsa pocăința naște mediocritatea.

Să fim pocăiți!

Botez la Biserica Baptistă Fibiş, judetul Timiș


Duminica, 13 iulie 2014, de la ora 14:45, Biserica Crestina Baptista din localitatea Fibis,organizează un serviciu special de botez nou-testamental, pentru cei care și-au predat viața Domnului Isus și care își vor mărturisi credința și experiența întâlnirii cu Domnul Isus și în apa botezului. 

Invitati speciali: tenorul Zah Daniel si solistul Otto Pascal.
Sursa: AICI

Conferinţa Judeţeană de Tineret cu Luigi Miţoi la Deva


Tinerii din bisericile penticostale din Deva te invita cu mare bucurie la un eveniment pe care il asteptam de mult. Invitatia este pentru toti, in cat mai mare numar, tineri (si nu numai) din tot judetul Hunedoara, dar si din imprejurimi.

Pastorul Luigi Mitoi din Chicago USA este impreuna cu noi si va tine o conferinta structurata pe trei sesiuni despre un subiect foarte important pentru tinerii de azi. Tema principala a conferintei va fi "Puritate si Casatorie"

Inchinare: Grupul de tineri de la Betania, impreuna cu tinerii din toate bisericile Penticostale din Deva.

Sâmbata, 19 iulie 2014
ora 10:00 - 11:00 Timp de Lauda si Inchinare
ora 11:00 - 14:00 - Conferinta Pasor Luigi Mitoi - structurata pe trei etape cu cate o scurta pauza intre ele.
ora 14:00 - 15:00 - PAUZA
ora 15:00 - 17:00 - Conferinta pentru familiile "Familia dupa modelul Creatorului" - Pastor Luigi Mitoi

Locatia: Biserica Penticostala Betania Deva, Strada Valeriu Braniste nr.4

Iosif Ţon la Cluj-Napoca

Centrul Creştin “Caleb”, 
Piaţa Mihai Viteazul (Complexul Leul, Etajul I), 
Cluj-Napoca

Joi, 10 iulie 2014, orele 18:00

Transmisie live: AICI

Noutate editorială: “O ţară ideală” - de Iosif Țon

Din Cuprins:

◊ Solutia la problema omenirii
◊ Utopie?
◊ O noua epoca in istorie
◊ Cultura Imparatiei lui Dumnezeu
◊ Preotia tuturor credinciosilor
◊ Rolul nostru in eradicarea saraciei
◊ Iertarea de pacate
◊ Plan de actiune
◊ Pentru cei ce spun ca nu se poate
◊ Cunoasterea personala a lui Dumnezeu
Premisa, ideea centrala si concluzia principala a lucrarii de fata ar putea fi sintetizate astfel: Imparatia lui Dumnezeu reprezinta o entitate deja instalata pe pamant de Isus din Nazaret. Ea este instaurata, intr-o prima faza, in individ, dar tinta finala este crearea unei societati ideale in care intreaga umanitate devine asemenea comunitatii care este in ceruri. Cei care au deja Imparatia in ei devin "lucratori cu Dumnezeu", contribuind la edificarea Imparatiei in familie, in comunitate, in intreaga societate.
E interesant de remarcat ca Iosif Ton a scris aceasta carte cu gandul la Romania. El nu se indoieste de faptul ca doar Dumnezeu o mai poate salva. De cateva decenii, aceasta tara traverseaza o criza grava, care nu e doar criza financiar-economica, proprie intregii lumi, ci o criza a fundamentelor, o criza a sensului, o criza a valorilor, adica, in ultima analiza, o criza spiritual-morala.
Solutia propusa de Iosif Ton pentru iesirea din aceasta criza, care nu este, desigur, doar a Romaniei, ci si a Europei si a lumii intregi, este Isus Cristos. Isus Cristos reprezinta, de altfel, solutia tuturor crizelor cu care se confrunta lumea postmoderna, lumea in care traim.
Vasile Boari

Coreea de Nord: Turist arestat după ce şi-a uitat Biblia în camera de hotel

 Un cetățean american a fost arestat şi trimis în judecată în Coreea de Nord, sub acuzaţia de „săvârșire de acte ostile împotriva statului Coreean”. Jeffrey Fowle, în vârstă de 56 de ani, a fost reținut de autorităţi, după ce, aparent, a lăsat o Biblie în camera lui de hotel în timpul unui circuit prin țară.

Agenţia de Ştiri a Coreei de Nord (controlată de stat) a declarat că investigațiile și declarațiile personale oferite de Fowle au confirmat suspiciunile cu privire la comportamentul lui, deși s-au abținut să ofere alte detalii.

   Cu toate acestea, oficialii au confirmat că Fowle, un creștin devotat, a fost investigat pentru acte care sunt „în contradicție cu scopul unei vizite turistice", deși familia sa din SUA a precizat, în mai multe rânduri, că nu se află în Coreea de Nord în scopuri misionare.

  Considerată de marea majoritate ţară atee, Coreea de Nord a fost descrisă de către Eric Foley, co-fondatorul organizaţiei Seul-SUA, o organizaţie dedicată sprijinirii creștinilor „subterani” nord-coreeni, ca „una dintre națiunile cele mai religioase de pe pământ”.

   Reverendul Eric Foley explică faptul că Coreea de Nord – care se află de 12 ani la rând în vârful listei de persecuție creștină World Watch List Open Doors – „este o națiune unică... prin faptul că este singura naţiune care a existat vreodată ce are drept temelie denaturarea credinţei creştine”. „Kim Il-Sung (primul președinte al Coreei de Nord, bunicul lui Kim Jong-un) a fost crescut într-un cămin creștin și, ca un rezultat al expunerii sale la credința creștină, a ajuns la concluzia că sistemul închinării creștine – întâlnirea săptămânală a membrilor, devotamentul complet și total pentru divinitate și imnurile creştinilor – ar putea fi adaptate la o religie de stat, care în Coreea de Nord este cunoscută sub numele de Juche. În această religie de stat este esențială venerarea şi preamărirea familiei Kim", a declarat Eric Foley într-un interviu recent pentru Christianity Today.

   Pin urmare, creștinismul este perceput ca o „provocare directă" la ideologia de stat, iar practicarea credinței este ilegală. Cei care se declară a fi creștini sunt condamnaţi la muncă în lagăre de concentrare sau chiar ucişi.

    The Independent relatează că „cele mai recente arestări rămân o enigmă pentru Washington, care nu are relații diplomatice cu Coreea de Nord și nici o ambasadă la Pyongyang.
 
             www.persecution.org
             www.independent.co.uk                            Transmis: Agenţia Kairos

Seară de evanghelizare cu Luigi Miţoi la Biserica MENORAH Caransebeş

Seară de evanghelizare 
cu Luigi Miţoi 
la Biserica MENORAH Caransebeş

Miercuri, 16 iulie 2014
ora 18.00

Luigi Miţoi la Biserica Vestea Bună Someşeni Cluj-Napoca

Biserica Vestea Bună Someşeni 
va inita la o intalnire speciala impreuna cu 
Pastorul Luigi Miţoi 
Duminica, 13 Iulie 2014, ora 09:00

✡ Poza și gândul zilei

Tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. (Deuteronom 7: 6)

NewsNet Creştin işi propune să vă amintească zilnic că Biserica trebuie să se roage pentru binecuvântarea, trezirea spirituală şi mântuirea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Prin urmare, împreună cu un gând biblic,  postăm zilnic o imagine din Israel, convinşi că şi prin acest mod inimile multor creştini pot fi (re)aprinse pentru susţinerea spirituală a aceastei naţiuni pe care Dumnezeu nu a lepădat-o nici o clipă...

Pozele sunt preluate cu aprobare din pagina de Facebook a misiunii Creştin ProIsrael.

Cu un singur click pe imagine sunteţi direcţionaţi spre poza cu dimensiunea iniţială. Pentru vizualizarea intregului album, click aiciSă vă fie cu folos!