După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 14 mai 2014

A fost ucis pastorul Emmanuel Razack, decan la Christian Faith Institute, Nigeria

Rev. Emmanuel Razack a fost pastor în Pentecostal Christian Faith Assembly, Nigeria şi decan în Christian Faith Institute.
Pastorul Emmanuel Razack se deplasa în Nigeria, în data de 11 mai 2014, între Abuja şi Jos, împreună cu alţi trei misionari: Kent, Josie şi Dr. Paul.
Soţia pastorului Kent povesteşte despre ceea ce s-a întâmplat:

“Cam la jumătatea drumului spre Jos, la 8 dimineaţa, s-a creat o ambuscadă. Teroriştii "fulani" înarmaţi cu AK47 au împroşcat vehiculele cu focuri de armă. Reverendul Emanuel, care conducea maşina, a fost lovit în ochi cu un glonte şi a murit pe loc, iar maşina, pierzându-şi controlul, a intrat într-un tufiş.
Printr-o minune, ceilalţi trei nu au fost loviţi de focurile de armă şi nici nu au fost răniţi în accident. Kent, Josie şi Dr. Paul au fost forţaţi de terorişti să iasă din maşină. Teroriştii fulani trăgeau în continuu în oameni, dar trăgeau şi în gol, ca să intimideze. Ei au furat tot ceea ce au găsit: paşapoarte, telefoane, laptopuri, portofele, cărţi de credit, bagajele... Atacatorii s-au mâniat foarte tare pe Kent că avea aşa de puţini bani la el şi au ameninţat că îl vor răpi. Kent le-a explicat că ei sunt misionari şi că nu au bani. Acest lucru i-a supărat şi mai tare. Ei au spus că misionarii trebuie să părăsească Nigeria şi au ameninţat că o să îi omoare pe toţi.
Teroriştii i-au obligat pe toţi să meargă spre nişte tufişuri. Kent şi Dr. Paul au fost primii. Ei se aşteptau să fie împuşcaţi pe la spate, dar mergeau în continuare, în auzul focurilor de armă din spatele lor. Kent a mărturisit că nu i-a fost deloc frică în acele momente, căci era amorţit, aşteptând clipa în care va muri şi sperând că familia şi echipa vor fi bine, şi sperând, totodată, că este în totalitate ok cu Dumnezeu.
Dar după ceva timp, poliţia a sosit cu un camion şi o ambulanţă, iar atacatorii au fugit. Supravieţuitorii, precum şi trupurile moarte, printre care şi cel al lui Emanuel au fost transportate.
David, fratele mai mic al lui Emanuel, a mers să dea ştirea despre moartea lui. Emanuel avea 3 copii mici: de 5 ani, 3 ani şi un bebeluş, abia născut în ianuarie. Pentru soţia lui, Joyce, aceasta este o mare încercare. Vă rog să o susţineţi în rugăciune pe ea şi familia ei.
Pastorul Emanuel Razack a fost un slujitor credincios. Emanuel a lucrat pentru Dumnezeu peste 22 de ani, a fost iubit de toţi din jur şi tot ce a făcut a fost de mare valoare.

Vă rugăm să vă rugaţi pentru Joyce şi familia îndoliată.”

Conferința Națională a Bisericii Creștine după Evanghelie la Brașov

PROGRAM CONFERINȚĂ
” PĂSTORIRE - UCENICIZARE
Grija pentru turmă, grija pentru lucrători
15 – 17 MAI 2014 BRAȘOV

Sfătuiesc pe presbiterii dintre voi, eu, care sunt un presbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită, păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.
(1 Petru 5: 1-4).

JOI,15 MAI 2014
12:00CAZAREA PARTICIPANȚILOR (Hotel)
16:30ÎNSCRIEREA PARTICIPANȚILOR (Biserica Bartolomeu)
18:00DESCHIDEREA CONFERINȚEI - Prezbiter Bartolomeu
Cântare Comună
Rugăciune
Cântare Comună (Corul)
Cuvânt Bun-Venit – Achihai Virgil
Cântare
Salut  Frații din Germania
Mesaj – Siegfried Luling
Cântare (Corul)
Mesaj  Bernd Brockhaus
Moment Rugăciune
Cântare cor (opțional)
Anunțuri organizatorice
20:00​ CINA


VINERI, 16 MAI 2014
08:30MIC DEJUN (Biserica Bartolomeu)
09:00 – 09:20   Continuarea lucrărilor conferinței
Cântare
Mesaj Rugăciune – Frate din Germania
Rugăciune
09:20 – 10:30TIMP ALOCAT FRAȚILOR DIN GERMANIA
10:30 – 11:00PAUZĂ
11:00 – 12:30SESIUNE ÎN PLEN
Bernd Brockhaus
12:30 – 15:00PRÂNZ
Invitații din Germania – vizită organizată
15:00 – 16:30SESIUNE COMUNĂ – Bernd Brockhaus
LUCRĂRILE CONSILIULUI NAȚIONAL
16:30 – 17:00PAUZĂ
17:00 – 18:00SESIUNE COMUNĂ – Harald Nikesch
LUCRĂRILE CONSILIULUI NAȚIONAL
18:00 – 19:30SESIUNI SEPARATE: ITT + Harald Nikesch
LUCRĂRILE CONSILIULUI NAȚIONAL
19:30​ CINA

SÂMBĂTĂ, 17 MAI 2014
08:00​    MIC DEJUN
08:30 – 08:45CONTINUAREA LUCRĂRILOR CONFERINȚEI
08:45 – 10:00SESIUNE ÎN PLEN – Bernd Brockhaus
10:00 – 11:00SESIUNI SEPARATE
ITT
Harald Nikesch
LUCRĂRILE CONSILIULUI NAȚIONAL
11:00 – 11:30PAUZĂ
11:30 – 13:00SESIUNE ÎN PLEN – Bernd Brockhaus
12:30 – 13:00CONCLUZII
ÎNCHIDEREA LUCRĂRILOR CONFERINȚEI
PRÂNZ
PLECARE DELEGAȚI

Pastor Nicu Butoi la Biserica Efraim Târgovişte

Duminica, 18  mai 2014, ora 10.00
 vom avea o partasie speciala cu 
Pastorul Nicu Butoi
Va asteptam! 
Invitati si prieteni, colegi de munca si rude apropriate. 
Efraim

Un nou site: Resurse Misiune

Fiind în parteneriat cu agenţiile de misiune şi organizaţiile misionare din ţară şi de peste hotare, situl www.membercare.ro îţi deschide orizonturi noi şi îţi face inima să bată o dată în plus pentru lumea misionară!

Botez la Biserica Baptistă Română Portland, Oregon

Duminica, 18 mai 2014
Romanian Baptist Church of Portland, Oregon 

Phone: (503) 785-0372 

Address:

10115 SE Stanley Ave. Portland, OR 97222
www.rbcportland.com

Pastor Sorin Ignat la Biserica Betania Drobeta-Turnu Severin

Va invitam duminica, 18 mai 2014, la ora 10.00, la Biserica Baptista Betania, sa va inchinati Domnului impreuna cu noi.

Vom avea ca invitati speciali pe fratele pastor Sorin Ignat din Curtici, impreuna cu o parte din fanfara bisericii baptiste din Curtici.

Va asteptam cu drag!!

Adi Mocan la Biserica Alfa Omega Turda


Conferința Bisericilor ADI-MER la Chianciano Terme, Italia

Despre Conferință


De mai mulți ani, bisericile din MER organizează o dată pe an această conferință pentru a avea partășie unii cu alții. Este un moment de retragere în care biserica poate sta în partășie la fiecare serviciu divin, la fiecare masă și în același hotel unde sunt cazați pentru a se cunoaște mai bine. Conferința este și un eveniment în care fiecare poate crește spiritual; momentele de studiu biblic, de închinare și de vestire a Cuvântului au fost întotdeauna binecuvântate de prezența Duhului Sfânt. Pentru cei tineri este o ocazie în care se pot cunoaște și pot lega noi prietenii. Toți cei care doresc să participe sunt invitați, indiferent de comunitățile la care apartin.

Locația conferinței, cazarea și masa participanților
(31 Mai - 2 Iunie 2014)

Conferința este organizată în localitatea Chianciano Terme (prov. Siena), va începe pe data de sâmbată 31 mai 2014, și se va încheia luni 2 iunie după masa de prânz. Programele se vor desfășura în Salone Nervi, care se găsește în Piazza Martiri Perugini - Chianciano Terme (lânga parco Aquasanta). Pentru anul acesta tema conferinței va fi din Evrei 13:8: "Isus Hristos este acelaș ieri și azi și în veci!"
Participanții înscriși vor avea cazarea și masa la hotele de 3 stele. Costul pentru întreaga perioadă este de85 €; pentru copii pâna la 3 ani este gratis dacă nu se cere pat separat de parinți iar pentru copii până la12 ani costul este de jumătate (43 €) dacă sunt cu parinții lor în cameră. 
Cei care doresc să participe la conferință fără a fi cazați la hotel sunt bineveniți, și la intrarea în sală se va cere un contribut de 5 € pentru costurile organizatorice. Pentru cine nu este cazat la hotel și dorește să servească prânzul cu ceilalți frați se pot face rezervări. 

Înscrierile se vor face prin bisericile ADI-MER, plătind un avans de 30 € la responsabilul desemnat de fiecare biserică. Pentru înscrieri individuale puteți contacta:

Termenul pentru inscrieri este 21 Mai 2014


Invitații și programul


Invitați la conferință vor fi:
  • Pastor Ioan Filip - biserica Penticostală Poarta Cerului din Timișoara | membru în comitetul executiv a cultului Penticostal din România
  • Pastor Salvatore Cusumano - biserica Penticostală ADI Roma-Casilino și Roma-via Bruzi | membru în comitetul executiv a lui ADI și profesor la Insitutul Biblic din Roma
  • Nicu si Dana Wagner - biserica Penticostală din München (Germania)
Programul în mare va fi următorul 

Sâmbată 31 mai 

14.00 - 16.00: sosirea și cazare în hoteluri 
16.30 - 19.30: Serviciu divin 
20.30: Cina 

Duminică 1 iunie 

9.00 - 12.30: Serviciu divin 
13.00: Prânzul 
16.30 - 19.30: Serviciu divin 
20.30: Cina 

Luni 2 iunie 

9.00: Serviciu divin 
11.30: Încheierea Conferinței și rămas bun 
12.30: Prânzul 

Descarcă broșura

Puteți descărca broșura cu informațiile Conferinței: Descarcă 

Conferință de tineret cu Dan Botică la Reșița


• Vladimir Pustan: Nu faceţi economie de laude!


„Ci oricine se laudă, să se laude în Domnul” – 2 Corinteni 10:17

Nu trebuie să faci facultăţi ca să înveţi să te lauzi. Dumnezeu ştie că ne place să ne lăudăm. Chiar şi cu insuccesele.

 Biblia de fapt nu ne interzice să ne lăudăm, ba chiar ne obligă. Să ne lăudăm cu ce-a făcut Dumnezeu în viaţa noastră, cu lucrările Lui minunate.

 Nu faceţi economie de laude. Înălţaţi una mare şi apoi trageţi-vă la o parte de lângă ea ca Ilie de lângă focul de pe Carmel, să se vadă doar Dumnezeu.

Vladimir Pustan

✡ EL NIFLA, Dumnezeu minunat - de Daniel Stanger (povestea unui evreu român)

Ce cuvinte pline de har pentru cei ce cred în Dumnezeu! Este oare Dumnezeul nostru într-adevăr un Dumnezeu minunat?
Conform cu ceea ce scrie în Scriptură, este: Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! (Ps.8:9)
Totul a început în urmă cu mulți ani, când am descoperit că strămoșii mei au fost din poporul ales, Israel. Am început să privesc cu fascinație tot ce însemna Iudaism, îmi plăcea să ascult muzică evreiască, să merg să ascult înțelepciunea evreiască a rabinului care învăța poporul la sinagogă. Dar mai presus de toate acestea, am început să privesc Scriptura cu alți ochi. De câte ori vedeam ceva legat de Dumnezeul lui Israel, începeam să mă gândesc și să îmi fac tot felul de scenarii în minte despre cum și unde s-a întâmplat evenimentul respectiv.
Într-o zi, citind Scriptura, am înțeles faptul că evreu fiind, aveam nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și puteam să primesc asta numai prin credință și nu prin ritualuri, nu prin jertfe, nu prin ținerea legii. În acel moment am căzut pe genunchi recunoscând că sunt păcătos și totodată invitând pe Yeshua să între și să mântuiască ce era pierdut din mine, să nu mai fiu eu, ci să fiu un evreu împlinit, odată pentru că m-am născut în poporul Său și odată pentru că am realizat faptul că Mesia a venit în persoana lui Yeshua/Isus.
De atunci am devenit alt om; am început să citesc Scriptura cu mai multă foame și dorință de a împlini zilnic ce scrie acolo. Am ajuns la profețiile care vorbeau de întoarcerea poporului Său în Țara Sfântă și am început să realizez că și eu ar trebui să mă întorc acolo unde strămoșii mei s-au născut, au trăit și unde Mesia a venit.

Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce înapoi în Sion. (Ier.3:14)
Multe lucruri mi-au trecut prin minte încât nu știam ce să fac. După ce am citit prima dată aceste cuvinte, m-am gândit mai serios și am început să vorbesc cu soția mea despre alyiah (întoarcerea evreilor în Țara Sfântă). Am început să mă rog ca Domnul să îmi călăuzească pașii și când va voi El, să ajungem acolo. Nu aveam nici o șansă din punct de vedere omenesc. Aveam serviciu și tot ce îmi trebuia în România, nu mă forța nimeni să plec, însă era ceva în mine care mă îndemna tot timpul să fac ceva în sensul acesta.
Nu făceam nimic altceva decât să mă rog și să aștept călăuzire din partea Domnului. Am venit să îmi vizitez familia de câteva ori în Israel și ultima dată când am venit am primit din nou același mesaj din partea Domnului! Am zis că trebuie să vorbesc cu soția mea și să vedem ce se poate face. Trecuseră deja aproximativ 13 ani de când Domnul îmi vorbise prima dată și acum chemarea Sa era foarte clară:
Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge și te voi aduce înapoi în țara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ți spun.” (Gen.8:15)
Am vorbit cu soția mea la telefon și i-am spus că Domnul mi-a vorbit încă o dată și trebuie să facem ceva! Imediat mi-a spus la telefon că Domnul îi vorbise și ei în aceeași zi din Ieremia 30:3 cu privire la acest aspect și că e de acord să hotărâm ce vom face pe viitor:
Iată, vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinșii de război ai poporului Meu, Israel și Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în țara pe care am dat-o părinților lor, și o vor stăpâni.”
Am venit acasă și am început să Îl lăudăm pe Domnul că e minunat și ne călăuzește!
După 10 luni eram deja în Țara Sfântă ca noi emigranți și aici începe partea a doua a călăuzirii divine când am înțeles din nou că Domnul e minunat!  Trebuia să fim introduși într-un curs de învățare a limbii ebraice și ni s-au dat două orașe să ne alegem unde vrem să ne stabilim, primul era Nazaret, al doilea era Migdal Haemek. Am îngenunchiat în fața Domnului și i-am spus: Doamne, unde vrei să mergem? Am hotărât că în prima zi vom merge și vom vizita Nazaretul, a doua zi urmând să vizităm cel de-al doilea oraș și unde ne va călăuzi Domnul, acolo ne vom opri. În dimineața următoare am citit în Scriptură, Psalmul 107:
“Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!”  Așa să zică cei răscumpărați de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului, și pe care i-a strâns din toate țările: de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la mare. Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate, și nu găseau nicio cetate, unde să poată locui. Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei. Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor; i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
Nu ne venea să credem ceea ce citeam. Domnul era pe cale să ne pregătească o cetate de locuit. În aceeași zi, în timp ce vizitam Nazaretul, ne-am găsit apartamentul de locuit și nu am putut să zicem nimic altceva decât că Dumnezeu e minunat! Nici nu am mai plecat să vizităm cel de-al doilea oraș.

✡ Poza și gândul zilei

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. (Evrei 6:7)

NewsNet Creştin işi propune să vă amintească zilnic că Biserica trebuie să se roage pentru binecuvântarea, trezirea spirituală şi mântuirea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Prin urmare, împreună cu un gând biblic,  postăm zilnic o imagine din Israel, convinşi că şi prin acest mod inimile multor creştini pot fi (re)aprinse pentru susţinerea spirituală a aceastei naţiuni pe care Dumnezeu nu a lepădat-o nici o clipă...

Pozele sunt preluate cu aprobare din pagina de Facebook a misiunii Creştin ProIsrael.

Cu un singur click pe imagine sunteţi direcţionaţi spre poza cu dimensiunea iniţială. Pentru vizualizarea intregului album, click aiciSă vă fie cu folos!