După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 21 martie 2014

Interviu cu Florin Ianovici la Nașul TV - 20 Martie 2014



Emisiunea ,,Din slujba legii, în slujba lui Dumnezeu" de la Nașul TV din data 20 martie 2014, va fi reluată  
Duminică23 martie 2014, începând cu ora 22.00!

Scrisoare misionară: Luminiţa Prisecaru, Etiopia


Dragii mei,

”La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Așa au început toate câte sunt acum în ființă, cele văzute și cele nevăzute!... Poate că obișnuindu-ne cu ideea, uităm că acest Dumnezeu este Tatălnostru, El - Atotputernicul! Devenim precum vulturul printre găini, mereu preocupați de rutina zilei și uităm că putem ”zbura”.


Vă salut călduros de pe muntele Gedole, din sud- vestul Etiopiei! Afară tocmai a început o ploaie torențială și ce frumoasă demonstrație a puterii Sale sunt tunetele şi fulgerele!


Azi am fost în casa prietenilor mei de aici, din Gedole. Familia fratelui Zacheus are cinci fete și acum m-au adoptat şi pe mine. Poimâine plănuiesc să călătoresc spre Gawwada(Ale). Acest lucru în sine e sursă de stres. Mi-am făcut obiceiul de a mă duce la această familie pentru a ne ruga împreună, înainte de a pleca la drum! Dumnezeu m-a încurajat de nenumărate ori prin intermediul lor! Îi mulțumesc Domnului pentru ei!


La stresul obișnuit se mai adaugă conflictul nerezolvat între două familii de comercianți, unul din grupul Ale, iar celălalt din grupul vecin, Konso. O neînțelegere cu privire la bani a făcut pe cel din Ale să îl omoare pe cel din Konso. A fost o crimă premeditată, făcută cu sânge rece! Ucigașul este în închisoare acum, dar conform tradiției, sângele mortului trebuie răzbunat. Vă rog să nu-i judecați prea aspru căci și în tradiția noastră europeană, răzbunarea sângelui e o temă frecventă (amintiți-vă doar de „Hamlet”, drama bine cunoscută a marelui Shakespeare). Vă pot mărturisi că e o mare diferență între a contempla aceste lucruri ca pe o ”operă de artă” și a trăi în mijlocul unor astfel de evenimente!

Conferința „Cultivarea rodniciei și longevității în lucrare” cu Dr. Paul VanValin la Brașov

După cum am anunțat deja, în perioada 24-26 aprilie 2014, Fundația BIG Impact organizează la Brașov o conferință focalizată pe creșterea calității vieții și lucrării slujitorilor creștini, eveniment la care principalul vorbitor va fi Paul VanValin.
Conferința se adresează în special cuplurilor de lucrători creștini.
Licențiat în psihologie clinică și cu un doctorat în consiliere, Paul VanValin, este președinte fondator la Eden Counseling Center și la Eden Family Institute, fiind preocupat de integrarea credinței creștine cu practicarea psihologiei. În scrierile sale cât și în conferințele susținute, Dr.VanValin atinge subiecte precum conducerea sănătoasă, căsătoria, creșterea copiilor, stresul și trauma etc. Împreună cu soția sa Becky, el prezintă o serie de seminarii pe tema căsniciei, intitulate “Back to the Garden” (Întoarcerea în Eden), atât în SUA cât și la nivel internațional.
În conferința de la Brașov, dr.VanValin se va focaliza pe subiecte legate de sănătatea fizică, emoțională, spirituală și familială a slujitorului creștin, cu scopul de a cultiva rodnicia și longevitatea în lucrare. În cadrul acestei conferințe vor avea loc prezentări dar va fi alocat timp și pentru interacțiune în grupuri mici și pentru terapie familială.
Pentru mai multe detalii despre vorbitor, puteți consulta web site-ul Eden Counseling Center.
Conferința va avea loc la hotelul „Astra”, str. Panselelor nr.2, Brașov. Costul de persoană este de 310 lei, cost care conține cazare, masă, pauze de cafea, materiale conferință, cheltuieli administrative. Pentru participare fără cazare, cu masă, costul este de 210 lei.
Detalii privind programul: AICI

Dr. Pietro Bolognesi la Vicovu de Sus

Asociația culturală Ratio et Revelatio împreună cu Biserica Baptistă din Vicovu de Sus, jud. Suceava, vă invită în perioada 24-28 martie la o săptămînă de conferințe teologice susținute de pastorul Pietro Bolognesi, pastor al Bisericii Baptiste Reformate din Padova, Italia.

Întîlnirile vor avea loc în fiecare seară de la ora 18.00 la Biserica Baptistă din Vicovu de Sus. Tema conferințelor, pornind de la textul din Faptele apostolilor, cap. 2.42-47, va fi „Ce înseamnă a fi o biserică?”
Sînt invitați toți pastorii, misionarii sau membrii bisericilor din comunitățile evanghelice zonale care doresc să aprofundeze această temă teologică ce vizează însăși existența noastră ca biserică a lui Cristos.
Duminică, 23 martie, pastorul Pietro Bolognesi va predica în Biserica Baptistă din Vicovu de Sus.
Sînteți așteptați cu drag!
Sursa: AICI

Marius Cruceru la Suceava și Botoșani

Marius Cruceru revine zilele acestea pe meleagurile frumoasei Bucovine, urmînd să slujească în biserici din județele Suceava și Botoșani.
În perioada 21 – 23 martie poate fi urmărit în zona noastră după cum urmează:
 21 martie – Biserica Baptistă Betania, Bivolărie
22 martie – Biserica Baptistă Betel, Botoșani
23 martie – Biserica Baptistă Maranatha, Suceava (dimineața)
23 martie – Biserica Baptistă Betel, Botoșani (seara)
Sursa: AICI

Vladimir Pustan: "Am 47 de ani și am ajuns să fiu doar o știre..."

Există o anume ușurare în schimbare chiar dacă e din rău în mai rău. Adesea e alinător să poți să-ți schimbi poziția ca să te doară și altundeva.
Am stat azi aproape toată ziua prin cimitir pentru că sunt zile (din ce în ce mai dese) în care te simți mai confortabil între morți decât între vii. Sau mai sigur.
Am 47 de ani și am ajuns să fiu doar o știre, dar ce mă mângâie e că știu că prostul e cel care n-a încercat în viața lui niciun eveniment.
În Franța anului 1720 a existat o lege ce spunea că un condamnat la moarte poate fi grațiat cu condiția să se căsătorească cu ștreangul de gât cu o fată mai trecută.
Phillipe Cheufferay când a văzut cine îi vine în față, uluit de urâțenia ei, a strigat călăului ”Trage iute de funie”. Mai bine mort decât cu șchioapa…
Einstein la sfârșitul vieții regreta că nu s-a făcut instalator. Există o frumusețe adâncă în aceea de a veni la ora 16 acasă, a mânca iahnia de fasole și a butona telecomanda până la miezul nopții. Sau a-ți da cu părerea despre una, despre alta pe internet.
Pe primele monede bătute în America pe o piatră scria ”Noi credem în Dumnezeu” iar pe cealaltă ”Vezi-ți de treaba ta”. Iar asta se numește progres.

COMUNICAT cu privire la pastorul Vladimir Pustan

COMUNICAT
 În sedinta din 19 martie 2014,
Comitetul Executiv al Cultului Crestin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România, conform prevederilor art. 39, alin.1, lit.”b” si “d” din Statutul C.C.P. – B.D.A.R. (editia 2008) si art. 33, lit. “d” din Statutul slujitorului bisericii, a hotarât suspendarea temporara a calitatii de slujitor în dreptul pastorului PUSTAN IOAN, pentru comportament incompatibil cu statutul de slujitor.
CONDUCEREA CULTULUI CRESTIN PENTICOSTAL


✡ Poza și gândul zilei

El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de ape. (Psalm 107:35)

NewsNet Creştin işi propune să vă amintească zilnic că Biserica trebuie să se roage pentru binecuvântarea, trezirea spirituală şi mântuirea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Prin urmare, împreună cu un gând biblic,  postăm zilnic o imagine din Israel, convinşi că şi prin acest mod inimile multor creştini pot fi (re)aprinse pentru susţinerea spirituală a aceastei naţiuni pe care Dumnezeu nu a lepădat-o nici o clipă...

Pozele sunt preluate cu aprobare din pagina de Facebook a misiunii Creştin ProIsrael.

Cu un singur click pe imagine sunteţi direcţionaţi spre poza cu dimensiunea iniţială. Pentru vizualizarea intregului album, click aiciSă vă fie cu folos!