După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

luni, 10 martie 2014

Șoc pentru lumea evanghelică: Pastorul Ulf Ekman s-a convertit la catolicism!

Potrivit publicatiei CharismaNews, în timpul predicii de duminică dimineața, pastorul Ulf Ekman a anuntat ca el și soția sa, Birgitta, s-au convertit la romano-catolicism. Ekman este fondatorul Misiunii Cuvântul Vieții, o megabiserica  din Uppsala, Suedia. 
 "Pentru Birgitta și mine, acest lucru a fost un proces lent...” a scris Ekman pe site-ul misiunii, declarând că "un proces de mulți ani de rugăciune și reflecție" a precedat decizia de a îmbrățișa credința catolică. "Treptat am descoperit aici o mare dragoste pentru Isus și o teologie solidă, bazată pe Biblie și pe dogma clasica. Am experimentat bogăția vieții sacramentale și o bunătate față de cei săraci și slabi. Și, nu în ultimul rând, am venit în contact cu reprezentanții milioanelor de catolici carismatici și am văzut credința lor de viață."
Convertirea lui Ekman este o știre care afectează o mare parte a creștinismului suedez. Cuvântul Vieții are aproximativ 3.000 de membri și un personal de 12 pastori. Scoala bisericii are aproximativ 1.000 de elevi. Ekman a lansat, de asemenea, cea mai mare școală biblică din Scandinavia, a construit cea mai mare clădire de biserica din Scandinavia, a lansat un program de mass-media cu TV de pe toate continentele, a publicat cărți în 60 de limbi, și a promovat un angajament puternic pentru Israel.
Ekman numește convertirea sa o "călătorie personală", și spune că nu a fost pe agenda sa intentia de a conduce Cuvântul Vieții spre romano-catolicism sau de a uni colectivul bisericii cu Biserica Catolică. "Asta ar fi nerezonabil", a spus acesta.

Evenimentul Zilei: Scrisoare deschisă adresată lui Mihai Gâdea de un scriitor adventist


La scurt timp după "infernala" emisiune a lui Mihai Gâdea cu Crin Antonescu am primit o Scrisoare deschisă adresată de un scriitor, fost jurnalist, directorului postului Antena 3. Total inedit ni s-a părut faptul că semnatarul îl cunoaşte pe Mihai Gâdea şi în ipostaza de pastor adventist. De aceea am iniţiat şi un interviu cu scriitorul Elisei Virgil, interesaţi să găsim nişte răspunsuri în legătură cu modul în care "prestează" în studioul unei televiziuni fostul slujitor al lui Isus Cristos.


Frate Mihai Gâdea,
Consideră, te rog, şi totodată crede fără cea mai mică undă de îndoială că rândurile pe care ţi le adresez sunt sincere şi izvorâte din adâncul sufletului - ca să folosesc o sintagmă uzuală ce mă scuteşte de alte argumente în a-ţi demonstra buna mea intenţie. 

Parcă te văd cu mulţi ani în urmă undeva, pe o scenă, implicat într-o serie de prelegeri în care, cu smerenie şi multă putere de convingere, Îl prezentai publicului, la un mod înalt, pe Isus Hristos.Ţin minte că în sală, printre alte personalităţi ale vieţii noastre politice şi culturale de atunci, care îţi admirau discursul, era prezent şi Ministrul Culturii, profesorul doctor Răzvan Teodorescu. M-am bucurat că un semen de aceeaşi confesiune creştină ca şi mine reuşea să atragă şi să convingă oameni cu un anumit grad de cultură şi statut social. 

Recunosc că m-am bucurat şi mai mult când te-am văzut în postura de moderator la un post de televiziune naţional. Mi-am zis: Mihai Gâdea va fi un exemplu în ceea ce priveşte imparţialitatea. Telespectatorii vor avea ocazia să facă diferenţa între un om de televiziune creştin practicant, cu teamă de Dumnezeu şi unul care face orice ca să devină idol. 

Îmi permit să te întreb - pentru că eşti mai mic decât mine, de ce ai devenit atât de negru în cerul gurii, de ce ameninţi oamenii că-i dai în judecată, că eşti hotărât să nu ierţi nimic şi că vrei să le faci rău? Pe câţi a dat în judecată Hristos? Pe câţi a băgat Hristos în puşcărie? 

Dacă Hristos ar fi invitatul tău în emisiune, ai avea acelaşi comportament, ai folosi acelaşi vocabular? Ai mai dori să te răzbuni? Ai absolvit o facultate de teologie, ca să-L slujeşti pe Hrisos. Ai studiat profeţiile în amănunţime, ştii că trăim timpurile din urmă. Ce cauţi tu în puroiul ăsta numit politică? E drept, un slujitor devotat lui Hristos câştigă un salariu normal, nu-şi poate permite un trai de lux.

Citiţi mai mult: www.evz.ro

Gazeta de Sud: Sute de doljeni nevoiaşi aşteaptă mâncarea oferită de Ethos

Sunt foarte mulţi cei care fac eforturi mari să aibă zilnic o felie de pâine pe masă. Pentru aceşti oameni nevoiaşi ai judeţului Dolj nu există o cantină socială. Cei mai mulţi sunt vârstnici, bolnavi, persoane cu dizabilităţi care trăiesc din venituri extrem de modeste. De patru ori pe săptămână, aceşti nevoiaşi, pe care îi privim indiferenţi, chiar dacă trăiesc lângă noi, aşteaptă cu nerăbdare prânzul pentru că atunci nişte persoane cu suflet le oferă, dezinteresat, câte o pâine şi o porţie de mâncare pentru fiecare membru al familiei. Acest gest nu este de o săptămână sau un an, ci de aproximativ 14 ani. Nu aparţine autorităţilor, nu sunt nici măcar ajutoare de la Uniunea Europeană, sunt fapte caritabile ale unor persoane care nu au dorit ca iniţiativa lor să pară o laudă în ochii nimănui. O fac pentru că aşa simt, aşa este „omeneşte“...
Aproximativ 500 de persoane, adică 171 de familii, au posibilitatea să aibă pe masă hrană caldă, măcar de câteva ori pe săptămână. Cei nevoiaşi, dar aflaţi în putere, se deplasează la orele prânzului la Casa Ethos, pe strada Păltiniş, unde sunt primiţi cu drag, fără a fi etichetaţi sau ignoraţi, ci poftiţi la masă. Cei care nu se pot deplasa însă, oameni nevoiaşi din diferite cartiere ale Craiovei, dar şi din localităţi din judeţ, aşteaptă ca maşina cu porţiile de mâncare să ajungă la ei. Până la Leu, Celaru, Întorsura, Filiaşi, Scaieşti, Bistreţ, Ţuglui, Brabova etc., maşina cu mâncare ajunge negreşit. Sunt familii chiar şi cu câte 15 copii, pentru care aceste porţii generoase de mâncare ajung chiar şi pentru două zile.
„Din 2000 am început propriu-zis să oferim o masă caldă celor aflaţi în nevoie. Selecţia acestor persoane o facem în urma unor anchete sociale. Aflăm despre aceşti oameni aflaţi în dificultate şi ne deplasăm pentru a-i cunoaşte, a le afla povestea de viaţă, a-i ajuta şi în alte situaţii, în caz de nevoie. Luni, marţi, joi şi vineri bucătarii noştri angajaţi pregătesc hrană pentru cei cu situaţie materială precară. În momentul în care cunoaştem un om, aflăm imediat şi nevoile pe care acesta le are. Astfel, am mers cu zeci de vârstnici la spitale de-a lungul anilor, ne-am deplasat cu alte zeci persoane la Bucureşti pentru diferite intervenţii chirurgicale, am plătit chiar şi cheltuielile de întreţinere pentru alţii aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita datoriile. Avem persoane la care mergem chiar şi de opt, zece ani. Sunt şi oameni care vin la noi să îi susţinem măcar pentru o perioadă, până îşi găsesc un loc de muncă, până îşi plătesc datoriile. Ce bucurie mai mare şi satisfacţie poţi avea decât să vezi o familie cu zece suflete care te aşteaptă cu drag în casa lor să le aduci hrana pentru acea zi? Am construit chiar şi o casă pentru unul dintre oamenii care a apelat la sprijinul nostru, am găsit soluţii pentru un tânăr care a părăsit sistemul instituţionalizat şi care risca să ajungă în stradă. I-am oferit un loc de muncă, cu ajutorul unei fundaţii din Bucureşti. Suntem oameni, iar responsabilitatea noastră este să-i ajutăm pe cei care strigă după ajutor“, a spus Stelian Onea, asistent social la Casa Ethos.  
Continuarea in Gazeta de Sud 

Troy Carl la Casa Închinării Timișoara



Sambata, de la ora 18.00, la Casa Inchinarii Timisoara va avea loc un program special!

Alaturi de noi va fi Troy Carl , creatorul platformei multi-nationale " Faith Comes By Hearing " program folosit in toata lumea , dar mai ales de Armata U.S.  Pentru mai multe informatii: www.faithcomesbyhearing.com/frontpage
Va asteptam !

Alin Jivan la Biserica Harvest Metanoia Arad


Sâmbătă 15 martie - Alin Jivan multiplu campion național la gimnastică

Ne bucurăm când auzim mărturiile unor oameni atinși de Dumnezeu. 

Sâmbăta viitoare, 15 martie, de la ora 18, Alin Jivan, ne va împărtăși povestea vieții lui. Medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de gimnastică, Alin a trăit încă din tinerețe succesul, dar a descoperit, la fel ca orice om, acel gol pe care doar Dumnezeu îl poate umple – golul sufletului nostru. 

Invită-ți prietenii, dacă cunoști gimnaști sau sportivi, adu-i cu tine la biserică și hai să ne bucurăm împreună de încă un om care s-a întalnit cu Isus.

John Piper îi imploră pe pastori să evite “seducția păcătoasă a banilor”

Situatia recent creata in jurul lui David Yonggi Cho (pastor si fondator al Bisericii Evanghelice din Coreea de Sud –Yoido) care a fost condamnat pentru delapidarea a 12 milioane de dolari din Biserica, l-a determinat pe teologul si pastorul John Piper sa ii implore pe colegii sai predicatori sa evite “seductia pacatoasa a banilor”.
El a oferit cinci recomandari pentru liderii crestini sfatuindu-i pe acestia sa nu cada in capcana adorarii si inchinarii la „zeul banilor”, ci sa-si petreaca viata in inchinare si slujire in acord cu principiile crestine care guverneaza cerurile si pamantul, relateaza The Blaze.
„Orice batjocura publica a lui Hristos, orice compromitere publica a Cuvantului Sau, a Evangheliei si a Bisericii Sale, ma intristeaza si ma obliga sa cer iertare in numele intregii lumi”, a spus Piper. „As vrea sa rog pe orice crestin si mai ales pe cei care-i pastoresc sa adere cu adevarat la principiile fundamentale ale relatiei cu Dumnezeu si cu semenii si sa incerce sa previna acele lucruri care-l dezonoreaza pe Hristos. Iubirea de bani in locul iubirii de Dumnezeu si de oameni este un pacat.”
Pastorul a oferit un model de consiliere format din cinci puncte pe care pastorii crestini ar trebui sa-l urmeze pentru a nu fi ispititi de a se inchina banilor.
1) Omorati in fasa orice dorinta de a fi bogat si de a obtine bogatii
„Isus a spus cat de dificil este pentru cei care au avere sa ajunga in Imparatia Cerurilor”, a mentionat predicatorul, amintind colegilor si liderilor crestini problemele si barierele care insotesc bogatiile personale in defavoarea relatiilor cu oamenii.
2) Daca venitul dumneavoastra incepe sa creasca, angajati un administrator
Piper sugereaza ca pastorii care au venituri in crestere sa delege gestionarea banilor, acest lucru avand rolul de a-i feri de implicare in mod direct cu banii si de a nu fi ispititi. De asemenea, Piper considera ca un pastor al carui venit a crescut considerabil, ar trebui sa doneze mai mult pentru cauze nobile.
El sustine ca „banii sunt inselatori si vicleni”, adaugand ca nu este impresionat de un pastor care da cota de 30 la suta pentru drepturi de autor dintr-un cec de milioane de dolari si nici atunci cand un predicator da zeciuiala dintr-o suma de 10 milioane de dolari. Bogatia ii duce pe oameni pe un drum periculos a declamat Piper.
3) Fiti total transparenti pentru toti cei din biserica in care slujiti Piper recomanda ca pastorii si liderii bisericii sa faca cunoscut venitul lor din toate sursele, iar documentele financiare sa poata fi consultate de orice membru al bisericii. Acest lucru ajuta la mentinerea liderilor religiosi pe drumul cel bun si responsabil. Cand vine vorba de bani, secretul nu este un lucru bun, a spus el.
4) Traiti pur si simplu pentru a arata ca aveti o comoara in ceruri si nu pe pamant
Piper a spus ca nu vrea ca oamenii si in special pastorii sa renunte total la divertisment, dar a recomandat spirit practic, echilibru si temperanta in legatura cu achizitionarea de vehicule, case, vacante si alte lucruri asemanatoare.
5) Puneti in aplicare o structura de conducere bazata pe pluralitate
In cele din urma, Piper a recomandat ca „pastorii sa nu se ridice prea mult deasupra celorlalti”. In loc sa aiba drept de veto asupra deciziilor bisericii, predicatorul a spus ca este de dorit ca pastorul sa aiba un vot comun in comitetul bisericii.
Subiectul referitor la veniturile si cheltuielile pastorilor a fost discutat frecvent in ultima vreme, iar cele mai recente stiri despre David Yonggi Cho au revigorat discutia. In octombrie anul trecut, publicatia TheBlaze a realizat un sondaj privitor la intrebarea: „Pastorii ar trebui sa locuiasca in case luxoase?”
Din cele mai mult de 16.000 de voturi online care au fost exprimate, 35 la suta din cititori au raspuns afirmativ, iar 65 la suta au spus ca pastorii nu ar trebui sa locuiasca in case luxoase.

Seminarul Barnaba - Sistemul de Evanghelizare la Biserica Sf. Treime Bacău

Sâmbătă, 22 martie 2014, ora 10:00, Biserica Sf. Treime din Bacău 
(str. Orizontului, nr.16) va găzdui un nou Seminar Barnaba 
din seria Sistemele Bisericii: Sistemul de Evanghelizare.
Invitat: Pastorul Ryan Howell
Ryan este pastorul Bisericii Curtis Lake Church şi preşedinte al organizației Vision New England

Programul evenimentului:
10.00-13.00 – prima sesiune
13.00-14.00 – prânz
14.00- 16.00 – sesiunea a II-a
Taxa participare: 15 ron (bani sunt pentru acoperirea cheltuielilor cu pranzul si cafeaua, etc.) Seminarul se va adresa în mod special nevoii de organizare şi structura în cadrul Bisericii Locale în contextul planificării evenimentelor de evanghelizare.
Vă aşteptăm cu drag ! 

Pentru alte detalii legate despre eveniment: 
0747.120.308 – Pastor Marian Pădureţ                                 sfantatreime@gmail.com

Vești din Crimeea – Ucraina

Unul din pastorii din zona a trimis recent un e-mail  cu nevoile de rugaciune pentru credinciosii baptisti din Crimeea, Ucraina.
- rugati-va pentru presedintele interimar al Ucrainei care este un credincios baptist dedicat. El si ceilalti membri ai guvernului ucrainean au nevoie de multa intelepciune in zilele care vor urma.
- rugati-va pentru credinciosii din Crimeea ca Dumnezeu sa ii ocroteasca si sa ii faca martori ai reconcilierii si ai pacii in situatia de fata. Sunt crestini rusi, ucrainieni si tatari care pot fi modele ale reconcilierii dintre diferite grupuri. Rugati-va ca textul din Coleseni 3:11 sa devina o realitatea vizibila in biserica.
- rugati-va pentru un climat politic, economic si spiritual bun si pentru pace in Crimeea
- rugati-va pentru retagerea trupelor rusesti in contextul in care ei simt ca isi pierd influenta intr-o tara in care cred ca este leaganul civilizatiei ruse.
- rugati-va pentru ca liderii europeni si americani sa trateze cu intelepciune tensiunea din Crimeea. Guvernul ucrainean ar putea solicita protectia guvernelor din Marea Britanie si Statele Unite pentru protejarea integritatii teritoriale conform memorandumului din 1994. Acest lucru ar crea o tensiune care nu va afecta doar Crimeea ci intreaga regiune si poate intreaga Europa.

Dan Botică: De ce suntem nerăbdători?


De ce suntem nerăbdători? Pentru simplul motiv că trăim într-o lume obsedată cu schimbarea. Adică, să depind de ifosele telefonului meu, când noul model vine echipat cu un procesor mai rapid cu 1.5 secunde decât broasca țestoasă pe care o port în buzunar? Unii sunt nerăbdători pt. că s-au născut cu o sensibilitate emoțională care îi predispune la „nerăbdare.” Mă gândesc la un copil cu sindromul ADHD sau un bărbat cu un temperament impulsiv. Adică „nerăbdarea clinică.” E posibil ca alții să fi fost influențați de mediul în care au crescut. Își pierd răbdarea pt. că au suferit tensiuni în familie datorită părinților „nerăbdători.” Alții, dimpotrivă, au crescut într-un mediu în care li s-au satisfăcut INSTANT toate dorințele! Iar acum, când li se spune „Nu se poate,” răbdarea devine o amenințare. În ochii lor, răbdarea trădează slăbiciunea unui „looser,” nu virtutea unui om „cool.” În drum spre Țara Promisă, poporul Israel și-a „pierdut răbdarea” (Num 21:4) și pt. că i se scârbise sufletul de „această hrană proastă.” 

Mă întreb dacă nu cumva nerăbdarea are și o cauză spirituală, nu doar medicală sau relațională? În aceeași zi, poporul care își pierduse răbdarea „a vorbit împotriva lui Dumnezeu.” Este posibil ca, dacă răbdarea este roada Duhului Sfânt, răceala mea față de El să izbucnească în afară prin....nerăbdare? Și dacă sufăr de nerăbdare, ce aș putea să fac?

În primul rând, să înțelegi adevărul că răbdarea nu este o virtute umană, ci roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22). Da, există călugări budiști care meditează nemișcați zile întregi. Sau cățelul Achi. Care a devenit faimos prin faptul că, ani întregi, l-a așteptat pe peronul gării pe stăpânul care – fără ca Achi să știe – murise și nu avea să mai coboare din tren, așa cum o făcuse zilnic până atunci! Dar pe noi Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui. Cu voință liberă, nu instinct animalic! De aceea El nu ne-a izolat în mănăstiri sau retreat-uri de meditație, ci ne-a vulnerabilizat prin relații cu oameni la fel de nerăbdători ca și noi. Dacă roada răbdării a venit la pachet cu prezența Duhului, este potrivit să mă rog „Doamne dă-mi răbdare”? Dacă Dumnezeu a sădit deja răbdarea în mine, de ce mă lamentez că nu o am?

În al doilea rând, înțelege faptul că răbdarea este o responsabilitate, nu o opțiune! Apostolul Petru i-a asigurat pe credincioși că dumnezeiasca Lui putere le-a dăruit tot ce privește viața și evlavia (2Pet 1:3). Ca în pasajul următor să le poruncească literalmente să își dea „toate silințele” (verb imperativ) să unească „înfrânarea cu răbdarea”! Păi, ori e „dar” ori e „silință” – am protesta noi! Și una și alta – ar răspunde Dumnezeu, care preferă mai mult paradoxul și mai puțin silogismul. Răbdarea este o responsabilitate tocmai pt. că este un dar. De aceea, practică răbdarea! „Dă-ți și tu toate silințele”.... în trafic, la coadă, în relația cu părinții sau cu frații și surorile tale. Azi mai mult decât ieri, și mâine mai des decât azi. Poate că Francis de Assisi are dreptate: „Începe să faci ce este necesar; apoi fă ce este posibil și dintr-o dată vei descoperi că faci imposibilul.” Iar dacă ți-aș spune că te urmăresc și ochișorii micuți ai celor din jur, ai deveni mai motivat să ai răbdare? Apostolul Pavel a știut, când i-a reamintit lui Timotei: „tu ai urmărit de aproape…răbdarea mea.” Fă-o de dragul Domnului, de dragul tău, și de dragul celor care disperă să întâlnească și credincioși sinceri, nu doar morminte văruite!

În final, acceptă adevărul că răbdarea înseamnă o transformare în timp, nu un miracol instant! Dumnezeu chiar poate face minuni într-o clipită, dar nu-L confunda cu bagheta lui Harry Potter! Într-o zi, un rabin își păstorea turma de capre, când a văzut un pârâiaș firav care cădea de la înălțime, strop după strop, pe o stâncă masivă. Când rabinul a observat că picurii creaseră o adâncitură mare în stâncă, a exclamat: „Dacă stropii de apă pot săpa în stâncă, cu cât mai mult poate Cuvântul lui Dumnezeu să îmi sculpteze inima?” Omul a înțeles că dacă apa s-ar fi năpustit într-un șuvoi masiv, stânca ar fi rămas neschimbată. Mă întreb uneori de ce alege Dumnezeu picurii de har în locul torentelor de miracole instant? Poate pentru că El preferă fiice mature și recunoscătoare, nu domnișoare răsfățate? Fii care vor iubi mult pt. că li s-a iertat mult? Știu sigur, însă, că dacă nu era „îndelung răbdător,” Dumnezeu ar fi fost îndreptățit să mă nimicească pe loc. Și dacă are răbdare, o face pt. ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Și să devină răbdători. Acum, picătură cu picătură de răbdare. Atunci, cu „răbdarea lui Hristos.”

Concert Choir la Elim Moldovian Church, Tacoma WA


Curs de LEADERSHIP la Universitatea Biblică Bucureşti, 23 - 29 martie 2014

Click pe imagine!

Conferința Națională de Tineret de la Chișinău

In perioada 7 - 9 martie 2014, zilnic de la ora 8.30 pînă la ora 20.00, la Biserica "Betel" din Chișinău, s-a desfășurat Conferința Națională de Tineret a Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova cu genericul "Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu îți ia cununa". Au fost prezenți peste 1500 de tineri din toată țara.

 Vorbitorii la conferință au fost: Ion Miron, episcop al UBCEB din Republica Moldova, Nicolae Vozian, secretar executiv al UBCEB din Republica Moldova, Vitalie Corcevschi, președintele Uniunii Bisericilor CEB Ruse, Coasta de Est, vice președinte al UBCEB Ruse din SUA, Dr.Marius David Cruceru, profesor la Universitatea Emanuel din Oradea, Pavel Ungureanu, liderul de tineret în cadrul Federației Baptiste pentru Europa de Est, deputat în Rada Supremă din Ucraina, Alexandru Gârbu, profesor de teologie, Valeriu Ghilețchi, păstor la Biserica "Isus Salvatorul", deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

A apărut revista Alfa Omega TV Magazin / Martie - Aprilie 2014


Cuprins:
EDITORIAL - Pledoarie pentru viața - de Tudor Pețan
PROGRAM TV - Alfa Omega TV martie - aprilie 2014
SUSTINE VIATA! Săptămâna pro-viata 17-23 martie 2014, la Alfa Omega TV
MARSUL PENTRU VIATA 2014 - de Gerda Chisarau
APARAREA DREPTULUI LA VIATA INCA ÎNAINTE DE NASTERE de Ghita Alecsei, Fundatia Estera, Timisoara
AVORTUL IN ECONOMIA LUI DUMNEZEU de Gabi Giulusan
UN MEDIC DESPRE AVORT SI DECIZIA DE A FI PRO-VIATA - Interviu cu medicul Ionel Cioata, specialist obstetrica-ginecologie
RECOMANDARILE ALFA OMEGA TV DE PASTE din programul canalului Alfa Omega TV
ANGAJAMENTUL PENTRU CASTITATE - de Anda Sabau
DECEAN: DEDICARE, PERSEVERENTA, EXCELENTA - de Nick Decean, solist trupa Decean
MARTURIE POST-AVORT - de Iulia Moldovan

Citeste mai mult la www.alfaomega.tv

Florin Ianovici - Cheia fericirii (7 martie 2014)

✡ Poza și gândul zilei

„Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice..." (Ioan 6:68)

NewsNet Creştin işi propune să vă amintească zilnic că Biserica trebuie să se roage pentru binecuvântarea, trezirea spirituală şi mântuirea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Prin urmare, împreună cu un gând biblic,  postăm zilnic o imagine din Israel, convinşi că şi prin acest mod inimile multor creştini pot fi (re)aprinse pentru susţinerea spirituală a aceastei naţiuni pe care Dumnezeu nu a lepădat-o nici o clipă...

Pozele sunt preluate cu aprobare din pagina de Facebook a misiunii Creştin ProIsrael.

Cu un singur click pe imagine sunteţi direcţionaţi spre poza cu dimensiunea iniţială. Pentru vizualizarea intregului album, click aiciSă vă fie cu folos!