Dragi prieteni,
Am găsit zilele acestea într-o carte un articol interesant din istoria recentă a bisericii din Mongolia. Probabil aţi mai auzit de la mine sau de la fratele Valentin Hrihorciuc informaţii asemănătoare, însă au fost poate doar segmente fără prea multe detalii. Fragmentul este preluat din cartea Mişcări de plantare de biserici scrisă de Dr David Garrison care, deşi este tradusă în limba română, a fost tipărită în puţine exemplare şi se găseşte mai greu pentru cei interesaţi să o cumpere, motiv pentru care am copiat pentru voi informaţiile legate de Mongolia. (vezi aici)
În ultima perioadă lucrăm intens la un proiect în colaborare cu o televiziune mongoleză. Înregistrăm mărturia fratelui Bajra şi a sorei Soto (dublă campioană la ping pong în Mongolia) şi prezentăm câteva informaţii despre biserica noastră şi clubul sportiv unde suntem implicaţi. Acestea urmează să fie puse pe un DVD şi să fie oferite cadou împreună cu filmul Isus tinerilor în şcoli sau alte cluburi sportive. Materialele filmate vor fi difuzate pe acest post de televiziune şi va fi o ocazie pentru un număr mai mare de mongolezi să audă Evanghelia. Ne rugăm şi dacă Domnul ne va da posibilitatea vom traduce mărturiile şi în limba română.
De asemenea pregătim o întâlnire de evanghelizare duminica viitoare (22 decembrie a.c.). Am invitat foarte multe persoane şi ne rugăm şi sperăm să vină.
Am aprecia, sprijinul vostru în rugăciune pentru lucrarea de aici şi în mod concret pentru aceste două proiecte.
Vă mulţumesc,
Sami Şoldan
Samuel este originar din Vama și este absolvent al Școlii Biblice Pacea din Șelimbăr și al Școlii de misiune Kairos. După o călătorie pe termen scurt în 2010 în Mongolia, Samuel s-a hotărât să se întoarcă aici și să îl slujească pe Domnul pe termen lung.
Pentru a susține și financiar lucrarea în care este implicat Samuel Șoldan, sunt deschise următoarele conturi:
BRD RON: RO98BRDE340SV40275453400,
EUR: RO94BRDE340SV40275533400
Sucursala Câmpulung Moldovenesc str. Piaţa Arboroasă, nr.1
Adresa de contact: samisoldan@gmail.com